Prințesa Pierdută

Un prim pas către libertate

Alergam fără sa știu unde mă îndrept exact, în acel moment tot ce îmi doream era sa scap de femeia aceia ciudata. Poate ca toate ăsta sunt doar un vis însă va garantez ca sperietura de azi mi-a ajuns cât pentru o viață. De odată contactul cu un obiect tare s-a produs, consecință acestuia fiind o ducesa de Maier pe jos. Mi-am ridicat ochii către obiectul lovit, iar uimirea mea a fost imensa când i-am recunoscut chipul regelui.
-Ducesa Maier sunteți bine?
Îi puteam simți grija din ton, însă groaza trăită doar câteva momente mă împiedică să îi dau un răspuns. Sincer nici eu nu știam dacă eram bine, singurul lucru de care eram pe deplin conștientă era ca în castelul ăsta trăiesc numai nebuni!
Regele mi-a oferit brațul și mi-a redat echilibrul. Am zambit galant și am murmurat un Mulțumesc mai mult șoptit.
-Eliza, o adevărată ducesa...
Nu l-am lăsat sa termine propoziția căci sunt sătulă de asemenea fraze. Omul ăsta a început sa își limiteze din ce în ce mai mult vocabularul căci singurele cuvinte pe care le aud de la el în ultimul timp sunt "o adevărată ducesa... bla bla".
-Majestatea sa are cea mai mare dreptate o adevărată ducesa nu ar face o asemenea greșeală capitala, de fapt nu știu ce ar face o snoaba care nu știe alceva în afară de a croșeta șosete pentru ca eu nu voi face niciodată parte din acea categorie. Și dacă Majestatea sa binevoiește sa mă lase sa plec îi voi promite solemn ca nu mă voi mai apropia nici de Edi, nici de persoana în cauza.
Eram nervoasa, sincer dacă ar fi putut un momentul ăsta mi-am lua foc întreaga fata nu doar urechile. Poate ca au dreptate o adevărată ducesa nu face aia, nu face ăsta însă eu nu voi putea renunța niciodată la pasiunile și nebuniile mele pentru promisiuni vagi și mai ales pentru ale face lor pe plac. Nu sunt și nu voi fi niciodată genul ăla de persoana, pe cine păcălesc eu aici nu voi putea deveni niciodată o astfel de femeie, fără opinie proprie, fără îndrăzneală, și supusa sexului masculin, cine știe cum vor vrea sa îi și venerează intr-o zi.
-Ducesa nu ăsta e planul meu, nu intenționez nici decât sa va țin departe de noi, sunteți o prezenta pe care ar fi greu sa o dai uitari. Cum am mai spus alături de dumneavoastră nu ne putem plictisi niciodată, cei drept consider ca o schimbare e bine venită, și din păcate pentru dumneavoastră părinți domniei Voastre sunt de aceiași părere ca și mine, de altfel .
În momente ca astea, îmi doresc ca eu sa fiu în locul Laurei. Mi-am fi dorit sa fiu Laura, deși e săracă și orfana ei nu i s-a îngrădit niciodată dreptul de a fi ea însăși. Pe când mie dacă s-ar putea mi s-ar retrage dreptul ăsta pe viață, poate, poate oi deveni o ducesa adevărată..
I-am zambit regelui pentru o ultima data și am trecut pe lângă el nepăsătoare. Ei bine Majestatea sper ca sunteți fericit cu decizia luat căci jocul pe care îl jucați se juacă în 2. M-am îndreptat către camera mea, noua mea camera și m-am dus direct pe balustrada balconului. Aerul liber mă face sa gândesc mai limpede. În situația mea fuga  u e chiar o soluție, intrările și ieșirile sunt foarte bine păzite și nimeni nu iese sau intra în castel fără aprobarea regelui, din start eu pe porțile alea nu pot sa ies, as fi recunoscuta imediat. Ușa camerei se deschise, iar în fata mea apăruse o tânără slăbuța îmbrăcată modest și extrem de zâmbitoare.
Când am analizat-o încă odată pe tânără blonda o idee mi-a răsărit în minte.
-Bună ziua, ducesa! Va pot ajuta cu ceva?
O draga mea și încă cu câte! M-am îndreptat către femei și am anlizat-o mai bine. Era frumoasa și aveam aceleași mărimi.
-Scumpa mea, ce părere ai de aceasta rochie?
Am făcut o pirueta în fata fetei, etalandu-mi cel mai sincer zâmbet.
-Este splendida, ducesa!
Am inspirat profund. Astea sunt cuvintele pe care vroiam sa le aud scumpo.
-Ce spui dacă aceasta rochie va fi a ta? Ce spui de schimb pe schimb?
Fata mă privea uimita. Îmi cerceta în detaliu expresia faciala încercând sa își dea seama dacă glumes. În tot acest timp am stat mai serioasa ca niciodată am încercat sa par cât de convingătoare puteam.
-Domnita sa glumește, nu?
O draga mea evident ca nu, rochia ta e biletul meu de scăpare din castelul ăsta blestemat.
-Evident ca nu, draga mea! Vreau cu orice preț rochia aia, și nu contează cât de mult ceri în schimbul ei căci sunt gata sa plătesc oricât!
Fata era muta de uimire, mă privea ca și când as fi spus cele mai șocante afirmați din lume,  nu ca doar câteva secunde în urma îi cerusem draga ei rochie.
-Ducesa, va dau rochia cu mare plăcere!
A făcut o plecăciune și am simțit cum pe chipul meu răsare un zâmbet triumfător. M-am dus către separeu unde mi-am dezbrăcat minunata mea rochie și unde mi-am pus pe mine biletul de ieșire.
-Draga mea eu voi ieși din camera însă tu trebuie sa ramai aici pana mă întorc! Îți promit ca, dacă doamne ferește nu voi reuși sa ajung înapoi în camera, mâine dimineață vei avea livrați 10 galbeni de aur, toate astea pentru ajutorul pe care mi l-am oferit.
Săraca, menajera mea era uimita nu mai putea scoate nici o vorba, mă privea fericita. Mă simt bine știind ca am sa fac un om fericit, iar pe mine ei bine am sa mă duc în raiul fericiri, pe cele mai înalte culmi odată ce mă văd de partea cealaltă a porților.