Brothers

Your arms

Am ajuns în fața unei uși. Știam.. nu era a mea.
Forma era la fel, dar culoarea era diferită. Fiecare cameră din clădire avea o alta culoare, un alt aranjament, reprezentând gustul fiecăruia.

Am bătut uşor.
„Oare de ce am venit aici?"
Simțeam o durere îngrozitoare, ca un vârf de cuțit care-mi perfora pielea. Nu înțelegeam ce se întâmplă cu articulația mea. Nu mă duruse niciodata umărul, iar acum... cu greu stăteam în picioare. Tremuram.

Știam că acea cameră e goală, aveam nevoie de liniștea din interiorul ei. Mi-am sprijinit fruntea pe ușă și am dat cu pumnul în ea.
Un curent putenic mi-a trecut din pumnul stâng, în umăr, până în creer. Pentru că durea prea tare, mi-am lăsat palma să cadă de-a lungul ușii albastre, iar cu cea dreaptă m-am prins de zona dureroasă.
Am dat un picior ușii.
-Te rog, am zis fără speranță, aproape șoptind. Răspunde-mi! Lacrimi fierbinți îmi curgeau pe obraz.

Îmi era imposibil să nu mă gândesc la corpurile lor cum se atingeau. Voiam să urlu. Voiam să plec departe. Voiam să fug.
Am pus mâna stângă pe cleanță, dar ea se apăsase singură. M-am depărtat rapid, dar ușa se deschise, eu rămânând cu fața în jos, ascunzându-mă în breton.

Două picioare goale erau în fața mea; am ridicat privirea ușor surprinsă. Pantaloni albaștrii de pijama, bluză gri, brațe lungi și bine conturate, chip frumos, rece și dur, dar precum întâlnise ochii mei, mă privea îngrijorat.

Părul său, prindea nuanțe maronii în întunericul camerei dar aici, în lumina becului de pe hol, firele erau roșii precum focul. Cu greu rezistam să nu i le ating.

Îmi plăcea cum îi stătea roșcat. M-a analizat și realizasem că am uitat că plângeam. M-am ascuns din nou.

Nu zise nimic dar, auzind scârțâitul de pat din vecinătate, își deschise larg ușa. Se îndepărtase şi mersese la geam. Intrasem ezitând.
Am închis ușa după mine, dorindu-mi să intru în pământ. De ce am venit?
Mă țineam puternic de umăr, încercând să nu îmi dau frâu sentimentelor negative. Îi simțeam privirea din centrul camerei.

-Nu-ți fac nimic. Păream nebună poate, dar îl credeam. Deși îmi era teamă de bărbați, el emana încredere. Ce s-a întâmplat cu umărul tău? Avea o voce ușor adormită.
-Doare. Nu știu de ce. L-am privit încruntată.
Se auzise un sunet feminin de extaz, scurt, aproape insesizabil, dar în camera lui cufundată în liniște, se auzise perfect, lăsându-ne cu ochii măriți.
Căzusem brusc pe genunchii care nu mă mai susțineau. Îi văzusem corpul cum se deplasează spre un dulap.

-Uite! ( îmi întinse o cămașă și un prosop). Mergi în baie și fă repede un duș, i-a asta pe tine! Poate unul rece, să te mai calmeze. Știi în duș, nu se aud zgomotele vecine.. își feri privirea.

Le-am luat ascultătoare și intrasem în baie. Mirosea atât de masculin, mai ales prosopul. L-am luat la piept, mi-am cufundat fața în el, ștergând-mă la ochi. Deja și nasul începea să curgă.

Am făcut precum a zis. Mi-am dat drumul la apă rece, m-am dezbrăcat și am intrat în interiorul cabinei. Baia sa era mai mică comparativ cu a mea. Eu aveam vană.
Răceala corpului nu o mai simțeam, doar durerea din umăr mai persista. Nu mă mai prăbușisem, cum am crezut că voi face, ci am început să plâng zgomotos, lăsându-mi inima să se descarce. Când am ieșit eram înghețată. Tremuram groaznic.
M-am privit în oglindă. Rimelul întins, ochii roșii, parcă eram dintr-un film horor: fata prostuță care a fost alergată de un ucigaș în serie, care totuși, cumva a reușit să scape.
M-am îmbrăcat doar în cămașa sa și în perechea de pantaloni scurți verzi, mulați pe care o purtam.
Am ieșit din baie tăcută.

Era așezat pe pat și citea o carte la lumina veiozei.. în acea poziție și cu cartea în mână părea atât de atractiv. Înghiţisem în gol.
Își ridicase privirea către mine și când observase cât de transparentă era cămașa, stinsese rapid lampa.

Nu știam cum să reacționez, dar mă întristasem și mai mult. M-am prins de cot și am privit într-o parte. Chiar atât de lipsită de sex-appeal sunt? Știam că se vede dar mă așteptam la o altă reacție. De fapt.. la ce mă așteptam eu oare? Ce voiam să se întâmple?
M-am uitat din nou la el. Arăta ca într-un tablou care transmitea tristețea unei despărțiri revărsate asupra unui tânăr.

Își mutase privirea către geam. La fel ca și în camera mea, geamul era de sus (de la tavan), până la podea. Lung de vreo 3-4 metri, cu o ușă ce ducea pe terasă, le observasem când intrasem în cameră. În acest moment eu îl priveam pe el, iar el..

Mă apropiasem de patul său. Nu scotea o vorbă, dar eu tot mă apropiam.
-Vino. Nu mi-o ceruse, ci spusese pur și simplu.

Brațele sale.. se deschiseră ca pentru o îmbrațișare. M-am urcat pe pat și mi-am continuat înaintarea către el. Pentru prima oară nu-mi era teamă de un bărbat.

Stăteam pe genunchi, aproape de corpul lui și începeam să mă enervez, de ce nu mă privea? Uită-te la mine!!!

-Chiar așa rău arăt? Îmi scăpase fără să vreau. Mi-am pus mâna rapid la gură.
-Alegi doar persoanele greșite. Făcuse o scurtă pauză. Nu e vorba de cum arăți, spuse ceva mai încet.
M-am uitat spre locul în care privea și observasem în geam că, era cu ochii pe mine. Braţele sale încă aşteptau.
Privirea lui.. Mă ardea.

Îmi dăduseră lacrimile din nou. Mă așezasem cu trunchiul pe picioarele lui, stându-i pe abdomen cu capul. Cu o mână mă mângâia pe spate încet, iar cealaltă stătea gentil pe creştetul capului, jucându-se când şi când cu părul.

-Stai cât vrei, zise la fel de încet.
-Dar, am început printre lacrimi, nu ești obosit?
-Sunt aici pentru tine acum. Descarcă-te.

Clar! Îl judecasem greșit..
Am plâns vreo două ore continuu iar după, m-am prefăcut că am adormit. Nu știu de ce am făcut acest lucru, dar când am simțit că încet a vrut să se ridice, dar l-am prins de mânecă.

-Stai lângă mine! Se opri. Te rog.

Nu zise nimic şi se întinse lângă mine stând pe spate.
M-am pus pe o parte, spre el, la același nivel și mă îndoisem un pic punându-mi capul la coastele sale. Îşi aşeză palma pe umerii mei şi mă mai mângâiase uşor până adormisem cu adevarat.