Introducere

123 11 1
                                    

Mă așez gânditoare pe pat și încep să răsfoiesc paginile jurnalului

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Mă așez gânditoare pe pat și încep să răsfoiesc paginile jurnalului. Intre două foi capsate, am pus, ca într-un buzunar, simple poze sau hârtiuțe. Erau poze cu noi și amintiri de când eram mici, de când credeam că toată lumea este a noastră. Privindu-le, parcă retrăiam şi simțeam din nou cele mai frumoase momente.

O lacrimă îmi alunecă pe obraz. Simt că îmi este atât de dor de el încât începe deja să mă roadă pe interior. Suntem atât de aproape dar totuși atât de departe... Ne vedem la școală în fiecare zi, stăm unul lângă celălalt adesea, dar nici nu ne mai vorbim. Știu, nu am fost niciodată mai mult decât prieteni, dar eu te-am iubit mereu. Nu știu ce fel de iubire ne-a legat la început. Cred că prima oară te-am iubit ca pe un frate. Un frate căruia îi poți spune totul, cu care poți vorbi ca și cu tine însuți. Care îți vede lacrimile înainte de a-ți curge pe obraji, care reușește să îți pună mereu zâmbetul pe buze, chiar și în cele mai negre zile...

Îmi lipsește îmbrățișarea ta din zilele când veneam la școală cu cearcăne de la plâns. Tu erai singurul care vedea că ceva nu e bine. Sau singurul căruia îi păsa.

Îmi e dor să îi oprești din râs și badjocoreli.. apoi să îmi întinzi mâna ca să mă ajuți să mă ridic. Și să mă încurajezi când simt că nu mai are rost să lupt.

Acum doare tot ce a fost frumos odată.

Plâng după zilele în care stăteam cu tine mai mult decât cu familia și nu aveam nevoie de nimic altceva. Tot ce am nevoie ești tu. Te iubesc, chiar dacă nu o să am niciodată curajul să ți-o spun.

Cei mai buni prieteniUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum