My Twitter Love - A Harry Styles Fanfiction!

Capitolul 4.

  Când am intrat în apartament am rămas complet uimită.Era plin de flori,mirosul plăcut care îmi mângâia nările,priveliştea de la geam.Zici că eram într-un paradis.Dar nu m-am putut bucura de ce e în jurul meu.Am lăsat bagajele jos şi m-am trântit în pat.

  Te-ai aruncat vreodată în patul tău şi doar ai început să plângi ? Pentru faptul că crezi că eşti urâtă. Pentru că nu eşti destul de bună pentru cineva. Pentru că ţi-ai numărat toate defectele din cap până-n picioare, făcându-te să te simţi mai rău. Pentru toate comentariile făcute de oamenii din jurul tău, caare te-au rănit ? Ai plâns pentru că familia ta e disfuncţională şi niciodată nu te vor înţelege. Ei îţi vor spune să te opreşti din plâns. Că ai mai multe decât copii din Africa, însă ei nu înţeleg viaţa ta. Nu vrei să te simţi ca o căutătoare de atenţie, aşa că încerci să-ţi controlezi emoţiile. În jurul prietenilor şi a familiei, ai creat acest zâmbet fals; iar oamenii îl cred. Dar apoi, în timpul nopţii, când eşte singură în patul tău, fata care toţi au impresia că este aşa fericită, plânge odată cu inima ei ruptă-n două.

Motoul ''SUFERIM'' mai nou,e un super imn.

  Mda,m-am ridicat de pe pat,mi-am instalat lucrurile și am mers să fac un duș.Imediat ce am terminat,m-am îmbrăcat și curioasă,am mers să mă plimb puțin prin împrejur.Sinceră să fiu,nu e atât de rău aici precum credeam.Cel mai rău e că sunt singura.Nu am pe nimeni alături,doar pe Edward,oarecum.M-am gândit să îl sun,dar nu puteam,ceva mă reținea.Nu a mai dat nici un  semn de cand mi-a inchis.Dar...trebuia să îl sun,trebuia să vorbesc cu cineva,plus că el era din Londra,de aici.Am pus mână pe telefon şi cu o oarecum ezitare l-am sunat.

  Am lăsat telefonul să sune până a intrat căsuţa vocală.Dar,nu a răspuns.Mă aşteptam de la altceva de la el.Nici nu stiu cum am prins aşa multă încredere în el într-un timp foarte scurt.De ce am făcut asta?De ce mai las încă persoanele să mă rănească?Să îşi bată joc de mine?De ce?Nici eu nu ştiu,dar totuşi îi las.

  Dar încă mă mai întreb cănd o să vină vremea să fiu la fel de fericită ca majoritatea oamenilor,când o să zâmbesc?

  Unii întreabă de ce e aşa greu să ai încredere în cineva..Dar întrebarea e,de ce e atât de greu să îţi îndeplineşti promisiunile?

   Da,Edward mi-a promis că o sa mă ajute cum poate,că o să fie lânga mine,că nu o sa mă lase la greu,că o să mă sprijine.Acum am nevoie de el.Unde e?De ce nu îmi răspunde la telefon.Am nevoie mai mare ca oricând să mă descarc.Şi pur şi simplu,nu am cui să îi spun tot ce se întâmplă în jurul meu.

   Ţine minte,toţi sunt capabili să dea sfaturi,atâta timp cât nu este vorba despre problemele lor.

 Ce puteam face?E seară,e târziu,sunt tristă,plictisită de viaţa monotonă pe care o trăiesc şi scârbită de persoanele care se prefac ca vor sa mă ajute,că vor să mă asculte,dar nu e aşa.Am început să scriu iar pe blog..

  Am scris ceva,mi-a luat în jur de 30 de minute.Am scris tot ce aveam pe suflet.Am terminat,am postat,apoi am mers să ma pregătesc de culcare.Mâine avea să fie o zi lungă pentru mine.O să trebuiască să caut o facultate la care sa mă înscriu.Oh,îmi e frică,atât de frică.

