Gardiana-Volumul III:Renasterea haosului

Capitolul 7

Fiecare persoana are o teama. Unele mai puternice decat altele. De obicei, ele nu prea ies la iveala. Si, cand vor iesi, o sa afecteze temerile celorlalti.

-Stephan, coboara dracu' o data! Trebuie sa mergem la scoala, strig la Stephan, asteptandu-l la baza scarii.

-Vin acum, aud oftatul lui Stephan de la etaj, acesta coborand in graba scarile.

-Ce ti-a luat atat, il intreb, iesind din casa si urcand in masina lui.

-Nu a vrut sa porneasca apa, ma informeaza.

-Si eu as fii facut exact la fel daca eram in locul ei, il informez.

-Te urasc, imi marturiseste.

-Oh, si eu te urasc, spun dragastos, iesind din masina imediat ce ajungem la scoala.

Intru in scoala, traversand holul spre dulapul meu, acolo asteptandu-ma Cara.

-Hei, Cara, o salut, deschizandu-mi dulapul si bagandu-mi cartile in el.

-Fallon! Ce bine ai venit, ma intampina Cara speriata, iesind din starea de amorteala.

-Ce-ai patit? Ultima data erai asa cand ai auzit ca la chimie nu o sa mai discutam despre protoni, o intreb ingrijorata.

-Nu stiu. Eram azi in camera mea, si am auzit o voce. M-a striga de cateva ori, apoi nu s-a mai auzit, imi povesteste ea. Nu era nimeni in casa.

-Poate era cineva care vroia sa-ti faca vreo gluma si a strigat de pe strada, ii spun.

-Poate, banuieste ea, intrand in casa.

Ne asezam in primele banci, asteptand sa vina profa' de matematica. Imi arde acum de matematica. Tot ce vreau acum este sa stiu daca tata si mama sunt bine. A trecut ceva timp de cand sunt plecati, dar nu au dat niciun semn. Sper ca sunt bine pe taramul semizeilor. Semizeii astia, sunt o pacoste.

Profa' intra in clasa, trantindu-si catalogul pe catedra si incepand sa palavrageasca despre numarul lui Pi, sau ceva de genu'.

-Cu cine ai urmatoare ora, ma intreaba Cara, notandu-si in caiet ce scrie profa' pe tabla. Eu o sa fiu cu Stephan urmatoarele ore.

-Le am cu Max si Tay, o informez. Ne intalnim la cantina cu totii ca sa vedem daca am descoperit ceva, notandu-mi in caiet lectia.

Nu am gasit nimic. Absolut nimic. Nimic neobisnuit in scoala asta, in afara de crizele de isterie ale lui Callie pentru atentie. Imi vine sa o iau de mana si sa o bag singura intr-un ospiciu.

In scoala asta nu se afla niciun elementar, si niciun nebun ce vrea putere, pe langa Callie. Trebuie sa ne extindem si sa incepem sa cautam si prin oras. Seattle-ul e ditamai orasul. Poate sa ne ia saptamani intregi pana gasim doar un elementar. Sa gasim un nebun care este insetat dupa putere de parca am cauta acul in carul cu fan.

Intr-un final, ora se termina, eu ridicandu-ma din banca, si luandu-mi la reverede de la Cara, plec din clasa, indreptandu-ma spre dulapul meu. Imi bag cartile acolo, luandu-mi manualul de stiinte sociale si pornind in cautarea celor doi.

Ma indrept spre terenul de fotbal, asteptabd sa-i gasesc acolo. Am dreptate, observandu-l pe Max pe un scaun din tribune.

-Hei, Max, il salut, asezandu-ma langa el.

-Fallon, te asteptam. Tay trebuie sa termine antrenamentul, ma informeaza.

-Tu nu joci fotbal, il intreb.

-Nu, nu sunt facut pentru sporturi. Tay iubeste fotbalul, iar noi suntem prieteni de cand eram mici. Am fost in acelasi orfelinat. Am ramas prietenii dupa ce am fost adoptati, iar eu trebuie sa vin cu el la antrenament, ca sa-l sprijin, imi povesteste.

