Cei mai buni prieteni

Viața mea a fost destul de frumoasă. A fost...

Lumea- Să vă țină! Ce frumoși sunteți împreună!

Noi- Nu suntem împreună.

Lumea- Cum așa? Sunteți frați?

Noi- Oarecum. Suntem cei mai buni prieteni. 

***

Nu pot să îmi scot din minte zilele de vară în care ne plimbam pe străzi și râdeam, zâmbeam fără oprire, iar lumea întorcea capul după noi și ne zâmbea. Simțeam că sunt fericită. Simțeam că lumea este a mea. A noastră. 

Seara ne strângeam o gașcă mare și ne jucam tot felul de jocuri copilărești. Mergeam la magazin și cumpăram sucuri și pahare pentru toată lumea... Și ne distram până târziu... 

Ce fericite erau zilele în care veneai să mă chemi afară... Eram singura fată printre vreo 10 băieți dar nu-i bai. Mă făceați să mă simt una dintre voi. Fetele mă urau, deci... 

 În clasa mea este un băiat dintr-ăla popular. Îl plac toate fetele doar pentru că este și cel mai bogat, ceea ce mă enervează la culme. Este cel mai bun din clasă la sport și fotbal. Voia să fie cel mai bun la tot și îi plăcea să câștige toate provocările. Adesea îi provoca pe colegi la fel de fel de întreceri ca să arate că el este cel mai bun. La început m-a enervat foarte mult și l-am etichetat drept un "obsedat de atenție" pe care îl voi ignora. Asta până când ne-a mutat în aceeași bancă și am ajuns să îl cunosc cu adevărat. Era chiar foarte de treabă și am ajuns să fim prieteni buni. Dacă înainte mă ignora şi făcea glume proaste pe seama mea împreună cu ceilalţi populari, acum începuse să se comporte foarte frumos cu mine. Cam din clasa a 7-a a apărut și zvonul că m-ar place. De atunci toate fetele au început să mă urască și să încerce să îmi facă viața un calvar. Am ajuns să nu mai am nici un prieten în clasă înafară de Gabi. Dar el m-a ajutat să rezist  și m-a împrietenit în scurt timp cu toți băieții. Am devenit cam băiețoasă. Stăteam numai cu băieții și ieșeam afară numai cu ei. La început nu m-am simțit bine fiind singura fată, dar au reușit să mă facă să mă simt una dintre ei. Am realizat cât de diferiți erau față de prietenele false pe care le aveam eu înainte. Ei nu m-am dezamăgit niciodată, nu m-au făcut niciodată să plâng, nu m-au bârfit și nu m-au trădat niciodată. Într-un cuvânt nu au fost ca fetele. Au fost mult mai loiali. Așa că am evitat și am respins prietenia cu fetele, înconjurându-mă numai de băieți. Normal că unele fete au început să vorbească prost despre mine, dar nici nu îmi păsa. Unele ziceau că sunt curvă văzându-mă printre atâția băieți, dar eu nu am avut până acum nici un iubit și am fost îndrăgostită foarte rar, văzându-i pe băieți doar ca pe niște prieteni super amuzanți, cu idei trăznite. Cu fetele m-am plictisit mereu vorbind ore întregi prin scări de bloc, dar cu băieții am explorat întreg orașul, descoperind în fiecare zi lucruri sau locuri distractive.   

Și faptul că erai tu lângă mine mă făcea cea mei fericită... Te iubesc, fraierule!