Prințesa Pierdută

Primul sărut

Nu după mult timp am ajuns într-o pădurice. Edi a coborât de pe cal mi-a făcut și mie semn sa cobora însă ca de fiecare data mi-a întins mana în semn de ajutor. Evident ca nu aveam nevoie așa ca am încercat sa fac abstracție și am sărit de pe cal la fel ca el.
-Nu poți sa faci și tu un singur lucru ca o domnișoara?
I-am zâmbit cu subînțeles și am început sa cercetez locul. Era cu adevărat o pădurice.
-Dacă m-aș fi comportat ca o domnișoara sigur noi doi nu am fi mai fost aici!
El mi-a zâmbit, zâmbetul ăla îl puteam vedea și prin întuneric, îmi dădea o stare de neliniște îmbibată cu fericire în orice caz nu am mai simțit niciodată așa ceva. Edi s-a apropiat de mine și m-a luat de mana, la început am tresărit după care mi-am recăpătat autocontrolul. Am mers în interiorul pădurici,  de fapt Edi mă trăgea după el.
Nu am mers mult însă când am ajuns am rămas complet inpietrită. Eram într-un luminiș, însă era complet special luna era în vârf și toată lumina ei se varsă asupra acestui luminiș. Natura era superba însă licurici care erau acolo dădeau admosferei un aer magic. Mi-am întors privirea către Edi care rămăsese sprijinit de un copac și mă privea zâmbind.
-Este superb! Nu am văzut niciodată așa ceva!
Edi s-a apropiat de mine cu pași mărunți, inima mea bătea nebunește însă încercăm să privesc printre licurici care zburau în toate părțile.
-De când te-am văzut prima oară mi-am imaginat cât de bine se potrivesc ochii tai în decor.
Privirea mea mi-a coborât involuntar spre el, fără sa vreau pe față mi-a apărut un zâmbet. El era doar la câțiva centimetri de mine, și-a ridicat mana dându-mi la o parte o șuviță rebela. Mă topeau sub atingerea lui, nu puteam sa fac nici o mișcare. Inima mea era așa de solicitată în cât am crezut ca o sa iasă afară. S-a apropiat încet de mine pana când buzele noastre s-au atins, nu mă puteam împotrivi, m-am lăsat purtata de val, iar buzele noastre se completau perfec, absolut perfect. Lipsa de aer a fost cea care ne-a despărțit căci nu mi-aș fi dorit niciodată asta.
-Știi de când mi-am dorit sa fac asta?
Vocea lui îmi răsună cu ecou în minte. I-am zâmbit la fel ca și pana acum, însă chiar mă bucuram ca a făcut asta.
M-am depărtat de el uitandu-mă în jur pana am văzut o piatra, aveam un chef nebun de joca. M-am urcat pe piatra aceia și priveam prinsa spre luna, era complet magic.
-Eliza ?
Nu l-am băgat în seama, ce crede ca am sa cad sau cine știe ce scutește-mă!
-Edi liniștește-te, nu se întâmpla absolut nimic!
Îl puteam simți îngrijorat însă pana acum nimic din tot ce am simțit nu m-a oprit.
-Elizabeth Maier știi ce nu înțeleg eu din comportamentul tău?
Mi-am mutat privirea către el și am coborât oarecum de pe piatra asezandu-mă comod în șezut.
-Ce?
Chiar eram curioasa, dintre toți Edi e singurul care mi-a intrat în joc, nu m-a judecat și mai mult l-am simțit uneori dorindu-si sa facă așa ceva.
-De ce faci lucruri care îți pun viața în pericol?
Se vedea în ochii o îngrijorare, îi era frica sa nu pățesc ceva.
-Voi nu înțelegeți ca viața mea nu e în pericol, fac ce simt! Dacă destinul vrea ca viața mea sa ajungă la sfâșit, atunci ăsta e însă am sa mor fericita căci am experimentat lucruri inedite. Spune-mi tu câte ducese știu sa călărească, sa tragă cu arcul sau câte domnișoare din sala de bal ar veni cu tine aici fără sa se gândească o secunda la asa zisa lor reputație?
Edi mi-a zâmbit, însă nu era zâmbetul lui.
-Știu ca așa e Eliza și mă crezi sau mi-a plăcut sa călăresc cu tine în seara de bal, însă cearta cu regele nu a fost trecuta în momentele mele preferate. M-am gândit ce m-a atras la tine, de ce tu din atâtea domnișoare? Cred ca felul tău inedit de a fi mi-a plăcut însă recunosc frumusețea ta a jucat un rol foarte important!
Am zâmbit, știam ca ăsta îi place la mine. Sa fim serioși intre o nebună care croșetează și cu care nu ai putea vorbi un lucru interesat și eu ce ai alege?
-Edi cred ca ar trebui sa ne intoarcem, nu vrem încă o runda de cearta a la rege!
Mi-a zâmbit calm însă amuzat tot odată de afirmația mea.
-Haide!
M-a luat de mana și am plecat către castel, eram tot calare însă acum mă simțeam altfel, libera însă nu ca la început, era o alta senzație una ciudată dar îmi plăcea, îmi plăcea la nebunie.
Am ajuns la castel zâmbind, Edi a coborât primul și mă privea cu un surâs ce îi accentua mai tare trăsăturile.
-Te-aș ajuta însă m-am obișnuit deja!
I-am zâmbit prostește și am coborât de pe cal. Regele ne aștepta chiar la intrare privindu-ma la fel de nervos, cred ca m-am obișnuit deja cu ăsta.
-Sper ca nu v-am făcut sa așteptați!
Ironica din fire chiar nu m-am putut abține.
-Ducesa Elizabeth, tatăl dumneavoastră a plecat foarte supărat, am sa îl anunț ca de acum încolo veți rămâne la palat și am sa pun cei mai buni profesori sa va instruiască pentru a deveni o adevărată ducesa, cu toți ne-am saturat de stilul haotic pe care îl abordați.
Cum? Dacă el are impresia ca eu am sa rămân și pe lângă asta am sa devin o inculta greșește amarnic.
-Majestate bunătatea dumneavoastră mă nimicește, însă trebuie sa va refuz! Nu vreau sa mă schimb, iar dumneavoastră nu aveați niciun drept în ceea ce privește schimbarea educației și comportamentului meu.
Regele mă privea fix și la fel de nervos ca pana acum. Omul ăsta chiar întrece orice limita.
-Toți suntem deacord ca a venit timpul sa va maturizați!