-Parca asta nu erau treaba majoretelor? Sa dea din fund si sa-si arate sanii pentru "sprijinul echipei", il intreb, amandoi razand.

-Ma intrigi Fallon. Nu esti ca restul fetelor, imi marturiseste.

-Ei bine, eu nu sunt normala, il contrazic. Eu nu cunosc normalul. Tocmai vorbeste cu o fata cu ochii albi care are parintii elementari.

-Uite-l ca vine, imi spune Max, aratand spre Tay ce vine spre noi.

-Hei, Fallon, ma saluta Tay, eu facandu-i un usor semn cu mana.

-Tay, parca nu ziceai ca ai o vanataie pe frunte, il intreaba Max.

-Ba da. Asistenta mi-a zis ca o sa treaca in cateva zile, ii raspunde.

-Tay, tin sa te contrazic, dar nu ai nicio vanataie, ii spun. Fruntea ta e mai curata ca nisipul de pe plajele luxoase din Miami.

-Ciudat, marturiseste, indreptandu-se spre vestiarul baietilor.

Eu cu Max o luam inainte spre clasa, Tay ramanand sa se schimbe de echipamentul de fotbal.

-Ciudat, sparge linistea Max. Pot sa jur ca vanataia era destuk de urata.

-Poate e un vampir, chicotesc la afirmatia mea, Max facand la fel.

-Cred ca a apelat la o crema minune ca sa arate perfect pentru puicutele liceului, spune Max.

-Stiu ca sunt perfect, dar nu trebuie sa ma barfiti, aud vocea lui Tay din spate, eu cu Max intorcandu-ne.

-Bine, sa mergem la fizica, le spun, reluandu-mi drumul.

Numai ciudatenii se petrec azi. Nu pot sa am si eu macar de o zi normala? Uneori, chiar as doru sa fiu o adolescenta normala.

Intru in clasa, impreuna cu Tay si Max, asezandu-ne in ultimele banci.

-Am cautat prin tot liceul dupa elementari si haos. Nimic. Sa incepem sa cautam prin oras, le spun celor doi.

-Incepem din week-end. Trebuie sa dam de ei intr-un final. Putem sa incepem cu scoala Oakridge. Poate ii gasim acolo, sugereaza Max.

-Buna idee, constat, profu' de fizica intrand in clasa.

*******

-In sfarsit, gata scoala, spune Max, iesind amandoi din curtea scolii.

-Unde sunt ceilalti, il intreb.

-Cara are nu stiu ce proiect stiintific si va sta inchisa pana maine in laboratorul de chimie, iar Tay si Stephan merg la nu stiu ce petrecere unde au voie doar majoretele si cei din echipa de fotbal, imi explica el.

-Macar nu sunt singura care nu are ceva de facut, spun, intrand in casa impreuna cu el.

-Ce-i in padurea din spatele casei tale, ma intreaba Max.

-Cand era mama adolescenta si ce mai ramasese din fiintele magice s-au strans in acest cartier pentru lupta cu gardienii animalelor. In padurea se antrenau. Si am mai fost in padure. Cand am fost alergati si aproape mancati de acel monstru de gheata, ii spun.

-Haide sa mergem, e cam cald aici, imi spune, luand-o pe holul ce duce la usa din spate.

-Ti-e cald? Dar de abia sunt 20 de grade afara. Sau, daca e o replica de "bagat fete-n pat" sa stii ca nu merge pe mine, ii explic.

-Nu, chiar mi-e cald. Si, ma simt slabit. Am nevoie de gheata, imi sugereaza el.

O iau inainte gandindu-ma la ce imi spune. Cald? Dar eu afara nici nu poti sa stai intr-un tricoh mai mult de o ora. Ce se intampla?

La multe persoane, cea mai mare teama e paranoia. Paranoia ca pericolul se afla in spatele tau nu inceteaza...

-Si, e ciudat, adica...spune Max, dar stranuta, eu lasandu-ma in jos in ultima clipa.

-Max...deschid ochii socata, observand cum copacul din fata mea se umple cu gheata.

Si, din pacate, paranoia nu se inseala niciodata...

NECORECTAT