Cei mai buni prieteni

Exact asta sunt: un cocon distrus

-Wow, ce s-a întâmplat?
- Cum adică? întreb, deși știu la ce se referă.
Gabi mă privește mai uimit decât a făcut-o atunci când eram fata-boschet. Mai uimit decât a făcut-o vreodată.
- Arăţi diferit... murmură el examinându-mă din cap până în picioare, ca pe o nouă formă de viaţă expusă într-un muzeu.
Măcar acum vorbește cu mine.
- M-am machiat, spun ce era evident. Apoi îmi întorc spatele și plec. E rândul meu să îl ignor. Nu știu de ce, dar așa simt. Cel puţin o parte din mine. Cealaltă parte voia să sară în braţlele lui, așa cum făceam când eram mică. Să plang pe umărul lui și să îi ud tricoul, așa cum făcusem de multe ori, și cum făcuse și el. Voiam să merg la baie și să mă spăl de toată această mască se vopsea.
Voiam, voiam... Dar nu făceam nimic.
-Anto? aud ca șoptit în spatele meu, dar merg mai departe și mă prefac că nu aud. Exact asta sunt: un cocon distrus.