  Mi-am luat pijamalele,mi-am prins parul,am făcut un ceai şi m-am aşezat în patul meu moale.Nu îmi venea să cred că sunt singură,că de acum sunt pe cont propriu.

  Telefonul a început sa vibreze.Puţin speriată,deoarece era o oră târzie,am luat telefonul şi am văzut că e Edward.I-am răspuns.

-Alo,Jess?,spune o voce agitată.Da era vocea lui.

-Da,s-a întâmplat ceva?

-Uite,îmi cer mii de scuze că nu am răspuns,ştii am avut con,ăă,scuze,am fost cu familia şi nu am avut telefonul cu mine,spune el,bâlbâindu-se.

-E ok.

-Te rog,te implor spune-mi că nu te-ai supărat pe mine..

-De ce îţi pasă atât de mult?

-Pentru că îmi pasa pur şi simplu.Pentru că am promis ca o să fiu lângă tine mereu şi o să am grijă de tine,mai ales acum.

-Ţi-am spus,sunt bine.

-Jessie..

-Îmi pare rău dacă te-am deranjat,noapte bună.

-Nu,te rog,nu închide.

-Mai ai ceva să îmi spui?

-Ăăă,uite,îmi cer încă odată scuze.Putem vorbi dimineaţă,te rog?

-Ok,noapte bună.

-Noapte bună,ai grijă de tine,te rog.

  I-am închis fără să îi răspund.

  Înainte să adorm,m-am gândit la un lucru.

''I'm a girl,not a toy''.

De ce las pe toată lumea să se joace cu mine?

De ce las pe toată lumea sa îşi bată joc de mine?

De ce las pe toată lumea să mă calce în picioare?

De ce nu pot să am o familie care sa mă iubească?

De ce sunt singură?

De ce nimeni nu mă iubeşte?

De ce sunt atât de..urâtă?

De ce?

  Mii şi mii de întrebări îmi invadau creierul,dar cu lacrimi în ochii am adormit în sfârşit.A fost o zi grea.

                                                     ***

  Ceasul îmi sună.Obosită,căutam butonul de ''oprire''.Cu greu m-am ridicat din patul care mă striga înapoi,din patul moale care îmi păstreaza toate lacrimile acolo..

  M-am aşezat în faţa oglinzii uitându-mă la mine.Uitându-mă cum arăt.Tristă,cu ochii roşii,cu cearcăne,ciufulită,cu lacrimi în ochii.Urgh.Mă urăsc!

  Mi-am pieptănat uşor părul castaniu şi lung,m-am schimbat apoi m-am dus să îmi fac ceva de mâncare.Am făcut o omletă şi puţină salată,am mâncat,apoi mi-am scos laptopul,căutând câteva facultăţi bune,aproape şi pe placul meu.

  Da bine înţeles că nu am putut căuta liniştită.Cineva ciocănea de zori la uşă.Cine era?Probabil un vecin ceva,altcineva nu prea are cine.

Am deschis uşa.Când am văzut cine e,am început să mă panichez.

  Într-un final,am reuşit să scriu şi eu putin la acest capitol,care ştiu şi eu că nu a ieşit cum trebuia.Sunt foarte obosita.Tabară s-a terminat azi,şi am plâns.Da ştiu sunt foarte sensibilă.Dar m-am ataşat foarte mult de persoanele de acolo,sunt nişte persoane minunate cu care o să păstrez legătura.M-au făcut să mă simt specială cât timp am stat cu ei.Şi îmi pare rău că nu suntem toţi din acelasi oraş..Eu din Sibiu,ei din Galaţi,Ploieşti,Bucureşti..Oh,aş scrie atat de multe despre tabără..M-am gândit să fac o capitol în care să spun cum a fost în tabără,şi cum m-au ajutat la poveste cei de acolo şi cum mi-au dat încredere în mine.Dar nu cred ca v-ar interesa.

  Cum am spus,nu mă simt bine,oboseala s-a acumulat.Îmi pare rău pentru greşeli.

Aştept pareri!

Hope you like it!

xoxo,

Denna.