Ce inseamna pentru noi probleme? Varsatul cafelei pe camasa preferata, intarzierea la locul de munca, luarea unei amenzi. Asta inseamna pentru noi probleme. Dar, ne inselam. Acestea sunt doar niste mici neplaceri. Atunci, cum sunt adevaratele probleme?
Trantesc usa baii, verificand ca nimeni sa nu fie, ca mai apoi sa o incui. Ma sprijin de chiuveta, privirea mea fiind atintita pe gresia alba. Imi ridic privirea, privind stupefiata imaginea din oglinda. Parul meu blond spalacit se inchidea, devenind negru. Ochelarii mei de soare pur si simplu zbor de la ochi, acestia izbindu-se cu o forta incredibila de un perete, sfaramandu-se.
-Ce se intampla?!intreb speriata.
-Nu-ti dai seama, Fallon?
-Chiar esti tu.
-Chiar a renascut.
-Chiar ca e puternica.
-Ce se intampla cu mine, intreb speriata, tragandu-ma de par, uitandu-ma in jurul meu.
-Vezi ce se afla in umbra, Fallon. In umbra...
Luminile incep sa palpaie, eu devenind din ce in ce mai ingrozita. Urmez sfatul acelei voci, uitandu-ma inspre un colt intunecat.
-Bun venit in lumea distrugerii, Fallon...
Din umbra iese o mana complet neagra, eu paralizand. Dupa mana, mai iese un picior, tot negru. In cateva clipa, din umbra iese o silueta complet negra, observandu-se doar ochii albastrii, si ranjetul ce te ingrozea.
-Buna, Fallon.
-Cine esti, intreb speriata.
-Sunt un cosmar. Cosmar creat de haos. Ai vazut ce s-a intamplat cu Callie.
-Haos, intreb.
-Da, stapane. Haos. Provocat de tine.
-Adica, eu sunt... haosul?intreb socata.
-Cu siguranta, Fallon. Ochii tai albii exprima groaza, iar parul tau negru este extrem de anormal. Controlezi haosul. Uita-te la mainile tale. Ies cosmaruri din ele.
Ma uita la mainile mele, observand cum din ele iese o pulbere neagra.
-Eu i-am facut asta lui Callie, intreb, ridicandu-mi privirea spre silueta neagra.
-Desigur. Du-te sa vezi ce i-ai provocat. E bine pentru inceput. Ne mai intalnim, stapane.
Silueta imi mai arunca un ranjet, ca mai apoi sa dispara in intuneric. Apuc rucsacul, dandu-mi jacheta jos de pe mine. Intr-un final, dau de hanoracul ce l-am luat in caz ca cei patru uita sa-si acopere parul.
Il trag pe mine, fiind atenta ca niciun fir de par sa nu-mi iasa de sub gluga. Scotocesc prin buzunarul mic al ghiozdanului, dand de o alta pereche de ochelari. Ii pun la ochii, ca mai apoi sa descui usa si sa ma indrept spre cabinetul medical.
Inca tin minte cum Callie urla disperata sa supravietuiasca, cum ceilalti se uitatu speriata la ea, iar Lucifer imi arunca o privire mirata. Ma opresc brusc din mers, dandu-mi seama de ce se intampla.
Lucifer stie. Stie ca sunt haosul. Stia ca azi o sa rabufnesc. Ticalosul!
Ajung rapid la cabinetul medical, observand ca e toata clasa aici, impreuna cu profa' de mate si directorul. Usa era deschisa, auzind perfect ce se discuta.
-Eram in clasa, iar in urmatoarea secunda nu mai eram, aud vocea joasa a lui Callie. Eram legata de un stalp, si eram plina de vanatai, tot felul de rani ce pareau provocate de niste cutite, simteam cum sangele imi curge abudent din bratul drept, si ca ma durea capul.
-Continua, Callie, ii sugereaza doamna doctor.
-In aceea incapere intrase o creatura, ii marturiseste.
-Cum arata?
-Arata ca un om, dar nu era. Nu avea ochi, erau pur si simplu doua gauri. Din gura lui curgea sange, si avea un ranjet ce iti trimitea fiori, ii povesteste. Din brate ii ieseau oasele, dar parea ca nu simte nimic. Tin minte cum mana lui cu multe degete, cred ca vreo opt imi prinse capul, sa ii vad fata.
