Assasin

Capitolul 2

pov Samantha

Nenorocitul m-a găsit. Cum face asta?? Pfff,ce întrebări pun...e cel mai mare criminal din lume,normal că poate găsi pe oricine vrea numai cu un telefon. Nu că era de ajuns că mă răpise,acum mă mai ținea şi legată. Cine se crede? Işi întoarce privirea la mine şi îşi pune mâna lui mare pe genunchiul meu:

- Vezi dacă ai încercat să fugi ca o proastă? O să-ți rămână semne,idioato!

- Şi ce te freacă pe tine grija? O să ai tu cumva grijă de mine şi nu ştiu eu? îi răspund în scârbă.

- Nu stiu de ce dar presimt că tu o să ți-o iei tare de la Justin, curvo! spune Adrian începând să râdă.

- Ei nu zău?! Incompetent imbecil ce ești,sper să mori!

- Să vezi ce omor îți dau eu ție acum! oprește mașina,coboară şi intră cu mine în spate.

- Lasă-mă! am început să țip.

- Nu până nu te omor! m-a întors pe burtă şi a început să deznoade micile funii ce îmi țineau mâinile prizoniere.

După ce m-a dezlegat,mi-a dat vreo trei-patru palme la fund cu toată puterea lui. La naiba ce doare!

- Yo,Justin,nu te bagi şi tu? rânjeşte şi îi face din ochi.

- Nu frate,eu crecă o să mă bag diseară,zâmbește şi se uită pervers la mine.

- Putem face cu rândul? Tu o noapte,eu o noapte. Chiar dacă e o târfă nenorocită nu arată rău.

- Nu ştiu bă,mă mai gândesc,şi din nou se uită la mine.

- Apropo nici nu ştim cum te cheamă. Care e numele tău? întreabă Adrian ridicându-mă în fund.

- Du-te dracu! îi răspund scuipându-l.

- Cățea nenorocită ce eşti! se pregătea să-mi dea o palmă dar Justin l-a oprit.

- Yo,frate,nu mai da în ea. Las-o să vorbească! Hai fato,zi-ne măcar cum te cheamă dacă...

- Nu vreau,îl întrerup.

- Nu m-ai lăsat să termin. Dacă nu spui cum te cheamă am să ți-o trag de parcă ai fi cea mai scumpă prostituată din lumea asta. Deci cum te cheamă?

- Samantha...Johnson,răspund  speriată.

- Aşa!! Vezi că putem colabora?! Câți ani ai?

- 18!!

- Are vârsta legală, frateeeeee! începe Adrian să urle ca nebunul şi îl bate entuziasmat pe Justin pe umăr.

- Vârstă legală pentru ce? întreb curioasă,dar şi temătoare în același timp.

- Pentru nimic. Taci şi stai cuminte. Şi tu,frate,porneşte mai repede maşina că tre' să ajungem în Vancouver în maxim trei ore şi deja suntem în întârziere.

- Acum,bro! spune şi pleacă de lângă mine,plasându-mi un sărut infect pe gât.

A început să conducă cu o viteză exagerat de mare,după părerea mea,lucru ce mă înfioară pentru că eu urăsc viteză. Îmi e frică de viteză!!!
Am lăsat capul pe spate şi am închis ochii. Am început să respir controlat,inspirând pe nas şi expirând pe gură. După vreo cinci minute am auzit cum cei doi boi din fața mea râdeau.

- Şi mă rog ce e atât de amuzant?

- Tu! răspund amândoi.

- Eu?! De ce?