Prințesa Pierdută

Necazuri partea a II a

Vocea lui era așa de cunoscuta. Mi-am mutat privirea pe Edi care mă privea și el uimit. Amândoi se pare ca am recunoscut acea voce. Era nimeni altul decât însuși Majestate sa.
Îi puteam vedea trăsăturile în lumina grajdului era furios, mai bine spus nervos însă nu pe mine mă țintuit cu privirea ci pe Edi.
Am coborât imediat de pe cal, regele venind către mine sa mă jute însă pana a venit el eu deja îmi aranjam rochia.
-Majestate!
Îi Zâmbeam însă se vedea clar ca ăsta nu ajuta.
-Eliza, ce se întâmplă aici?
Vocea lui era oarecum dura și mă cam făcea sa simt fiori reci pe spate. Erau fiori de teama, nu am de gând sa îi arat vro secunda ca îmi e teama de el. M-am îndepărtat de lângă el ajungând în fata calului meu pe care îl mângâiat pentru a îmi oferi un pic de curaj.
-Majestate, eu am avut strălucită idee de a călări, după cum știți snobi mă plictisesc foarte tare și tânărul Edi se pare ca a fost omul potrivit la momentul potrivit sau nepotrivit judecând după expresia dumneavoastră!
Eram sigura pe mine și mă enerva la culme ca amândoi bărbați mă priveau fix ascultând cu exactitate ce spun.
-Ce va spune tatăl tău când va afla? Și dumneata tinere știi foarte bine cât de importanta este prezenta ta!
Mi-am zâmbit retoric căci niciunul din ei nu mi-a văzut zâmbetul.
-Majestate ați fi preferat sa lase o domniță la ananghie? Eu una cred ca a acționat cum trebuie!
Puteam simți cum privirile regelui mă înțeapă, însă nu mă deranjau. Calul mă calma se pare ca amndoi ne înțelegem unul pe altul. Edi e prima oară când se baga în discuție.
-Majestate va cer iertare însă nu am de gând sa o las pe domnița Eliza sa își asume toată vina, pana la urma și eu am fost deacord cu mica noastră plimbare.
Mi-am întors privirea către rege care se vedea clar ca încă este furios. L-a privit pe Edi după care s-a uitat din nou la mine.
-Elizabeth, ai venit de 2 zile de la mănăstire și deja te-ai băgat pana peste cap în probleme. Nu ai învățat nimic la mănăstire, până aici când erai mica toată lumea Îți tolera micile boacăne, însă nu așa trebuie sa se comporte o ducesa adevărată, mai ales ducesa de Maier!
Îi puteam simți uimirea lui Edi, îmi aflase secretul, am zâmbit nu din cauza lui ci din cauza spuselor regelui.
-Deci pana la urma Majestate sa îmi spune sa cad în platitudine, sa devin o alta ducesa, inculta care se ocupa de gospodărie. Dacă va aduceți aminte trebuie sa va spun ca va contraziceți proprile vorbe, ar trebui sa luați o decizie nu sa va abandonați convingerile cu prima mea boacăna, căci așa ați numit-o.
Acum eram oarecum nervoasa, am convingerile mele și știu prea bine ca nu mă voi abate, nu din cauza unui rege, poate fi el rege însă gândurile încă zboară libere și el nu le poate auzi. Edi în schimb era uimit pe dealtă parte de comportamentul meu în fata regelui, însă și de tăria mea de caracter.
-Elizabeth...
Nu l-am lăsat sa continue căci știu foarte bine ca nu voi ajunge nicăieri, ei doi sunt cele mai veritabile produse ale societăți în care trăiesc, însă au și cel mai mult potențial de a scăpa, din păcate niciunul nu vrea.
-Edi, Majestate ta va rog sa mă scuzați, însă nu am de gând sa continui aceasta cearta, stiu foarte bine ca viața voastră este ghidată de principi, eu am ales sa mă chinez după instinct și instinctul meu spune ca ar trebui sa plec, sunt așteptată la un bal nu?
   Nu am făcut nici o plecăciune nici nu m-am uitat înapoi i-am lăsat pe cei doi acolo, însă nu puteam pleca înainte de a îmi lua rămas bun de la calul meu. I-am dăruit un pupic după care m-am pierdut în întuneric sub privirile atente ale celor 2 bărbați.  Am reintrat în castel de data ăsta civilizat, eveam rochia așezată cum trebuie și încă nu se vedea nici urma de aventura pe care o avusesem. Cum am pășit din nou în sala m-am uitat imediat după Laura care după câte mi-am dat eu seama mă căuta.
-Eliza, tatăl tău...
I-am pus un deget suav peste buzele ei cărnoase, știam deja ca tata mă căuta.
-Laura știu! Îmi poți spune unde este?
