Gardiana-Volumul III:Renasterea haosului

Capitolul 6

Stres. Pentru multi, cu acest cuvant incep fiecare zi. Cand beau cafeaua de dimineata au parte de stres. Cand pleaca la locul de munca sau la scoala, tot stres. Pentru unii, oriunde o sa mearga o sa aiba parte de stres. Dar, stresul are si el un motiv. Iar, poate acel motiv are legatura cu binele unor persoane.

-Nu pricep pentru ce ne mai trebuie scoala. Dar nu o sa ne opreasca cineva intr-o zi si o sa ne intrebe despre pozitiile relative a unei drepte fata de un cerc, spun, iesind din sala de curs.

-Nici eu. O noua nenorocire ne paste chiar la colt, iar noi stam aici si invatam despre cercuri, protesteaza Max.

-Iar, spre surprinderea tuturor, suntem si noi implicati, dar nu stim cum, ofteaza Tay.

-Anubis si ghicitorile lui. Nu putea sa ne spuna direct cine e haosul, intreaba Stephan.

-Hei, voua nu vi se pare ca aceea persoana poate sa detina haosul,intreaba Cara, aratand spre o majoreta.

-Ba da...o aprobam cu totii.

-Stati!ii opresc eu din holbat. Haosul e o problema, dar acum e stupid. Aia de abia se poate tine pe picioare, cum sa fie haosul? Sa nu devenim paranoici, ii indemn.

-Are dreptate Fallon. Deja e absurd, constata Cara, dandu-si o palma peste frunte.

-Bun. Avem aceleasi ore azi. Anubis a zis ca haosul se afla in oras. Incepem cu scoala. Daca observam ceva ciudat, ori am dat de haos, ori de elementari, le explic.

-Bine. Sa mergem la franceza. Ura, spune sarcastic Max, indreptandu-ne spre sala de franceza.

Suntem in alerta de cod rosu, dar tot mergem la scoala. Nu i-am putea spune directorului de ce nu am veni la scoala fiindca a doua zi ne-am putea trezi cu armata la usa, pregatita pentru armaghedon. Nu am primit nicio veste de la mama, sau de la tata, si nici Stephan n-a primit vreo veste de la parintii lui. Treaba asta cu semizeii e complicata, iar zeii au mainile legate. Treaba cu socul ca am ochii albi s-a rezolvat, Cara fiind aproape sa ma disece ca sa stie motivul pentru care am irisul alb. Ciudata fata, dar e prietena mea.

Am intrat in clasa, eu cu Cara asezandu-ma in a doua banca de la mijloc, Stephan in fata noastra, iar Tay si Max in spatele nostru. De cand cu aceasta amenintare, am devenit foarte uniti si ne petrecem tot timpul impreuna. Aproape in fiecare zi vin la mine si uneori chiar mai raman peste noapte. Motivul lor pentru care stau atat cu o ciudata cu ochii albi ce a fost anuntata de un zeu al mortii ca un nebun ar putea distruge lumea este ca s-au plictisit de viata lor monotona de zi cu zi, si ca vor putina actiune. Mi-e frica ca aceea actiune sar putea termina cu ei sub cativa metrii sub pamant.

Batrana profa' de franceza intra in clasa, incepand sa vorbeasca in franceza, noi nicio iota neavand de ce vorbeste. Eu cu franceza nu ne impacam de loc, mai degraba as invata coreeana, sau mandarina.

-Repet, nu am nicio explicatie de ce ne aflam in clasa, ascultand franceza bosoroagei asta, cand un nebun cu o putere neimganibalia ar putea distruge lumea, intreaba Tay soptit.

-De ce zici nebun? Daca e o fata, intreaba Cara.

-Fata? Sar putea, raspunde Tay.

-Hei, mai incet. Eu incerc aici sa dorm cu ochii deschisi, ne cearta Stephan, punandu-si inapoi falca in palma.

