Prințesa Pierdută

Un nou prieten

Regele s-a apropiat de mine și mi-a luat micul trandafir din mana și l-a așezat suav la urechea mea. Eu am rămas stana de pietrar pentru câteva secunde însă mi-am revenit.
-Ai dreptate în ceea ce privește trandafirul, draga mea Eliza. A te apăra nu este un păcat ci mai mult o obligație.
M-am dat un spat în spate și m-am întors către drum pentru a îmi continua plimbarea. Regele era în spatele meu încercând sa mă prindă din urma. Nu îmi doream sa scap de el însă eram cuprinsa în gândurile mele.
-Elizabeth!
M-am oprit și am luat o gura imensa de aer. Regele mă striga și parcă m-a readus cu picioarele pe pământ. Nu a durat mult pana a ajuns lângă mine.
-Majestate mă scuzați însă mai am momente când mă pierd în proprile gânduri!
El mi-a zâmbit, însă I se putea citi pe chip îngrijorarea.
-Ducesa! Ducesa!
Vocea unui slujitor se auzea din spate. M-am întors spre posesorul acelei voci răgușite. Imediat cum slujitorul l-a văzut pe rege a făcut o plecăciune foarte amuzanta, s-a împiedicat în proprile picioare. Am zâmbit însă discret nu vreau sa îi dau și mai mari emoți.
-Spuneți!
Slujitorul a luat o gura mare de aer după care a început.
-Ducesa Eliza cai pe care i-a ți cerut sunt gata, m-au trimis sa va anunț imediat!
Slujitorul era cu un pic mai mare ca mine însă pe față lui erau deja apărute riduri, toți servitori noștri sunt tratați foarte bine însă sunt uni care aleg sa muncească și la alte familii de nobili din cauza programului lejer. Mereu am crezut ca asta îi aduce aproape de extenuare, iar băiatul din fata mea este exemplul viu.
-Anunța ca voi veni imediat!
După ce am lămurit situația cu slujitorul mi-am întors privirea către rege care părea puțin nelămurit.
-Majestate, vreți sa mă însoțiți! Vreau sa îmi aleg un cal, vreau sa fie unul mai special decât restul, ceva ce sa mă reprezinte.
Regele mi-a zâmbit și a dat ca semn de aprobare din cap. M-a întins umărul și am mers către grajduri. Acolo erau atâția cai, superbi. 8 cai de toată frumusețea mai mari, mai mici de diferite rase i-am privit pe toți înasamblu. 
-Majestate aveți vro preferință?
A fost deacord sa mă ajute pana la urma trebuie cumva sa îl fac sa creadă ca m-a ajutat.
-Eliza cred ca cel alb este potrivit pentru o tânără ducesa, dar tu vrei ceva care sa te reprezinte...
Nu l-am lăsat sa continue știam foarte bine ce avea sa zică.
-Sa vedem dacă Majestate sa are dreptate. Eșarfa va rog!
Am un mod atât de diferit în a alege un cal. De fiecare data mă las ghidata de destin, nu am sa văd calul pur și simplu am sa îl simt, așa făceam și când eram mica însă atunci închideam ochii și tata mă purta aproape de fiecare cal, iar cel care îmi dădea o stare aparte era ales. Poate nu m-am maturizat într-un totul dar este mult mai ușor așa.
Mi-am legat eșarfa la ochii cu ajutorul unui slujitor. Am întins mana către rege care m-a prin imediat.
-Eliza ce vrei sa faci?
Era clar ca nu și-a dat seama, m-am uitat înainte zâmbind calm și relaxat.
-Majestate, tocmai mă las ghidata de instinc! Va rog mă puteți duce aproape de fiecare cal?
Nu mi-a răspuns verbal dar știu ca în următoarea secunda eram lângă primul cal. L-am lăsat pe Majestate sa în spate și m-am apropiat mai mult de cal. L-am atins însă nu am simțit nimic.
-Mai departe!
Majestate sa m-am urmărit cu uimire, știam ca nu înțelege ceea ce fac.
-Majestate legătură dintre călăreț și calul lui este unica, nu ai nevoie de văz pentru ați recunoaște calul pur și simplu îl simți.
Majestate sa mi-a dat drumul la braț semn ca am ajuns lângă următorul cal.
-Și crezi ca vei găsi vro data calul acela pe care sa îl simți? Eliza deja ai văzut 6 cai și la fiecare ai spus pas..
