Prințesa Pierdută

O încercare nereușită

M-am îmbrăcat cât de repede am putut cu rochia menajerei. E adevărat ca rochia sa simpla este cu mult prea mult diferita de a mea însă e curata și îngrijită. Am ieșit în fata fetei care încă mă privea ca și când totul ar fi fost un vis un simplu vis. Pentru mine însă toată povestea ăsta semnifica biletul meu către o evadare ca la carte.
-Cum arat?
Fata din fără mea a făcut o ultima plecăciune semn ca nu era în stare sa vorbească. M-am îndreptat către oglinda privindu-ma. Eram schimbată, rochia mea superba se transformase într-o rochie simpla iar odată cu toată aceasta schimbare eu mă simțeam din ce în ce mai mult ca cenusareasa. Am tras adânc aer în piept, încercând sa mă imbarbatesc cât de cât. Am ieșit pe ușa camerei, însă înainte de a îmi pune planul în aplicare i-am făcut cu mana menajerei în semn de mulțumire. Mergeam pe holurile castelului cu fata în pământ încercând sa trec nevăzută însă inevitabilul s-a produs.
-Așteaptă, te rog!
As fi recunoscut vocea ăsta oriunde, planul meu de evadarea avea sa se săsească aici din cauza lui Edi.
M-am oprit în loc încercând sa îmi ascund fata însă imediat cum Edi s-a apropiat de mine am simțit cum obraji mei erau prinși în cele mai mari flăcări.
-Cum se simte Eliza? Am văzut ca tocmai ai ieșit de la ea!
Și după toate vorbele pe care i le-am spus el încă era preocupat de starea mea. Grija lui nu mă făcea doar sa roșesc îmi provoca un zâmbet pe care nu mi-l puteam stăpâni. Edi m-a analizat din nou mai atent de data ăsta. Am simțit cum degetele lui îmi ating bărbia și îmi ridica ochii pentru a stabili un contact vizual. Nu știam cum am sa îi explic ăsta sau dacă ar fi mai bine sa vorbim despre cât de roșie pot fi în momentul ăsta.
-Eliza!?
Numele meu era spus tare și în tonalitate îi puteam citi nervozitatea, însă nu știam ce ar trebui sa mă sperie mai mult, Edi sau ca pe hol se auzeau pași.
-Promit ca am sa Îți explic! Însă nu îl pot lăsa pe rege sa mă vadă, nu eu am sa suport consecințele, ci biata menajera. Te rog!
Edi s-a uitat din nou la mine, era supărat poate dezamăgit însă nu o putea lăsa pe săracă fata sa facă cunoștință cu mania regelui. M-a luat de mana și am intrat în una din incaperi. Era o încăpere mare, o sala de bal presupun. Am zambit când am auzit pași aceia departandu-se de noi. Edi se așezase pe unul dintre scaunele cu spătar și se uita la mine așteptând minunatele mele explicati.
Mi-am fi dorit sa îl mint, mi as fi dorit sa fi fost capabila sa inventez o poveste atât de credibila încât Edi sa fie mândru nu dezamăgit de mine. Însă când îi simt ochi analizandu-mi fiecare particica din corp e destul de greu sa mă concentrez pentru adevăr, sa nu mai spun ca a apela la imaginație acum e imposibil.
-E o alta încercare nereușită de evadare!
Am spus totul dintr-un suflu încercând sa fac momentul ăsta cât mai puțin penibil, însă știam ca nu voi îndrepta nimic cu mica mea confesiune.
-Ducesa Maier toate astea, sunt făcute cu un scop. Toți cei care participa la ăsta va vor binele!
O a doua persoana care îmi spune aceleași idioțeni! M-am saturat de toată prostia asta! Am încercat sa număr pana la 10 sa găsesc o alta cale de a mă calma însă am răbufnit.
-Edi, nimeni nu știe ce e bine pentru mine! Dacă voi ați fi ținut la mine nu ați fi făcut toate astea pentru a mă schimba, m-a ți fi lăsat sa fiu eu! Sa alerg pe holuri, sa trag cu arcul, sa fug cu necunoscuți al căror nume nici măcar nu îl știam.... Toate astea fac parte din Elizabeth, poate ca nu o adevărată ducesa, însă ăsta sunt Edi. Iar dacă vouă nu va convine atunci va pot promite ca am sa stau cât mai departe de voi.
Edi a răsuflat vizibil deranjat de vorbele mele. S-a ridicat de pe scaun și s-a apropiat de mine, pana când distanta dintre noi ajunse la câțiva centimetri.
-Chiar crezi ca fac toate astea sa stau departe de tine? Eliza fac toate astea sa mă apropii de tine! Nu am nevoie de ducesa de Maier, am nevoie de Eliza, fata cu ochi ca de diamant care m-a cucerit la prima ei apariție. Mie nu ai ce sa îmi dovedești, știu ce persoana ești și ador tot la persoana din fata mea, nu vreau sa te schimbi, prostuțo!
Efectiv nu îmi mai simțeam picioarele, toate sentimentele lui Edi servite pe tava mi-au creat un război în stomac, simțeam un gol, mă simțeam atât de ușoară încât în orice moment aveam sa îmi iau zborul. M-am apropiat de Edi și am simțit cum mâinile lui au poposit pe talia mea iar buzele noastre s-a atins. Îmi lipsea gustul de căpșuni combinat cu vin, îmi lipseau momentele alături de el. Sărutul meu era plin de stângăcie însă la destăinuirile de mai devreme nici nu avea cum sa fie alfel, nu știam la ce trebuie sa mă concentrez mai exact eram confuza. Am rupt sărutul din cauza lipsei de aer și ne-a privit pentru un moment unul în ochi celuilalt.
-Mă bucur ca nu vrei, căci amândoi știm ca n-as fi fost în stare sa mă schimb!
Edi a ras, avea cel mai cristalin ras din lume, îl puteam compara oricând cu al unui copil de doar 5 anisori.
-Din păcate regele crede ca comportamentul tău nu va fi unul destul de bun pentru o viitoare regina, din cauza ăsta ești aici!