-Care e ultimul lucru pe care l-ai vazut, o intreaba doamna doctor.
-Cum deschise gura si din ea iesise o limba de sarpe si intrase in interiorul meu. Strigam sa ma lase in viata, simteam cum limba imi strangea inima. Eram terifiata.
Sunt socata. Eu am provocat un asemenea cosmar. Iar, aceea silueta a zis ca e doar inceputul. E terifiant.
-Simteam ca nu mai eram in clasa. Aceea creatura ma ciupea de brat si de fata si imi zicea in repetate randuri "Nu e un cosmar. E un viitor ce poate fii schimbat.". Nu stiam ce sa fac. Simteam ca nu era un vis. Ca era totul real.
Plec de acolo, dand frenetic din cap in semn de negare. Nu se poate intampla asa ceva. Nu se poate. Stai. Ce as putea face celorlalti daca am putut face aceea chestie fara sa-mi dau seama? Trec pe langa dulapuri, auzind totul felul de zgomote. Ma intorc, observand ca toate usile de la dulapurile pe care am trecut pe langa ele erau larg deschise, din ele iesind tot felul de foi.
Si, atunci am observat foaia. Foaia ce aparea in mod spectaculos un desen. Un desen cu...silueta pe care am vazut-o in baie.
-Esti haosul, Fallon, aud o voce, eu intorcandu-ma si dand de Lucifer.
-Nu pot. Nu stiu ce sa fac, intreb speriata, uitandu-ma in jurul meu.
-Nu o sa spun nimanu-i cine esti. Tu decizi, imi spune.
-Samantha, pe aici a trecut Fallon!aud o voce, dandu-mi seama ca era nimeni alta decat Helena.
-Oh, nu. Ma cauta. Nu ma pot gasi. E prea periculos.
-Vin-o, imi spune Lucifer, tragandu-ma in umbra, ca mai apoi sa disparem si sa apar acasa.
-Trebuie sa ma controlez. Trebuie sa ma controlez, spun, rotindu-ma in jur.
Oglinda din perete se sparge, vaza daramandu-se, ea picand pe jos, si din ea curgand un lichid negru in afara de apa. Usile se deschis brusc, exact ca si geamurile.
-Oh, nu. Trebuie sa te duc undeva unde sa te eliberezi. Ai prea multa agonie tinuta in tine, imi spune L, luandu-ma de mana si trangandu-ma inapoi in umbra, aparand in padure.
Lucifer se indeparteaza de mine, eu rotindu-ma in jur speriata. Pamantul se cutremure, eu dezechilibrindu-ma si cazand. Crapaturi masive apar in el, gauri uriase aparand. Din ele ies animale pe jumate mancate, schelete care merg, si sa nu uitam de siluete negre. Imi indrept privirea spre padure, observand cum copacii se smulg singuri, ca mai apoi sa se ridice in aer si sa devina un praf negru.
Privesc cerul, observand cum norii de furtuna se aduna, fulgere si tunete auzindu-se. Un fulger apare in fata mea, el lovind pamantul, eu sarind in spate speriata. Ma intorc, in fata mea fiind o creatura. Creatura descrisa de Callie.
-Sper ca am facut o treaba buna, stapana, imi spune, facand o plecaciune.
-Pa, Fallon!aud un strigat, eu uitandu-ma si observand cum L dispare.
Pana nu apar adevaratele probleme, nu ne dam seama ca traim cele mai frumoase clipe. Ca acele mici neplaceri ne creau amintiri ce ne bucura. Adevaratele probleme iti raman infipte in retina. Iti raman infipte pe tot corpul. Nu putem scapa de aceste probleme. Dar, daca am fii stiut de aceste probleme? Ar fii ajutat cu ceva? Nu. Haosul nu poate fii prevazut inainte de dezastru. Iar, atunci, haosul o sa-ti indeparteze toate micile neplaceri si toate celelalte probleme si o sa ramana doar el. Si, fara sa ne dam seama, acesta devine o prioritate.
NECORECTAT
CITEȘTI
Gardiana-Volumul III:Renasterea haosului
خيال (فانتازيا)Te-ai intrebat vreodata cum se simte cand esti prins intre ciocan si nicovala? Cum ai de ales intre cei dragi si putere? Haosul mereu a avut aceasta problema, dar mereu alegea puterea. Asa era haosul. Nu gandea. Era prins intre ciocan si nicovala, t...