Aratam de parca suntem niste adolescenti obisnuitin, dar nu suntem. Eu cu Stephan nici nu suntem oameni, sau ce fiinta suntem, iar cei trei oameni de aici sunt dispusi sa lupte cu un nebun, sau nebuna care este insetata dupa putere. Daca ne-ar auzi cineva ce vorbim aici, o sa ne trimita direct la Pentagon ca sa spunem tot ce stim despre o amenintare posibila.

Gata! Prea mult stres. Trebuie sa ma linistesc. E doat haosul. Haos ce ar putea distruge planeta cu o pocnitura de degete. Da, sunt prea stresata.

Spre bucuria mea, ora se termina, eu cu ceilalti ciudati iesind din clasa. Ne lasam cartile in dulapuri, indreptandu-ne spre cantina. Cum Tay si Max sunt populari, Stephan fiind un boboc in aceasta "materie", toate privirile sunt atintite spre noi, in timp ce ne indreptam spre randul de unde puteam sa ne luam si noi ceva de halit. Desigur, susotelile nu intarzie sa apara. Noua veste ca cei mai populari tipi din scoala umbla cu o tocilara si o tipa ciudata ce poarta chiar si pe furtuna ochelari de soare si a batut cativa omega a socat toata scoala, Callie fiind foarte nervoasa ca ea nu mai are toata atentia, si ca i-am "furat" pretiosii baieti. Crede-ma Callie, si eu am incercat sa ma descotorosesc de ei de cand am venit in scoala asta, iar pe Stephan de cand aveam cinci ani, dar asta e o alta poveste. Ce spun este ca baietii astia nu se lasa cu una, cu doua.

Ne asezam la masa, cu totii mancand absenti din mancarea noastra. Se vedea de la o posta ca eram stresati, nu ne trebuia o pancarta care sa scrie pe noi ca suntem stresati. Tay nu mai venea cu glumele lui, Max nu mai aducea vorba despre aventurile lui in nu stiu ce club select, Stephan nu mai aducea in discutie remarcile lui proaste, iar Cara nu ne mai povesteste
despre nu stiu ce descoperire stiintifica aflata din ultimul numar al revistei "Descoperiri stiintifice de ultimul moment", ceea ce e destul de ciudat e ca Cara vorbea din ea de parca ar fii citit ultimele barfe si scandaluri in show-bizz.

Clar. Stresul ne-a schimbat. Am avut de prea multa aventura in doua luni, de cand am venit la liceul asta. Si, cel mai rau este ca am shimbat si pe alti. Adica, nu ma deranjeaza ca Stephan nu mai aduce in discutie remarcile alea de prost gust, este un bine pentru omenire. Dar, Max, Tay si Cara, ei nu mai sunt, si, nici eu nu vor sa recunoasca.

-Nu trebuia sa stati cu mine doar pentru ca ati aflat de un posibil armaghedon, ii instintez, ridicandu-mi privirea din bolul meu cu salata.

-Fallon, noi nu stam cu tine doar pentru ca tinem un secret ce pune in pericol omenirea, imi explica Cara.

-Noi stam cu tine fiindca, vrem ceva diferit. Ne-am plictisit de monotonia zilnica, adica Cara sa spuna ce descoperiri s-au mai facut, Max sa vorbeasca despre ultimele lui aventuri, iar eu sa-mi spun glumele, imi spune Tay.

-Vietile noastre s-au schimbat, dar cred ca in bine. N-oi fii tu om, dar cu siguranta esti o prietena adevarata, imi spune Max, strangandu-mi mana.

Stres. In fiecare zi, multe fiinte au parte de acest lucru. E destul de greu sa-l infrangi, vine cu paranoia, ce si ea este o problema. Dar, un lucru e sigur. Stresul poate sa apropie oameni. Cu siguranta o sa gasesti cativa oameni care au acelasi motiv ca sa fie invadati de acest lucru. Iar, fara sa-ti dai seama, stresul a disparut. Dar, paranoia ca pericolul e aproape, nu se lasa usor invinsa.

NECORECTAT