Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 7 - Se aprinde fitilul şi... explodează

"Cine e?", întreba Caleb cu o anumită euforie în voce.

"Cum de ai găsit-o tu?", îl întrebă cu invidie Vidya, având o privire iscoditoare.

"O cunoaştem?", întrebă cu bucurie Nicole.

"Zi, omule, ceva azi! Vrei să murim aici de curiozitate?", făcuse Georgi o faţă de 'vai, Doamne!'

"Dacă mă lăsaţi şi pe mine să vorbesc, şi nu săriţi ca arşi cu întrebări, poate vă spun.", gesticula Silvio cu mâinile în aer, părând un pic cam disperat. "Bine. Acum că v-aţi calmat, să vă răspund la întrebări.", făcuse o pauză teatrală, pentru a adăuga suspans. "Cum am găsit-o? Hmmm... Mi-am folosit darul, normal! Cum altfel?", exclamă neîndoielnic, ridicând din umeri. "Dacă o cunoaştem?!", iarăşi pauză. "Da. Chiar destul de bine. Am vorbit cu ea ieri.", iar se opri din vorbit pentru ai privi pe toţi în ochi. "Cine este?", şi îşi întoarse privirea către Caleb. "Este... Angel White.", termină el, privind cum se schimbau feţele tuturor din plictiseală şi nerăbdare, în totală uluire.

Caleb nu ştia ce să zică, cum să reacţioneze; se uita în gol gânditor, iar ceilalţi îl priveau întrebători. Nu putea face altceva decât să-şi repete neîntrerupt în gând: Angel White este Aleasa... Angel White este ALEASA!, striga disperat în sinea sa.

"M-am îndrăgostit de Aleasă.", spuse el fără vlagă şi voie cu voce tare.

"Ce tot spui acolo, Caleb?", îl întreba derutată Nicole.

"S-a îndrăgostit de Angel.", surâse Georgi de lângă Caleb, însă în voce nu i se simţea amuzamentul care ar fi trebuit să urmeze surâsului, ci doar o seriozitate intensă.

Ştia că acum nu era timpul de glumă, altfel Caleb l-ar fi aruncat pe geam, şi nu doar atât.

"Şi ce? Nu e nimic grav în asta, nu?", ridica Nicole o sprânceană la Caleb, aşteptând un răspuns.

Această întrebare îl contraria pe Caleb. În mod normal nu ar fi trebuit să fie nicio problemă. S-a mai întâmplat ca un vampir să se îndrăgostească de un muritor (deşi relaţia nu era de viitor); nu era nimic ieşit din comun. Asta dacă nu ai lua în considerare faptul că Angel nu era tocmai un muritor normal. Ea era cea Aleasă.

"Nu ştiu ce să răspund la întrebarea asta. Nu pot găsi niciun răspuns.", grăi Caleb cu o voce inertă, moartă. Ochii lui erau aproape la fel de morţi, lipsiţi de lucire, această veste zguduindu-l puternic emoţional.

"Va fi bine, ai să vezi.", îl alina Nicole, luându-l în braţe. Nu îi plăcea să-l vadă suferind. Era fraţiorul ei drag şi preferat.

"Cum de ai găsit-o tu şi eu nici nu mi-am dat seama că e ea?", întrebă aceeaşi Vidya, cu aceeaşi neîncredere în voce, fiind nepăsătoare în faţa suferinţei emoţionale a lui Caleb. Asta îl deranja pe el de cele mai multe ori la ea, era prea superficială, prea mult pentru ea şi prea puţin pentru ceilalţi.

"Crede-mă că toată noaptea m-am chinuit să o găsesc. Are un fel de protecţie mentală. Nu ştiu cum să îţi explic... ca un scut. M-am chinuit foarte mult să găsesc o fisură. Mi-a fost mult mai uşor în Seattle, decât aici. Probabil scutul ăsta, sau ce o fi, e mai puternic aici şi de aceea tu nu ai detectat-o.", răspunse Silvio destul de serios.

"Să zicem că te cred.", murmură Vidya ca răspuns la o întrebare nepusă. "Acum suntem obligaţi să le spunem fetelor adevărul şi să îi explicăm lui Angel ce este, nu?", puse ea punctul pe 'i'.

"Aşa se pare.", exclamă Caleb, trezindu-se din meditaţia lui profundă.

'

'