Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 23 - Sfârşitul e aproape

Caleb ajunse în cealaltă parte a uriaşei reşedinţe, găsindu-i pe toţi învrăjbiţi şi gata de luptă. Matahalele Regelui încercau, dar fără succes, să-i ţină laolaltă pe ceilalţi şi să le taie elanul de a sări la bătaie.

Caleb, cu un zâmbet ascuns pe buze, s-a apropiat tip-til de aceştia şi, când a fost suficient de aproape, a sărit pe primul din faţa lui şi i-a rupt capul. Atât au aşteptat ceilalţi, un fel de semnal că lupta va continua, pentru a sări fiecare pe câte unul din cei răi – care, apropo, erau din ce în ce mai puţini – şi pentru a termina cu vieţile lor inutile.

Astfel, se dezlănţuise iadul.

Iarăşi fiecare se lupta corp la corp cu ceilalţi, ori îşi foloseau abilităţile primite la naştere, ori, pur şi simplu, se avântau în luptă – ca Georgi, de exemplu – cu ochii închişi.

Caleb era, în acel moment, încurcat cu un vârcolac ce-l muşcase adânc de mână; îi ajunse colţii până la oase, dar asta nu era o problemă. L-a imobilizat cu puterea minţii şi i-a deschis botul lung şi bălos, îndepărtând dinţii de braţul lui. Apoi, l-a aranjat cu doi pumni în gură, pumni ce i-au făcut oasele să trosnească, şi două picioare în stomac, lăsându-l să cadă lat la pământ.

Scăpat de povara lui, Caleb a plecat spre prietenii lui ce se luptau încontinuu. Nicole era cu Silvio şi căpăceau câţiva vampiri, arătând amândoi o iscusinţă de invidiat în artele marţiale. Georgi se arunca asupra vampirilor şi celorlalţi de parcă s-ar fi aruncat într-o piscină cu apă termală, nerăbdător şi fără minte. Bonnie era cu Lyuba şi cu veşnicile lor descântece, iar Pearl şi Carlos le ajutau. Vidya dansa un dans al morţii cu un kitsune, zburând dintr-o parte în alta ca o pasăre fără aripi, dar cu picioare de cangur. Meredith era cu Sage, pe spatele lui, şi-l ghida spre duşmani. Yamashi, împreună cu restul, duceau lupte crâncene cu cei rămaşi încă în viaţă. Din fericire, nu era nimeni rănit, poate doar câte o zgârietură ici, colo.

“Aaa...” se auzise un ţipăt disperat din încăperea unde totul începuse. Caleb s-a îndreptat imediat acolo şi a văzut-o pe Ella atacată de unul dintre vampiri; era strangulată, suspendată în aer. A reacţionat imediat, apărând în spatele aceluia, şi i-a trosnit oasele gâtului.

Vampirul i-a dat drumul Ellei, iar aceasta a căzut în genunchi, pe pământ. Suspine întretăiate se auzeau din pieptul ei, iar lacrimi amare udau marmura rece.

“Angel,” murmură distrusă, căci trupul fetei dispăruse dintr-odată din faţa ei şi nu ştia unde. Îşi strânse mâinile în pumni şi lovise cu putere piatra dură, alte lacrimi rostogolindu-se pe obraji şi lăsând pete gri pe marmura deschisă la culoare. “Angel!!!” urlă disperată, durerea sfâşiindu-i inima-n mii de bucăţi.

Caleb s-a aplecat lângă ea şi i-a pus mâna pe umăr. “Ella,” a şoptit dulce, vocea lui fiind ca o adiere blândă de vară.

Ea, cu ochii inundaţi de apă sărată, i-a dat mâna la o parte şi s-a uitat la el cu ură. “Cum poţi fi atât de calm şi de liniştit?” îl acuză tăios. “Atât de mare a fost dragostea ta pentru Angel, încât acum, la doar două ore de la moartea ei, poţi fi atât de inflexibil şi nepăsător? Şi unde este acum? Unde i-a dispărut corpul?”

Caleb s-a crispat când a auzit acuzaţia ei. Cum putea crede aşa ceva? După câte s-au întâmplat, cum avea el să nu o iubească până la cer pe Angel? “Ella... normal că o iubesc, mai ceva ca ochii din cap. Cum poţi crede aşa ceva?” se uită dezamăgit la ea.

“Dar... când te-am văzut, am crezut că...” se uită stingherită şi puţin ruşinată într-un punct de lângă Caleb. Avea capul plecat şi umerii lăsaţi. O lacrimă îşi făcuse drum până la colţul gurii.