Hope este o studentă care-şi doreşte să fugă de tatăl său. Când prietena ei, Ciara îi propune să se mute împreună, acceptă fără prea multă tragere de inima.
În noua locuinţă, îi cunoaşte pe cei trei fraţi: Michell, Alec şi Carlos.
"-Dă-mi drumul! In...
Zilele trecură pe nesimţite.. eu nu mă simţeam mai bine căci nu apucasem să îmi cer scuze cu adevărat de la el.. dar nici nu aveam cum.. căci nu mai venise deloc acasă.
-Pot să te însoţesc către universitate? Zise Carlos. -Da sigur, am spus legându-mi şireturile.
Pe drum, îmi spusese nişte amintiri amuzante, ce mă făcuseră să râd. Mă simţeam bine lângă el. Îşi ceruse scuze pentru acea întâmplare, şi având în vedere că stăteam aproape de facultate, ajunsesem mai rapid decât de obicei.
La intrare se oprise.
-Vreau să te rog ceva.. -Ce anume? -Vreau să fii iubita mea.
........................................
M-am blocat..
-Poftim? am spus în cele din urmă.
-Corectez... vreau să te prefaci că eşti iubita mea..
-De ce aş face asta?
-Te rog, ajută-mă!!!
Ochii săi mi-erau prea dragi ca să nu-l ajut, dar ce se întâmplase?
-Spune-mi de ce.. -Nu cu mult timp în urmă, când erai acasă, s-au extras topul celor 10 baieţi frumoşi din universitate. Eu sunt al doilea. Hehe l-am întrecut pe Michii.
-Şiii... cine e primul? -Alec.
Acum chiar eram surprinsă. Ştiam că e super drăguţ dar.. primul?
-Ce pot zice.. fetelor le plac baieţii duri ca şi fratele meu (Ah, gândisem eu.. dacă ai ştiii..), sincer, sunt mândruuuu de fraţii mei. Să fim top 3, ehhheee.. dar oricum ştiu că eu sunt cel mai frumos. Cu un zâmbet ca al meu cine mă poate întrece....
-Şi totuşi.. îl întrerupsem. De ce să fiu..? -Pentru că acum nu am aer.. toate fetele vor să fie în jurul meu. Te rog. Doar azi şi promit să-mi caut prietenă.
-Nu am încredere în tine. -Promit să nu fac ceea ce am făcut. -Nu ştiu...
Un grup de fete de la intrare începuseră să înainteze către noi, erau atât de gălăgioase şi era clar care era ţinta lor.
-Te roggg... Mă privise cu acea faţă de pisică... Ce l-aş bate acuma.... Plus că tu eşti unica care nu mă place.
-Bine. Doar pentru o zi şi te las numai să mă ţii de mână. -Mulţumesc, şoptise.
Acel grup ne înconjurară dar Carlos urlă că sunt prietena lui şi dintr-odată se făcuse linişte.. deasupra lor un chip ieşise în evidenţă. Era departe şi era foarte cunoscut.. al naibii de cunoscut.. Ochii săi, se întristară, dar tot nervos era.. Alec... de ce acum? Sigur auzise... Plecase.
Cum aş fi putut să scap din situaţie ca să fug după el? Dar îi promisesem lui Carlos.. situaţia se complica..
Când rămăsesem singură cu Carlos şi ieşisem din mulţime, îl întrebasem de fratele său.. răspunsul mă surprinse.
-Se va muta!
Nu am zis nimic atunci, dar după câteva cursuri, când în sfârşit aveam liber, l-am căutat. L-am căutat peste tot şi l-am găsit pe un hol. Era singur iar în jurul nostru nu era nimeni.
-ALec.. am zis apropiindu-mă de el.
Nu spusese nimic. Se apropia uşor de mine.. iar când ajunsese în faţa mea nici nu mă privise. M-a ocolit.
Am rămas fără cuvinte..
-ALEC!! Am urlat, E adevarat?? Te muţi?
Se oprise.
-Da. -TE ROG!
Am alergat şi l-am prins în braţe.
-Te rog nu pleca. Rămâi aici. Te rog, IARTĂ-mă!
-De ce să rămân? -Nu vreau să pleci... nu din cauza mea!
-De ce crezi că e vina ta? -Pentru că am făcut ceea ce nu ar fi trebuit să fac.. Te rog...
-Nu ar fi trebuit....şopti uşor (atunci încremenisem cu ochii deschişi). Voi rămâne.. dar am o condiţie.
-Ce.... anume? Am reuşit să zic tremurând.
Nu se întorsese către mine, nu-mi îndepărtase mâinile dar nici nu mă îmbrăţişase.
-Nu mai vreau să te mai văd!!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
