Prințesa Pierdută

O maturizare a la Maier

Încăpățânarea regelui nu a avut limite, din păcate pentru mine Majestate sa s-a folosit de un ordin regal pe care nu as putea sa îl evit, nu merita sa mori pentru nimeni, nici măcar pentru rege. Noaptea mi-am petrecut-o la castel într-una din camerele splendide și luxoase. Din cauza furiei și a caracterului meu vulcanic nu mi-am putut vedea camera,  era superba, mi se potrivea oarecum însă era prea vesela după gustul meu. Pereti erau de un crem întunecat ce împrăștia o admosferea misterioasa însă pe cât de misterioasa te-ai simți în camera asta nu poți uita nici pentru un moment unde te afli. Pe perete sta portretul Majestate sale, îl priveam cu ura, nu sunt nebuna știu ca nu mă poate vedea însă așa mă simțeam mai bine.
-Domniță, trebuie sa va pregătiți pentru micul dejun!
În camera mea a intrat o fetiță, care judecând după fata angelica și zâmbetul sincer acompaniat de doi ochișori caprui, nu poate avea mai mult de 16 ani. Fetiță ținea în mână o rochie albastră lunga cu volănașe albe, mi-am recunoscut imediat rochia. După câte se văd mama și tata au fost deacord cu decizia Majestati sale.
-Puneti-o pe pat, voi fi gata în câteva minute!
Nu am vrut sa continui prostia ăsta cu maturizarea, însă dacă as fugi acum, as fi fost prinsa imediat. Regele nu e un om prost cred ca mi-a anticipat mișcările evidente, precum fuga de la micul dejun, îmi trebuie ceva spontan nebun, altfel sunt prinsa aici și obligata sa mă comport ca o adevărată ducesa. Mă așez pe pat lângă rochia albastră și oftez numai la gândul ca as putea sa rămân aici.
Mă îmbrac cu rochia albastră și decid ca așteptarea celor doi bărbați este deajuns pentru aceasta dimineața. Am coborât pana în sala de festin și i-am văzut pe amândoi acolo, de cum am pășit în camera cele doua perechi de ochii mă analiza curios. Edi era la fel de frumos, mi-a zâmbit în modul ăla care mă înnebunește, pentru un minut m-am pierdut în ochii lui, însă mi-am revenit delicat pentru a nu îi da nimic de înțeles Majestati sale nu îmi doresc o alta serie de probleme.
-Cu greu ne facem apariția dimineața? Cred ca o adevărată ducesa trebuie sa fie punctuala?
Regele mă privea fix nu m-a slăbit nici măcar o secunda pe parcurs ce a rostit întrebarea. Am încercat sa nu mă strâmb, în schimb i-am aruncat cea mai veninoasa privește a mea.
-O adevărată ducesa v-ar permite sa vorbiți în acest mod cu ea, eu nu sunt o "adevarata" ducesa și nu am sa permit nimănui sa îmi vorbească în acest mod.
M-am ridicat de pe scaun și i-am arătat o ultima privire degustată. I-am întors spatele și mă îndreptăm către ușa. Păstrăm apăsat și se vedea clar cât eram de nervoasa.
-Eliza stai!
Edi s-a ridicat după scaun și mă urmarea în deaproape. Mă prinde de încheietura, m-am oprit și i-am evitat privirea însă furia din mine fierbea și era din ce în ce mai aproape sa izbucnească.
-Te rog încearcă sa fi mai maleabila, e spre binele tău.
Cuvintele rostite din gura lui m-au lovit precum un trăsnet. Ce se întâmplase oare cu băiatul dulce care părea sa mă înțelegă?
L-am privit în ochii cu același dezgust, era îngrijorat, probabil avea o oarecare scena în minte, o evadare ceva...
Nu am lăsat nici măcar o secunda sa treacă pe lângă noi, Edi mă dezamăgise. Mi-am tras mana cu putere astfel încât sa scap din strânsoarea lui.
-Nimeni, absolut nimeni nu știe ce e pentru "binele meu", decizia aceasta nu o pot lua decât eu. Efectiv tot ce se întâmplă aici este o greșeală una imensa și nu mă refer doar la metodele regelui..
Îl rănisem, vedeam ăsta atât de clar în ochii lui. M-am întors și am plecat nu vroiam sa mă cert cu el știam prea bine ca cearta ăsta nu duce la nimic. Am fost proasta sa cred ca el mă poate înțelege, va rămâne cu potențial însă și potențialul lui va dispărea în cele din urma ajungând un produs al societăți în care trăiesc. Eram așa de scufundată în gânduri încât fără sa vreau am ajuns pe veranda castelului, aerul îmi făcea bine mă calma însă nimic nu poate stinge durerea produsă de vorbele lui. M-am uitat în jur, am analizat o cale de scăpare, aveam mare nevoie de un plan și unul bun. Era ușor sa fug de aici însă așa as fi fost atât de repede de prins, libertatea mea nu ar fi durat mai mult de 10 minute, sunt conștientă de puterile regelui.
-Duce Maier...
Cunoșteam vocea și nu îmi doream un alt ficus contradictoriu. M-am întors cu fata spre posesorul voci același om bine făcut și enervant, regele.
-Majestate dacă va asigurați ca încă sunt aici, va invit sa plecați din moment ce ați văzut cu ochii dumneavoastră,..
S-a apropiat de balustrada, se vedea clar ca încă era nervos și se atingă cu greu sa nu îmi răspundă.
-Elizabeth nu poți trai așa....
Nu l-am lăsat sa termine fraza nu avem de gând sa ascult un alt discurs despre așa da și așa nu mi-au ajuns deja cele câteva sute.
-Majestatea sa nu îmi poate spune cum trebuie sa trăiesc, viața mea greșelile mele, alegerile mele nu îmi place sa împart lucruri sunt foarte egoista din acest punct de vedere. Acum dacă nu va supărați va cer sa mă duceți acasă. Va jur ca nu o sa mă mai vedeți niciodată, nu vreau sa am deaface cu persoane care nu mă înțeleg sau care nu îmi accepta stilul de viață!
Regele mă privea fix și rece cred ca ultima parte nu îl prea încântă, dar acum serios când a fost el vro data incantat de vr-un lucru spus sau făcut de mine?