Cei mai buni prieteni

Arest la domiciliu

Era week-and. Eu eram tot un cocon distrus, cu nasul în cărţi, dar ţinean telefonul aproape de mine, pe noptieră, și îl verificam după fiecare capitol citit. Nici un mesaj. Nici un apel.
Facebook-ul mă informează că este la mall cu prietenii lui (care cândva au fost și prietenii mei). În poza de pe facebook arăta atât de fericit... Era fericit în timp ce eu eram un afurisit de cocon. Gândul ăsta a trimis suliţe de gheaţă în inima mea.
Am oftat puternic, iar in secunda următoare m-am trezit pe podea, blocată în coconul meu. M-am zbătut puţin, eliberându-mă din strânsoarea plapumei. La început m-a cuprins frigul, deși era foarte cald afară. Cred că am exagerat cu statul în cocon. Am tras draperiile. Lumina a năvălit brusc în cameră, orbindu-mă. Ce puii mei? Mă transformam într-un vampir?
Am deschis larg fereastra, lăsând căldura după-amiezii să îmi relaxeze oasele amorţite. M-am îmbrăcat cu hainele mele preferate, mi-am dat cu peria prin păr în încercarea de a mă face să arăt normală, nu ca o depresivă care stă în arest voluntar la domiciliu. Apoi am pornit spre mall. E și o librărie acolo. Îmi voi cumpăra alţi prieteni! A, pardon: cărţi. Voiam să spun cărţi.