Gardiana-Volumul III:Renasterea haosului

Capitolul 21

Fugim de trecut. Fugim de prezent. Fugim de viitor. La un moment dat, o sa incepem sa fugim si de noi insati. Sa avem grija sa nu ne ratacim nn aceea fuga a noastra.

~Pov.Sara~

-Sigur esti bine, ma intreaba mama a mia oara, asezandu-mi o patura pe umeri.

-Da, mama. Iti raspund ca in celelalte dati. Ma simt perfect, ii raspund, oftand. Trebuie sa ne fscem griji pentru Fallon.

-De ce? Ai adus-o din acel loc, intreaba tata.

-Doar cand am revenit de acolo mi-am dat seama ca am facut cea mai mare greseala pe care o putea face cineva. Fallon nu se afla acolo. Era doar o iluzie. Trebuie sa ma gandesc. Chiar daca suntem gemene si aratam la fel, singurul lucrur care ne deosebeste sunt ochii. Eu albastrii, iar ea albi, ii explic.

-Dar, Fallon e bine. Adica, e in camera ei. Inca nu a vorbit cu noi, ma contrazice mama.

-Nu mai e Fallon e pe care o stiati voi. Fallon cea care radea, cea care era plina de energie, cea care era in stare sa se antreneze pana la epuizare. Nu stiu unde e aceea Fallon,  spun resemnata.

~Flashback~

-Sa mergem acasa, Sara.

Ma prinde de mana, zambetul de pe fata ei fiind unul adevarat. Ochii ei sclipeau, parand mai fericita ca niciodata.

Stai.

Ochii albastri?

Dar, Fallon ii are albi.

-Imi pare rau, Sara, imi sopteste Fallon inainte sa revenim la realitate.

Am pierdut-o.

~Flashback~

-Dar cum s-a intamplat sa nu ne dam seama ca vrajitoarea aia nu este cine spune ea, intreaba Ethan.

-V-a vrajit in asa fel incat sa o urati pe Fallon si sa indrugati toata povestea aia cu plecarea surorii tale pentru protectie, le explic. Vi s-a spus la spital ca am murit. Se stia ca Fallon va fii urmatoarea ce va controla haosul, si se stia ca va mai avea o sora. Katana s-a ocupat de tot. M-a luat la nastere si m-a antrenat. Mi-a explicat ce trebuie sa fac si ca nu trebuie sa ma las cuprinsa de gelozie.

-Nu i-am spus lui Fallon de ucenicul ei fiindca ar fii aflat totul. Ar fii plecat in cautarea Sarei si ar fii pus lumea in pericol.

-Si se pare ca am facut cea mai mare greseala. Fallon a incercat sa fuga de ea insasi si a reusit, constat eu, privindu-i cu mila pe mama si tata.

-Nu se poate.

-Katana, ce nu se poate, intreb, ridicandu-mi spranceana confuza.

-E diferit. Japonia a fost lovita de o tornada, un tsunami si un cutremur.

-Te rog spune-mi ca nu Fallon tinea totul in echilibru in lumea asta, il rog, fiind din ce in ce mai speriata.

-Ar trebui sa te mint.

-Trebuie sa o gasim pe Fallon, constat, dandu-mi patura de pe umeri si ridcandu-ma de pe canapea.

-Cum o putem gasi, intreaba Cara, pentru prima data vorbind de cand sunt aici, incercand pana acum sa nu se amestece in discutia noastra de familie.

-O cautam unde e mai mult haos. Stai. Dar nu crezi ca...spun eu, respirand din ce in ce mai greu.

-Pe taramul semizeilor? Nu. Dar, sa fie intuneric? E cea mai mare posibilitate.

-Cum adica sa fie in intuneric, intreaba Tay.

-E locul unde traiesc cosmarurile. Daca se arunca in abisul umbrelor...am pierdut pe vecie, le explic.

-Cum ajugem acolo, intreaba Sage.

