Prințesa Pierdută

Balul

Am mers mai departe, probabil ca Majestate sa nici nu m-a observat. Am decis ca a venit timpul sa iau o gura de aer. Am mers pre ieșirea ce da pe terasa castelului. Nu știam de fapt de ea am avut noroc sa o găsesc. M-am sprijinit de balustrada asezandu-mă și privind cerul. Era una din nopțile liniștite, toate stelele erau pe cer iar luna era falnic și lumina totul în împrejur. Nu eram trista însă vroiam sa îi vorbesc sa îi sun ca l-am iertat și ca în același timp îmi cer scuze, amndoi am făcut multe greșeli. Cat am stat la mănăstire l-am analizat pe toate și înțelesesem unde am greșit.
-Ochii aceia, te rog domniță iarta-ma!
La auzul voci am tresărit de aceia omul și-a cerut iertare. Mi-am întors privirea căci avea vocea așa de cunoscuta și am rămas stana de piatra când l-am văzut pe însuși rege.
-Majestate!
Nu am făcut nici o reverență, niciodată nu mi-au plăcut am dat frumos din cap în semn de respect.
-Ochii, nu as putea sa uit ochii aceia niciodată, dar și înfățișarea semeni atât de mult cu ea....
Nu înțelegeam ce vrea sa zică însă am spus ca trebuie sa leg toate astea de cum eram când eram mica însă mie chiar îmi place sa cred ca m-am schimbat un pic.
-Majestate eu tind sa cred ca m-am schimbat în 5 ani, nu mai sunt fetiță de alta data..
Regele mi-a zâmbit blând, era oarecum dezamăgit puteam citi ăsta în ochi lui.
-Elizabeth, ducesa de Maier!
Acum zâmbea din nou sincer dezamăgirea lui se spulberase.
-Eliza, așa îmi place sa mi se spună!
S-a așezat lângă mine pe veranda.
-Ai dreptate Eliza te-ai schimbat fizic, ești extrem de frumoasa însă ai rămas aceiași copila.
M-am gândit o secunda ce sa îi spun timp în care am privit din nou cerul.
-Mi-aș fi dorit sa rămân aceiași copila, însă credeți sau nu m-am maturizat!
Răspunsul meu l-a cam pus pe gânduri, nu vreau sa incepem povestea despre ce s-a întâmplat acum 5 ani.
-Eliza în legătură cu ce ai vazut...
În mintea mea mi-au apărut aceleași imagini, îmi aduc și acum aminte de chipul femei aceleia însă nu vreau sa vorbesc despre asta.
-Sa nu dezgropam morți, amintirile nedorite sunt undeva într-un colț al inimi ascunde, 5 ani mi-a luat sa le pun acolo și nu îmi doresc sa le redeschid, vreau sa trec peste!
Regele mi-a zâmbit din nou ca și când ar fi înțeles mesajul fapt ce mi-a dat încredere.
-Am vrut sa știi ca Îți mulțumesc pentru ajutor, tu ai fost singurul care m-a ajutat, a încercat macar, în cei 5 ani de zile.
Expresia de pe chipul lui devenise trista.
-Nu fi aspra cu părinți tăi, nu ei sunt vinovați!
Am avut un moment în care mi-aș fi dorit sa rad însă am afișat un zâmbet și se putea citi pe față mea dezgustul.
-În 5 ani de zile cât am fost acolo au uitat ca exist vreau pur și simplu sa uit și eu!
Fără sa îmi dau seama în coltul ochilor aveam strânse câteva lacrimi. El nu se mai uita la mine privea cerul la fel de trist.
-De ce ai renunțat la citit?
Mi-am îndreptat automat ochii către el. El era așa de degajat și totuși îl puteam simți cum mă cearta.
-Îmi plăcea sa cred ca basmele exista însă am descoperit ca totul e o minciuna nu vreau sa citesc minciunile altora...
Cred ca nu era încă mulțumit de răspunsul meu, căci expresia fetei devenise foarte serioasa.
-Vrei sa spui ca ai devenit o tânără ce se ocupa cu brodatul, tu fata care era pur și simplu dezamăgită de femeile care se cred inferioare bărbaților, devine una dintre ele?
M-a bufnit rasul, nu am sa devin niciodată așa ceva încă îmi respect convingerile.
-Nu, nu am sa fac asta niciodată, e adevărat ca am renunțat la citit basme, însă fiziologia și istoria, însă cea adevărată, încă îmi plac.
-Cred ca ar trebui sa ne întoarcem la petrecere, deja lumea se întreabă unde sunt!
M-am ridicat de pe veranda aranjandu-mi rochia și îndepărtându-mi o șuviță rebele de pe fata.
-Majestate, faptul ca mi-am petrecut cei 5 ani la mănăstire credeți sau nu au și avantaje.
El s-a ridicat rapid de pe veranda și mi-a întins brațul.
-Fi mai explicita te rog!
Am dat afirmativ din cap încercând sa fac o reverență specifica mie.
-Nimeni din sala aia de snobi nu știe cine sunt, și am auzit niște legende cu privire la mica ducesa de Maier.
