Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 1 - Întoarcerea acasă

Angel ţinea mâna pe clanţă, a apăsat şi a deschis uşa.

A făcut câţiva paşi în casă şi s-a oprit, fiind cuprinsă de un amalgam de sentimente precum sentimente de pustietate, de singurătate, de goliciune, de dor, de dragoste, de vinovăţie. Acestea o făceau să simtă că se învârtea casa în jurul ei.

Când a deschis uşa se aştepta să fie întâmpinată de mama ei cu o îmbrăţişare ca de urs şi să o ia la întrebari despre cum a fost în vacanţă, ce a vizitat, dacă s-a distrat şi altele. Se aştepta să îşi vadă tatăl pe fotoliul său preferat, vechi de când lumea, cu ziarul de azi în mână şi să îi zâmbească când ea a intrat pe uşă. Iar ea să se ducă la el şi să îl pupe pe obraz; să-l îmbrăţişeze şi să-i spună că i-a fost dor de el şi că îl iubea.

Dar nimic din toate astea nu s-au întâmplat. Nici nu aveau să se mai întâmple vreodată...

"Yupiii... am ajuns acasă!!!", striga micuţul spiriduş Marie, surioara de 4 ani a lui Angel. Ea era tot ce i-a mai rămas după acel accident.

Marie era o fetiţă foarte frumoasă, cuminte şi deşteaptă pentru vârsta ei. Ştia că mami şi tati erau în cer la Doamne-Doamne şi că vegheau asupra lor, însă ea era doar o copilă. Abia şi-a cunoscut părinţii şi oricum era prea mică ca să-şi amintească de ei şi să sufere pierderea lor. Însă Angel... ea îi adora.

"Da, iubito, am ajuns acasă.", spuse mătuşa Ella privind omuleţul din faţa sa cu multă dragoste în ochi. Ea era cea care avea grijă de cele două fete acum. Şi-a lăsat propriile vise şi aspiraţii, chiar şi propria viaţă, pentru a fi cu ele după momentele pe care le-au trăit, pentru a le îngriji şi a încerca să fie cât mai bună ca substitutoare a mamei lor, fiind conştientă că niciodată nu va putea lua locul acelei fiinţe iubitoare şi drăgăstoase, loc care l-a ocupat sora ei atâţia ani.

"Angel, nu eşti fericită că ai ajuns acasă?", o întreabă micul pitic pe sora sa cu un zâmbet mare pe buze.

"O, ba da... normal că sunt fericită!", spuse Angel cu o încercare de zâmbet pe buze care părea mai mult o grimasă.

"Bine fetelor, să despachetăm şi apoi să mâncăm ceva. Ce vreţi să vă gătesc?", le întrebă mătuşa Ella pe cele două fete.

"Mai bine comandăm o pizza, sigur eşti obosită de pe drum ca să mai ai chef să gateşti, matuşă.", încercă Angel să o sfătuiască pe mătuşa ei.

"Da, cred că ai dreptate, scumpo. Voi comanda o pizza imediat."

"Dar, mătuşă...", spuse Marie cu o faţă de cateluş plouat, "să fie cu mozzarella, nu cu caşcaval, pentru că e mai bună, bine?"

La afirmaţia asta Angel şi mătuşa Ella au început să râdă.

"De unde ştii tu, prichindel, că e mai bună cea cu mozzarella decât cea cu caşcaval?" o întrebă mătuşa Ella pe micuţa copilă.

"Păi, m-a învăţat Pierre când tu nu erai cu noi.", răspunse sincer Marie.

"Aham. Şi ce altceva te-a mai învăţat Pierre, scumpo?", o interogă mătuşa Ella pe Marie. Acum micuţul spiriduş avea o faţă de nevinovată ca şi cum ar încerca să scape de o năzbâtie pe care a făcut-o.

"Păi... nimic.", spuse Marie cu o voce mai mult şoptită decât vorbită.

"Off, iubito... Bine. Să zicem că te cred, deocamdată.", spuse mătuşa cu o faţă zâmbăreaţă. "Acum du-te sus, la tine în cameră şi vin şi eu să te ajut să te schimbi. Şi tu ar trebui să faci la fel, Angel. Iar când va veni pizza, vă voi chema eu la masă."