-Voi nu puteti. Doar eu si Katana. Acolo ajungi doar prin cosmaruri. Trebuie sa adorm si sa reusesc sa patrund in cosmarurile lui Fallon, spun, urcand scarile si dand buzna in camera surorii mele.

-Nu te putem sa mergi acolo, protesteaza mama.

-Mama, sunt ucenicul ei. Trebuie sa o protejez. Nu am de ales. Sunt sora ei. Nu imi pasa daca mor sau raman blocata acolo. Trebuie sa o ajut, refuz eu insistentele mamei de a nu patrunde in cosmarurile lui Fallon. Cand de rele sunt cosmarurile ei de la unu  la zece?

-O suta. Are parte numai de viitoruri ce pot fii schimbate facand o alegere.

-Fallon are cosmaruri in care vede viitorul, cum ai avut tu cand ai avut-o pe Muber in tine, ii explic mamei. Viitorul ce il vede ea ppate sa fie peste doi, trei ani, sau peste un secol. Dar, toate sunt groaznice. Pot fii schimbate. Dar, cel mai rau lucru e ca toate depind de ea.

-Bun. Eu ramana aici ca sa te scot de acolo daca se intampla ceva. Ai grija.

-Mereu am avut, il contrazic.

Ma asez langa Fallon, prinzand mana ei si inchizand ochii.

-Acum, Katana!

-Fallon, intreb, uitandu-ma in jurul meu.

Sunt la marginea unei sosele, intunericul noptii nelasandu-ma sa vad mai mult ce imi oferea lumina stalpilor de la marginea soselei.

-Mereu ma trezesc aici. De cate ori vad ce se intampla, cu atat vreau mai mult sa sar in abisul umbrelor, aud vocea lui Fallon, observand ca e langa mine.

Doua faruri se vad in partea stanga, o masina venind cu viteza. Aceasta trece pe langa noi, parul fluturandu-mi prin fata ochilor. Se aud franele masinii care incerc sa-si faca treaba, masina rotindu-se in cercuri de cateva ori inainte sa se loveasca de un copac si sa explodeze.

-Stii cine e in masina aia? Tu, mama si tata. Ati murit fiindca eu ma dezlantuisem. Nu ma putusem controla. Nici unul dintre voi nu supravietuieste.

-Fallon, uita-te la mine, spun, prinzand-o de umeri si intorcand-o spre mine. Sunt aici. Sunt vie. Asta e doar un viitor stupid ce poate fii schimbat.

-Nu mai stiu ce sa cred, da din cap in semn de negatie, lasand cateva lacrimi sa cada.

-Eu nu sunt ca Gambit. Nu sunt geloasa pe tine. Vreau sa te ajut. Lasa-ma sa te ajutam.

-N-o sa ma pot controla.

-Nimeni nu detine controlul absolut. Vomr reusi. Impreuna.

Un claxon se aude, doua faruri puternice aparand in fata noastra, dandu-mi seama ca e un tir.

Ma ridic in sezut, tipand din toti ranunchi, auzind pe langa mine un alt tipat. Aud cum ceva se sparge, cioburile picand pe podea. Usile se trantesc puternic, cineva picand pe jos.

-Sara, Fallon! Sunteti bine, aud o voce, eoua brate cuprizandu-ma intr-o imbratisare, eu incercand sa-mi opresc plansul.

-Sara, esti bine, aud vocea stinsa a lui Fallon, auzind cum incearca sa-si opreasca plansul.

-Vom fii bine. Iti promit, o apuc de mana, mama si tata strangandu-ne in brate pe amandoua.

Inainte sa fugim, trebuie sa ne lasam o amintire. O amintire ce o sa ne ajute sa nu ne pierdem. Cand facem aceasta alegere, trebuie sa ne oprim sa fugim de trecut, prezent si viitor si sa ne dam seama de un lucru. Oricat de dureroasa e realitatea, trebuie sa o infruntam.
 

Necorectat