Cei mai buni prieteni

Frangătoare de inimi

A doua zi ajung mai devreme la școală. Intru în baie și îmi privesc reflexia din oglindă. Ochii mei sunt încadraţi cu tuși și daţi cu fard negru, făcându-mă să par una dintre acele fete inabordabile, frângătoare de inimi. Dar eu sunt cea cu inima frântă...
Ies și mă îndrept spre sala de clasă, când un băiat se oprește în faţa mea.
-Bună, mă salută el timid.
Îi fac cu mâna trecând pe lângă el.
-Stai, vreau să vorbesc cu tine! spune și mă prinde de mână.
Mă întorc și îl privesc plictisită. Mi-am amintit cine e. Un băiat de la a 7 a. Andrei parcă. E fratele vitreg al unei fete din clasa mea. Nu arată rău. E înalt, brunet și are niște ochi verzi mișto. Se străduiește să afișeze un zâmbet cuceritor și observ o mică ștrungăreată (alt lucru super mișto pe un chip).
Îl privesc fâstâcindu-se în faţa mea, balansându-se de pe un picior pe altul.
- Eu... eu...
Îmi ridic o sprânceană.
- Firar, vreau să îţi spun cât de mult te plac. Încă de când eram a 5 a. Sunt topit după tine. Ești cea mai drăguţă fată pe care o știu... Vrei să fim împreună?
O...k. Nu mă așteptam la asta. Rămân blocată un moment, după care încep să fac gesturi încurcate spre clasă. Deje era multă lume pe holuri. Mimez un scuze și o iau la fugă spre clasă. Proastă! Proastă! Proastă! Îmi spun în timp ce îmi dau pălmi invizibile. Frângătoare de inimi...