Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 2 - Noi colegi

Caleb stătea întins pe canapea, în timp ce ceilalţi îşi vedeau de-ale lor.

Erau atâţia ani de când o căutau... Era chiar frustrant! De când au fost aleşi să îi dea de urmă, de 10 ani, au căutat-o încontinuu, însă fără prea multe rezultate. Acum erau în Seattle, Washington. Au căutat-o în toată America, în fiecare colţişor al continentului, în fiecare gaură de şarpe, sub fiecare piatră, la figurat vorbind, dar nu au găsit-o. Începea să creadă că poate nu era acolo, ci pe alt continent; sau chiar pe altă planetă... cine ştia!

"Am găsit-o... Caleb , am găsit-o.", îi întrerupse gândurile Silvio, ţipând atât de tare de parcă nu ar fi fost la doar 2 metri de el. Dacă ar fi fost posibil, i-ar fi spart timpanele de mult.

"Ce tot vorbeşti acolo, Silvio?", îl întrebă Georgi pe cel care ţipa ca un nebun.

"Am găsit-o în sfarşit pe cea pe care o căutăm; ştiu unde este cea pe care am căutat-o atâta timp! Ştiu unde este, Caleb! Ştiu!", urlă Silvio ca un nebun super entuziasmat, abia scăpat de la Spitalul de nebuni, apucându-l pe Caleb de umeri şi scuturându-l bine, de-i suna apa-n cap. "Nu am căutat unde trebuia. Ea nu este în partea asta a ţării. Este undeva prin statul Virginia, în Nightfall, unde o mai fi şi ăsta.", se încruntă el la numele necunoscut al oraşului pentru un minut, după care i-a apărut un zâmbet uriaş pe faţă.

Acum toţi erau cu ochii cât cepele de uimire. În sfârşit, după atâţia ani de căutare, au găsit-o.

"Cum vine asta? Noi am căutat în Virginia şi nu era. Acum îmi vii cu povestea că este în Virginia?!", întrebă supărată Vidya, plantându-şi ambele mâini în şolduri şi dând nervoasă dintr-un picior.

Era normal să fie supărată. Ea ar fi trebuit să o găsească, cel puţin asta credea ea. Întotdeauna s-a considerat cea mai bună la căutat.

"Păi, poate abia acum s-a născut?!", întrebă Nicole cu o urmă de îndoială în voce. "Sau poate până acum nu i s-au manifestat puterile. Sau poate nu le avea destul de dezvoltate pentru a le detecta noi. Sau..."

"Sau, sau, sau. Ce atâtea sau-uri?", întrebă de-a dreaptul iritată Vidya.

Doamne, dar ştiu că e cu adevărat vanitoasă. Adică, să fim serioşi, nu e singura care e bună în domeniul urmăritului. De ce nu vrea să recunoască odată că şi Silvio e bun? Doar nu e nicio crimă în asta, îşi spuse Caleb.

"Bine... băieţi! De ajuns! Să nu deviem de la subiect. Deci, Silvio. Zici că este în Virginia, da?", întrebă Caleb în încercarea de a calma spiritele.

"Da! Asta am spus.", zise Silvio serios, fiind puţin supărat de ieşirea Vidyei.

"Bine.", spuse Caleb repede, înainte de a începe din nou cei doi. "Atunci ce mai aşteptăm? Începeţi să vă faceţi bagajele. Plecăm în Virginia. Nightfall, aşteaptă-ne că venim!"

"Trezeşte-te somnorilă... este timpul să te trezeştiiiii... trezireaaaaa, altfel vei întârziaaa....", cântă întruna alarma de la telefonul ei. Însă Angel nu voia să se trezească. Voia să mai doarmă, pentru că a avut o noapte agitată.

Toată noaptea şi-a visat părinţii spunându-i lucruri ciudate precum: 'vezi că vor veni după tine', sau 'fi cu băgare de seamă cu cine te împrieteneşti', sau 'să ai grijă în cine ai încredere' şi multe alte bazaconii ca astea, încât s-a trezit cu o durere insuportabilă de cap.

Angel şi-a dus instinctiv mâna la cap; nu avea febră. Voi lua o pastilă şi îmi va trece. Sper să îmi treacă, nu pot fi morocănoasă în prima zi din ultimul an de liceu.

S-a ridicat din pat un pic cam legănată. A luat o pastilă din dulapul cu medicamente de pe hol şi a înghiţit-o cu puţină apă. Apoi s-a dus la şifonier pentru a-şi alege ţinuta de azi. S-a hotărât, după mai multe încercări, la o fustiţă scurtă de jeans, purtată deasupra unor colanţi negri, o cămaşă subţirică roz, cu o curea roşie la mijloc, şi nişte pantofi cu toc tot roşii, iar pe deasupra o geacă de primăvară-toamnă, roşie. După ce s-a îmbrăcat, s-a pieptănat şi s-a hotărât să-şi lase părul liber pe spate. Nu s-a machiat prea mult; îi plăcea să fie mai naturală.