L-am întrerupt știam prea bine ca vrea sa îmi dovedească ca metoda mea nu este buna.
-Majestate, un animal are sentimente ca și noi de altfel nu numai eu simt calul însă și el mă simte pe mine. Atunci când îl călăresc nu suntem 2 persoane ci una singura, sentimentul este mai presus de orice alceva, nu ești cu un animal în pădure ci cu cel mai bun prieten în care poți avea încredere.
I-am putut auzi rasul, semn ca răspunsul meu nu a putut sa îl convingă.
-Elizabeth așa ceva e inposibil!
Gata asta e picătură care a umplut paharul. Mi-am dat jos eșarfa chiar dacă știam ca mai am câțiva cai, mi-am întors privirea furioasa spre rege.
-Majestate sa pune la îndoială convingerile mele din nou, nu v-am cerut opinia în ceea ce privește viziunea mea despre relația dintre călăreț și cal, dar nici în ceea ce privește modul în care eu îmi aleg calul. Părerea dumneavoastră în ceea ce privește convingerile mele nu m-a deranjat însă sa puneți opinia mea despre relația cal-calaret pe seama inposibilului este un lucru imatur și lipsit de respect.
Regele cred ca a fost oarecum surprins de reacția mea căci ramase pentru câteva secunde stana de piatra. După care pe chip i-a revenit estetica furioasa și nervoasa de aseară.
-Ducesa Maier cred ca uitați cu cine vorbiți! Și în niciun caz nu va permit sa aduceți la adresa mea asemenea insulte!
Imediat cum a terminat de rostit vorbele astea lipsite de sens m-am uitat care cai ultimul cal era chiar lângă o piatra așa ca mi-a venit o idee. Am fugit imediat din fata regelui spre ultimul cal. Străjerul care îl ținea s-a speriat un pic însă imediat ce m-am urcat pe cal am tras de haturile din mana lui și am luat-o la goană.
-Elizabeth! Elizabeth !
Mă striga însă nici măcar nu m-am oprit din alergat am vrut sa plec sa nu îl mai văd, omul ăsta e imposibil. Cei drept era scufundată în gânduri și nu știam pe unde merg însă imediat mi-am dat seama ca dacă vreau sa scap pentru câteva secunde ar trebui sa ies din curtea conacului, așa ca am mânat calul către poarta. Eram pe iarba și pentru a putea ajunge pe drumul spre ieșire trebuia sa sărim un tufiș. Am mânat calul mai repede și spre surprinderea mea chiar am sărit, cum m-am văzut pe drum am luat-o spre poarta. Am ieșit simțind vântul prin patul meu castaniu. Nu am lăsat nici o secunda calul sa se relaxeze însă eu m-am relaxat din cauza vântului, imediat am lăsat haturile jos, mi-am întins spatele și am ridicat încet mâinile. E o senzație uimitoare, simțeam ca zbor la o asemenea viteza. Calul parcă mi-a înțeles dorința și mergea repede fără sa mă bruscheze.  Am mers așa în văzul oamenilor care treceau pe drumul spre târg. Unui mă priveau surprinși alții nu înțelegeau ce fac însă eu înțelegeam și mă simțeam excelent.
Am lăsat la o parte nebunia mea și am apucat din nou haturile și am tras cu putere pentru a face calul sa se oprească. Calul mi-a înțeles dorința și s-a oprit. Lumea ma privea și mai ciudat acum ca și-au dat seama ca sunt fata, nu îmi pasa însă știam ca trebuie sa mă întorc, chiar dacă nu îmi doream.
Am strâns de haturile arătându imediat calului pe unde trebuie sa o ia. Am alergat la fel de repede, însă acum eram mult mai liniștită și puteam gândi logic. Când am ajuns la poarta conacului am intrat ca un fulger, însă imediat ce am sărit din nou tufisul ăla mi-a trecut prin minte sa mă ridic în picioare. Am tras adânc aer în piept și am lăsat haturile jos, imediat cum am simțit ca și animalul și-a dat seama ce vreau sa fac m-am ridicat sub privirile regelui și a slujitorilor. Eram la o viteza foarte mare însă știam ca sunt în siguranță, calul îmi oferea siguranță stăteam în picioare cu capul pe spate și mâinile întinse, Doamne cât de frumos era sa simți vântul atingandu-mi fiecare colțișor de piele. Știam drumul deja așa ca mi-am dat imediat seama când trebuie sa apuc din nou de haturi.