Capitolul 20

3.1K 129 20
                                    

P.O.V. Justin

Mă trezesc cu Samantha în brațele mele. Dormea ca un înger,bine,un înger cu părul ciufulit. Dar asta nu era o problemă. Mie îmi place de ea indiferent de cum arată. Azi aveam,din nou,şedință cu clanul şi hotărâsem să nu o iau cu mine pentru că ştiam că nu îi plac temele pe care le discutăm.

Mă ridic încet din pat,astfel încât să nu se trezească şi mă îndrept spre dulap. Scot o pereche de blugi negri,un tricou alb şi perechea mea de Vans gri. Mă spăl repede pe față şi îmi periez dinții iar apoi îi scriu un bilețel Samanthei,spunându-i unde voi fi plecat şi cam cât voi sta. După ce termin,o sărut protector pe frunte şi plec.

P.O.V. Samantha

Îmi duc,în silă,pumnii la ochi şi încep să îmi clarific privirea. Eram singură în camera. Clipesc de câteva ori apoi cobor din pat şi îmi arunc,întâmplător,ochii la noptieră. Pe ea era un bilețel:

  "Iubita mea frumoasă,neața! Am plecat la şedința cu clanul. Nu te-am mai luat pentru că ştiu că nu îți place. Nu voi sta mult,maxim două ore. Să fii cuminte şi să nu vorbești cu noul nostru vecin. Ai grijă prințesă,nu cred că vrei ca tatii să te pedepsească. Te sărut grav!"

Duc biletul la buze şi mirosul lui îmi umple nările. Acel parfum era ca o armonie pentru simțul meu olfactiv. Dacă tot mi-a adus aminte de Sendy,am zis că azi e ziua în care cei doi vor trebui să se întâlnească. Mă duc în baie,îmi fac rutina iar apoi îmi aleg din dulap un tricou roz,blugi scurți de culoare mov şi o pereche de sandale aurii. Îmi prind părul într-o coadă de cal şi cobor scara,ieşind din casă. Mă îndrept spre casa vecinului meu şi ciocănesc la uşă. În față îmi apare Sendy,care era la bustul gol,cu un prosop înfășurat pe talie,picături scurgându-i-se din părul lui brunet.

- H-hei,mă bâlbâi eu din cauză că Sendy arăta chiar foarte bine.

- Nu te mai holba aşa la mine,zâmbește el. Intri sau nu?

- Da,spun eu făcându-mi loc între corpul său şi uşă.

- De ce ai venit?

- Mai ți minte când am vorbit de Marta?

- Prietena ta?

- Da.

- Păi stii că am mai discutat despre ea iar în seara aia când ai fugit ca o nebună din casă mea plănuim să mă întâlnesc cu Marta. Mi-ai lăsat numărul ei de telefon asa că am sunat-o şi am vorbit. Dar până am terminat noi de pălăvrăgit se făcuse 23:00 şi nu mai avea rost să ne vedem asa că am stabilit să ne întâlnim în seara asta.

- Oooo,perfect! Vreau să îi dai asta,îi spun scoțând din buzunar un bilet.

- Ce e asta?

- Ceva. Vreau să i-l dai,dar promite-mi,te rog că nu îl vei citi!

- Ok,promit.

- Mulțumesc,îi spun luându-l în brațe.

- Se pare că vrei să mă exciți nebuno, zice el apucându-mă,în glumă,de talie.

- O să te excite Marta mai bine decât mine,îi răspund făcându-i din ochi.

- De abia aştept.

- Nu vrei să îți pregătesc ceva de mâncare cât tu te schimbi?

- Dacă vrei,dar să ştii că nu am apucat să fac încă toate   cumpărăturile.

- Păi şi cu ce o să gătesc?

- Vezi tu. Găsești pe acolo ceva.

- Of,Doamne!!

El urcă la etaj iar eu deschid frigiderul care era aproape gol. Scot câteva ouă,o țiplă de bacon şi o tigaie. Amestec ingredientele iar apoi le torn în uleiul încins. Mirosul era unul plăcut care a împînzit toată bucătăria.

Assasin Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum