Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 21 - Moartea, doar o cale spre viaţă

“Nu mai respiră!” se auzea suferinţa din glasul lui Bonnie.

Aceasta era chiar lângă Angel, ascultând cu o atenţie exagerată orice sunet provenit de la corpul inert de pe masă, însă nu se mai auzea nimic. Îi apăruse lacrimi în ochii ei ciocolatii, care nu au aşteptat mult şi au căzut libere pe obrajii ei rozii. Georgi era lângă ea şi o ţinea de umeri, consolând-o.

“Nu mai respiră,” repetă ea cu o voce chinuită, sugrumată, lăsându-şi capul să cadă pe pieptul rigid al lui Angel, lacrimile ei umezind bluziţa cu care era îmbrăcată prietena ei cea mai bună. Suspine adânci şi zguduitoare începeau să iasă din pieptul ei, făcând-o să se cutremure.

Meredith, cu ochii plini de lacrimi, s-a aşezat în spatele lui Bonnie şi a strâns-o puternic de mijloc, punându-şi bărbia pe umărul abia eliberat de Georgi. Alte suspine au răbufnit din gâtul lui Bonnie, întorcându-se cu faţa spre Meredith şi luând-o de gât, începând să plângă din toţi rărunchii.

Asta era tot ce se auzea în liniştea încăperii.

Nicole era într-un colţ cu Vidya, Pearl şi Lyuba, plângând şi ele cât de tare puteau, bocind-o pe fata ce le-a fost Aleasă, dar mai ales prietenă. Silvio, Carlos, Sage şi Yamashi aveau figurile crispate, privind din depărtare scena dramatică ce li se desfăşura în faţa ochilor.

Ceilalţi îi ţineau la distanţă pe vampirii dornici să guste din sângele încă extrem de dulce al lui Angel şi pe restul din tabăra cealaltă, privind uimiţi cât de repede evoluau lucrurile.

Ella venise în grabă lângă trupul neînsufleţit de pe masa de marmură, ochii ei înotând în lacrimi, suspinele ieşind furioase din pieptul ei, ţipând cât o ţinea gura că era imposibil, nu putea fi adevărat. Ajunsă lângă Angel, o luase în braţe şi îi şoptea încontinuu, suspinând, să se trezească pentru că trebuia să ajungă acasă, să nu o lase singură pe surioara ei cea mică, să nu îndrăznească să doarmă pentru totdeauna.

Marie stătea speriată în spatele lui Barath, mici lacuri formându-se în ochişorii ei atât de mici şi nevinovaţi, neştiind cu adevărat ce se întâmpla.

Iar Caleb... el era cel mai frânt dintre toţi. Poate nu ştiaţi, dar cel mai greu lucru din lume este să îţi pierzi iubirea; acea iubire pe care ai aşteptat-o un amar de timp, cea care avea să fie pentru totdeauna, asta pierduse Caleb în acel moment. Pierduse speranţa la mai bine, pierduse planeta în jurul căreia gravita cu atât de multă plăcere şi bucurie, pierduse Soarele inimii lui, raza de lumină ce îi înfrumuseţa zilele atât de amare uneori, pierduse totul. Pierduse dorinţa de viaţă. Nu mai dorea să trăiască într-o lume atât de meschină, plină de răutate şi indiferenţă, ticsită de monştri ce nu aveau pic de bunătate în sufletele lor pierdute în negura urâtului. Nu mai avea de ce! Tocmai pierduse singura lui susţinere, singurul lui sprijin, singura lui iubire. Pierduse totul şi numai din vina lui. Dacă nu i l-ar fi arătat pe acel copil, dacă ar fi luat în considerare posibilitatea ca acesta să o muşte, nu s-ar mai fi ajuns aici, nu ar mai fi fost în această situaţie. Cât de idiot a putut să fie? Cum de a putut să îşi sacrifice iubirea în felul ăsta? Pentru ce a făcut-o?

Liniştea ce se lăsase în jur era una de mormânt, perfectă momentului în care se aflau. Nimeni nu mai îndrăznea să spună nimic, nici chiar Regele şi ai lui.

“Cum de s-a întâmplat asta?” întrebă Bonnie cu o voce fără viaţă, ridicând capul de pe umărul ud al lui Meredith. “De ce a murit? Nu trebuia să devină ca voi, vampir?” îi studia pe cei din jur, ochii ei lucind, făcând loc altor lacrimi să curgă lin pe obrajii fierbinţi.

Caleb zâmbise amar, mai mult pentru sine, la gândul că Angel ar fi putut să devină un vampir şi să fie a lui pentru totdeauna, dar ştia că asta era imposibil. Nu avea cum! Nu ea, Aleasa.