Laura mi-a zâmbit parcă ușurată ca în sfâșit căutările ei au luat sfâșit. Nu mi-a răspuns la întrebare însă m-a luat de mana și m-a tras prin marea de oameni spre o adunătură de domni, toți erau în vârstă și toți erau bătrâni, Uuu niște snobi adevărați, asta e primul gând câte mi-a trecut prin minte.
-Eliza, te rog ai grija!
I-am zâmbit din nou blând vrând sa o asigur pe Laura ca nu are de ce sa se teama. M-am îndreptat spre tata și grupul lui. Am pășit relaxata și zâmbitoare.
-Bună seara, domnilor!
Toți bărbați și-au întors privirile către mine studiindu-ma în detaliu, am putut remarca cum uni din ei și-au oprit privirile pe decolteul meu, lucru care mă enerva la culme.
-Bună seara, ducesa!
-Domnilor eu va rog sa mă scuzați însă am ceva de vorbit cu fica mea!
Tata era și acum serios și mă privea cu oarecare curiozitate. Ne-am retras un pic mai încolo, pierzandu-ne în mulțime.
-Eliza, nu te-am văzut toată noaptea, te-ai distrat?
Dacă cearta cu însuși regele și ezcapafa minunata cu Edi se poate numi distrat ? Nu îi puteam spune tatei așa ceva, mă rog sigur nu va aflat de la mine dacă însuși regele va dori sa îi povestească tatei mă bucur.
-Da tara, e minunat sa socializezi!
Am pus la bătaie cel mai fals și convingător zâmbet al meu, din câte am înțeles cred ca tata m-a crezut într-un totul căci mi-a răspuns la zâmbet.
-Draga ,ea urmează dansurile și știu cât de bine te pricepi la asta, vreau sa te rog sa accepți câteva sa nu refuzi chiar toți domni din sala!
Nu i-am răspuns tatei căci imediat începea muzica așa ca am spus mă departe un pic, însă i-am arătat din nou același zâmbet fals și convingător. M-am depărtat oarecum într-un colț pentru a trece neobservata, din păcate cred ca am atras destula atenție din partea bărbaților.
Înainte de dans regele și-a făcut apariția alături de Edi, cred ca săracul Edi a suferit o cearta grozava din cauza mea cel puțin asta îi pot citi pe chip. Eu tot încercăm să îi analizez când la mine a venit un domn trecut de mult de prima tinerețe.
-Domniță, îmi faceți onoarea de a dansa cu mine un dans?
Vocea lui era așa de răgușită. Nu știu cum sa îți zic moșul însă cred ca dacă dansez cu tine o sa faci infarct pe ringul de dans! Logic ca nu îi puteam spune asta, în schimb i-am arătat ăsta în cea mai dezgustata privire a mea.
-Domnule eu îmi aștept prințul, și nu as vrea sa pierd ocazia!
Cred ca moșulică a cam prins mesajul căci imediat a plecat de lângă mine mormăind o înjurătură cred, nu l-am auzit prea bine. Mi-am mutat privirea pe ringul de dans se formaseră câteva perechi printre care și Laura la brațul unui tânăr interesant însă nu pe gustul meu.
Prin minte mi-a răsărit oarecum ideea de a merge către masa cu vinuri chiar aveam oarecum nevoie. M-am îndreptat către masa încercând sa nu atrag prea multa atenție asupra mea. De lângă masa se putea vedea mult mai bine perechile care dansau. Mi-am luat un pahar de vin și încercăm oarecum sa le urmăresc mișcările. Erau atât de complexe nu îmi vena sa cred ca și eu fac exact același mișcări cu atât de multa ușurință.
-Eliza!
Vocea asta mă făcea sa îmi pierd orice chef știam cine e și dacă a venit lângă mine sa ne reluam cearta foarte bine chiar am de gând sa nu mai fiu așa de diplomata.
-Majestate, ce vânt va aduce lângă mine? Sper din toată inima ca nu este un vânt de rău augur!
Nici măcar nu mi-am întors privirea, nu în stare sa îi răspund privindu-l fix în ochi.
-Elizabeth când vorbești cu cineva oricine trebuie sa te uiți la acea persoana...
Nu l-am lăsat sa continue am vrut sa am eu aceasta placere.
-Așa procedează o adevărată ducesa, și pe lângă asta când vorbește cu însuși Majestate sa ar trebui sa facă și o reverență!
Regele a scos un oftat lung și pentru câteva clipe am crezut ca i-a scăpat și un surâs însă mă înșelasem.
-Eliza! Nu ti-am cerut...
Nici nu l-am lăsat sa termine căci am și sărit de la locul meu lăsând paharul cu vin pe masa și îndreptându-mă către un tânăr.
-Am un chef nebun de dans!