Am început amândoi sa radem sem ca știa la ce mă refer.
-Care ți-a plăcut mai mult, cea cu privire la ochi sau cea care este motivul izolări tale la mănăstire?
L-am prins de braț însă nu am pornit mai departe îl priveam în ochii și el îmi zâmbea la fel de blând și de protector.
-Din păcate nu am auzit decât legenda cu mănăstirea, pe cea cu ochii nu mi-a fost dat sa o aud...
Îi Zâmbeam la fel de sincer și nu am crezut nici măcar un moment ca are sa îmi spună legenda cu privire la ochii mei. Și-a dres vocea ca un povestitor experimentat și a început.
-Se spune ca în ochii mici ducese s-au ascuns 3 oceane fiecare având un albastru diferit în spatele acelor ochii migdalați se afla și un blestem. Odată ce oceanele s-au amestecat pentru a da culoarea aceia pura și minunata ducesa a fost blestemata la o viață în mănăstire pana când prințul avea sa o salveze.
Cam a terminat legenda am zâmbit așa de frumos și de sincer.
-Se pare ca în ochi altora eu chiar trăiesc un basm, păcat căci adevărul e altul și nu are legătură cu ochii mei sau cu frumusețea mea...
Regele nu s-a putut stăpâni și m-a întrerupt.
-Sau cu modestia..
Am început sa radem amândoi, ce e drept nu eu am creat legendele astea deci eu chiar sunt modesta.
-Majestate va anunț ca a veți în fata dumneavoastră cea mai modesta fata din tot regatul Isenia...
Regele m-a analizat încă o data din cap pana în picioare eu simțindu-i privirile arzătoare.
-Nu prea as zice! Intrăm?
Am afișat un zâmbet drăgălaș.
-Majestate din păcate trebuie sa va refuz, vedeți dumneavoastră chiar nu ar vrea sa știe cine sunt, îmi place misterul.
Regele s-a incuntat la mine însă nu a durat mult și mi-a zâmbit blând.
-Cum vrei scumpa mea Eliza, însă eu chiar trebuie sa mă întorc, vezi tu snobi aia o sa se supere rău pe mine.
Aici am ales sa plecam fiecare pe drumul lui regele intrând din nou în sala de bal iar eu încercând sa mă plimb puțin pe veranda. În întunericul nopți veranda era așa de frumoasa. Marmura era neagra și la fiecare 3-4 metri era intrări spre sala de bal sau alte locuri.
-Ce căuta o fata misterioasa ca tine aici, noaptea?
Vocea asta familiara se auzea din spatele meu, era așa de intensa și de sexy încât imediat mi-am dat seama cine e. M-am întors elegant pe călcâie luându-l prin surprindere. Era așa de frumos în lumina luni, trăsăturile lui erau și mai evidențiate.
-Tu!? Mă urmărești cumva?
Băiatul s-a speriat cumva de vorbele mele însă imediat și-a schimbat starea, acum era tot un zâmbet.
-Nu, a fost pur și simplu destinul! Am încercat oarecum sa scap de privirile intense ale domnișoarelor, sunt prea insistente.
Am surâs încet și m-am apropiat de el. Pași mei se auzea pe marmura neagra, avantajul tocurilor.
-Și tu ca un adevărat domn nu le puteai refuza, nu-i așa?
El îmi zâmbea, însă se vedea clar ca era neliniștit, curiozitatea din mine mă punea sa îl întreb ce are însă nu voiam sa par o nesimțită.
-Offf! Ai văzut cât de frumos este cerul?
M-am apropiat din nou de balustradă și am privit pentru a mia oară cerul. În seara ăsta am observat cât de mult îmi lipsise cerul.
-Este splendid. Ce spui de o mica evadare?
Băiatul și-a întors privirea către mine la fel de uimit și puțin amuzant. Cred ca a luat propunerea mea ca pe o gluma.
-Domnișoara ce propui?
Am stat un pic privind cerul, oare se va lăsa purtat de val sau îmi va spune ca nu poate.
-Ce spui dacă am merge sa călărim?
Se uita la mine și mai uimit ca pana acum. Da am fost 5 ani la mănăstire însă de când eram micuța mi-au plăcut cai și am învățat sa călăresc, dacă știam sa trag cu arcul credeți ca mă dau înlături de la călărit?
-Ești în rochie și cred ca ar fi păcat sa pățească ceva frumusețea asta de rochie.
Mi-am dat ochii peste cap și i-am zâmbit.
-Dacă ție frică puteai sa îmi spui nu trebuie sa dai vina pe rochia mea!
Băiatul mă privea și mai uimit poate un pic deranjat de afirmația mea.
-Bine, domniță, dar sa nu te plângi ca ți s-a rupt vr-o unghie...
Am zâmbit și tot odată m-am încruntat un pic. El m-a luat de mana și am început sa alergam pana la capătul verandei.  Ne-am oprit brusc și el mi-a dat drumul la mana, imediat mi-am dat seama ce vrea sa faca. Vrea sa sară balustrada pentru a ajunge la grajduri.
-Eu prima!