Gardiana-Volumul III:Renasterea haosului

Capitolul 9

Deschid ochii, observand ca sunt in oras. E Seattle. Dar, nu era el. E distrus. Se auzeau tipetele disperate ale oamenilor, cladirile erau in flacari si daramate. Cerul era acoperit de nori grei, fulgerele si tunetele nelipsind. Ragete de dragoni se mai auzeau, acestia urland de durere. Ce se intampla?

-Sete de putere...

Cine a zis asta?! Sete de putere?

-Haos. Haos. Haos.

Haos? Asta inseamna haosul?

Pamantul de sub mine se cutremura, acesta crapand de o data, iar eu picand in gol. Incep sa tip, dand frenetic din maini, intunericul intrand in gura mea.

-Nu ai rezistat puterii...

-Nu esti pregatita...

-Nimeni nu te poate ajuta...

Deschid ochii speriata, observand ca sunt pe podea, cu patura infasurata pe mine. Ce a fost aia?!

Usa se deschide brusc, pe ea intrand nimeni altul decat Max.

-Esti bine, intreaba el, vizibil ingrijorat.

-Da, doar un cosmar, ii raspund.

-Inseamna ca a fost unul destul de puternic. Cred ca ti-a auzit tipatul juma' de cartier. Posibil sa fii trezit si mortii, ma informeaza.

-Cat e ceasul, intreb.

-E de abia cinci dimineata, imi raspunde.

-Bine. Asteapta-ma in poiana dinn padure. Incep sa te antrenez de acum, il informez.

Acesta iese din camera, eu scapand de patura infusarata pe mine si intrand la baie. Fac rapid un dus ce are sarcina sa ma trezeasca, scapand de transpiratia de pe mine.

Ies din baie infasurata intr-un prosop, tinand ochelarii de soare in mana. Deschid usile dulapului, luand din el o pereche de colanti, un maieu negru si hanoracul meu albastru inchis, dand de cateva ori cu mana prin par, prizandu-l intr-un coc dezordonat.

Imi fixez ochelarii pe cap, coborand scarile in liniste. Pe canapea se afla Cara, care dormea bine mersi pe pieptul lui Tay, Stephan dormind pe masuta de cafea. Cred ca nu trebuie sa fii geniu sa nu-ti dai seama ca casa asta mai are camere.

Imi iau tenesii mei negrii in picioare, iesind pe usa cat se poate de silentios. Incep sa alerg spre padure, incercand sa evit toate crengile ce imi ieseau in cale si radacinile de copaci ce mai ieseau din pamant. Soarele inca nu rasarise, fiind in jur de ora cinci si jumatate dimineata.

Ajung in micuta poiana din padure, dand de Max ce statea pe un butuc de copac.

-Ai ajuns, constata Max. Deci, cu ce incepem?

-Simplu, ii spun. Trebuie sa lasi frica la o parte. Frica te controleaza. Tot ea ti-a pornit puterile.

-Dar, nu mi-e frica, imi spune.

-Ba da. Iti e, ii reprosez. Nu oi fi eu elementara, dar imi dau seama cand ma uit in ochii tai ca vad frica. Daca vrei sa controlezi gheata, lasi frica la o parte.

-De unde stii atat de multe despre elementari, intreaba Max.

-Cand eram mica, parintii mi-au povestit toate astea. Imi mai spuneau ca sar putea ca intr-o zi, totul o sa ia razna, si va trebui sa ii ajut, ii explic.

-Dar Stephan? El e fiu al elementarilor, imi spune.

-Stephan sufera de un blestem. Blestemul sufletelor pereche. El nu are suflet pereche. Ai observat cat de trista era Cara cand iil privea pe Tay in timp ce se saruta cu panarama aia. Se vedea ca erau suflete pereche. Lui Sage si Ethan le-a fost frica ca, din cauza acestui blestem, el nu o sa se concentreze, ii explic.

-Dar care e diferenta dintre suflet pereche si o iubita sau iubit normal?

-Cand ai un iubit, sau o iubita, ai o urma de indoiala ca te va putea insela, sau te va lasa balta. Suflete pereche sunt legate. Daca sufera unul, sufera si celalalt. Nu se pot desparti. Se iubesc necodintionat din prima privire pe care si-o impartasesc. Daca esti respins, cel mai probabil o sa mori. Respingerea e moarte curata. Chiar daca cel respins sufera, nu inseamna ca celalalt e mai bine. Sunt rare cazuri in lumea supranaturalului in care cineva este respins, ii raspund.

-Oh, e tot ce spune. Deci, sa incepem!

-Ti-am zis. Puterile tale s-au activat din cauza fricii. Daca infrunti aceea frica, iti vei putea controla puterile.

-Nu imi era frica, imi reproseaza el.

-Minti. Se vede in ochii tai ca iti e frica, dar nu-mi dau deama de ce. Spune-mi Max, il rog eu.

-Iti repet din nou. Nu imi e frica, ma minte el.

-Iti e frica ca nu o sa fii destul de bun pentru confruntarea haosului, nu-i asa, il intreb, ridicandu-mi spranceana.

-Da. Mi-e frica, se da batut. Acum cateva luni eram un pusti obisnuit ce se ducea in club si iesea manga de acolo, cu o curva de mana ca sa-si satisfaca nevoile. Acum, sunt un elementar ce controlez gheata si ma pregatesc pentru confruntarea haosului. Am fost tras asa de brusc in aceasta lume... Nimeni nu m-a avertizat.

-Nu o sa te avertizeze niciodata nimeni daca esti pregatit sau nu pentru anumite lucruri. Crezi ca mie imi convine?! Daca nu mergeam la scoala aia nenorocita, acum eram bine mersi, iar toata lumea isi ducea vietile linistite. Crezi ca mie imi e usor Max?! Sunt blestemata. Uita-te la mine Max! Am ochii albi! M-am ascuns toata viata. Acum, aflu ca netotul de Stephan e elementar, doi curvari sunt si ei elementari si o fata nesociabila controleaza fulgerul. M-am saturat ca eu sa rezolv totul. M-am saturat, repet, plecand de acolo, lasandu-l pe Max singur.

-Nu esti pregatita...

Se aude din nou aceea voce, eu uitandu-ma speriata dupa cineva. Nu era nimeni. Cum adica nu sunt pregatita? Pentru ce nu sunt pregatita?

Intru nervoasa in casa, trantind usa de la intrare. Ma descalt de tenesi, urcand scarile grabita spre camera mea. Incui asa, lasandu-ma in jos, sprijinindu-ma de ea.

Max este nervos ca a fost tras asa de repede in lumea asta, am de a a face cu doua duflete pereche, care sunt si elementari, si de un verisor ce poate provoca un tsunami numai cu un pocnit din degete.

De ce mi se intampla mie toate astea? Si, ce e cu vocilea astea si cu visul ala tampit?!

N-ar trebui sa ignoram niciodata semnele oferite. Ne pot ajuta, sau ne pot avertiza. Fiecare semn e diferit. Apar un moduri diferite. Si, desigur, se pot manifesta diferit. Dar, cand incercam sa ignoram semnele, universul o sa observe ca nu meritam acele avertizari. Si, atunci va trece direct la atac.

NECORECTAT