Prințesa Pierdută

Încă o ceartă

Cei drept am plecat de la bal foarte obosita și supărată. În orice caz totul se terminase, viața mea intra pe un făgaș normal. I-am povestit în aceiași seara Laurei toate întâmplările în timp ce amândouă renunțăm la rochile superbe.
-Cred ca cineva s-a îndrăgostit?!
Mi-am dat ochii peste cap, din tot ce i-am povestit Laura a extras ce părea cel mai important pentru ea.
-Laura nu cred în dragoste cu atât mai mult, Majestate sa i-a interzis, trebuie sa stea departe de mine, într-un fel sau altul.
Laura mi-a zâmbit așa ca un copil mic, era visătoare.
-Eliza dragostea nu te întreabă dacă vrei ea pur și simplu vine, iar nimeni absolut nimeni nu poate sa o oprească, nici măcar regele nu se va putea împotrivi.
Mi-am dat ochii peste cap, nu îl iubeam pur și simplu a fost ceva spontan și mi-a plăcut ca am văzut în el un potențial, ca și în rege însă nu o sa se schimbe, iar eu nu mă las schimbată de nimeni deci mai mult ca sigur aceasta "relație" nu are un viitor.
-Laura viața reală nu este un basm, basmele nu exista!
Am spus-o tare și explicit, nu îmi doream decât sa o fac pe Laura sa înțeleagă. Laura s-a uitat la mine după care mi-a zâmbit.
-Mai bine spune-mi tu, la tine?
Laura a zâmbit însă nu era zâmbetul ăla de fericire mortala ci mai degrabă zambetul ăla de m-am plictisit.
-Ce sa spun Eliza eu nu am avut o seara așa de palpitanta ca a ta. Am dansat puțin și am socializat însă nimeni nu mi-a atras atenția în mod special.
Ce pot spune eu m-am distrat pe cinste! Glumeam, nu m-am distrat absolut de loc, am fost atât de preocupata cu toate chestiile din viața mea încât distracția nu a fost printre ele.
Ne-am îmbrăcat în rochii de seara. Și ne-am așezat în pat, mă bucur ca am un pat atât de mare.
-Laura ce spui ca în seara ăsta sa dormim amândouă?
Laura mi-a zâmbit și s-a așezat pe parte stânga trăgând pătură peste ea. I-am urmat și eu exemplul și în câteva secunde am adormit.

Am deschis ochii însă încă eram extrem de obosita. Din păcate Doica nu avea de gând sa ne lase sa dormim mai mult.
-Trezirea domnișoarelor!
Spunea ăsta așa de tare în timp ce dădea la poarte draperiile, soarele navala înăuntru distrugând și ultima părticică de somn. Laura s-a trezit cel puțin a încercat sa se ridice din pat însă nu prea pot spune ca a reușit, cei drept a făcut contact cu podeaua la fel de grațios ca o gâscă.
-Doica încă 10 minute!
Încercăm oarecum sa mă feresc de razele soarelui însă fără niciun rezultat căci Laura s-a ridicat trăgând după ea toată plapuma.
-Elizabeth Maier, cum poți dormi atât?
Doica îmi folosea numele complet deci cred ca e timpul sa mă ridica din pat. M-am sculat cei drept am încercat. Am tras adânc aer în piept și puteam spune ca îmi revenise în proporție de 60 la suta.
-Gata Doica m-am trezit!
Încercăm oarecum sa atenueze un posibil conflict.
-Trebuie sa va îmbrăcați căci tatăl tău va solicita prezenta la micul dejun.
Mi-am dat ochii peste cap, și m-am ridicat din pat încercând sa mă pregătesc fizic și psihic de o confruntare ca la carte cu familia mea. Laura a fost gata în mai puțin de 5 minute însă eu încă eram la parte cu doamne chiar trebuie. Mi-am luat o rochie albastră simpla și comoda as putea sa spun în timp ce Laura s-a gândit ca mai bine ar merge o rochie de un roz pal la fel de simpla ca a mea însă nu garantez ca ar fi comoda. Ne-am mișcat amândouă încă somnoroase spre sala mare pentru a servi micul dejun, cei drept puteam sa îl numim oarecum cina.
-Bună dimineața!
Vocea tatei m-a trezit oarecum la realitate, stătea la masa și înfulecând o bucățică de carne.
-Bună dimineața!
Am spus eu și Laura în cor, cred ți sau nu familia mea fusese deacord cu Laura, și o credeau oarecum o idee buna căci aveam nevoie de cineva cu care sa socializez după 5 ani în care am fost izolata.
Ne-am așezat amândouă confortabil la masa și am început sa servim micul dejun.
-Dragele mele cum a fost la bal?
Mama era așa de curioasa zici ca ea nu a fost acolo?!
-Mama ne-am distrat de minune, am dansat cu o gramada de domni și toți au fost așa bucuroși sa vadă legenda în carne și oase.
Mama mi-a zâmbit, era așa de ciudat sa îi văd zâmbetul ăla după atâta timp.
-Știi draga mea nu prea te-am zărit?
Off tata, termină cu toate întrebările astea, am vorbit cu tine!
-Tata, am fost ocupata, am încercat sa mă integrez prin mulțime, aveam așa de multe de recuperat...
Cat de falsa pot fi, sunt o actriță grozava dacă îmi pot privi tatăl în ochi și îl pot minți fără ca măcar sa clipesc.
-Mă bucur scumpa mea! Tu Laura cum ți sa părut?
100 de puncte pentru tata deoarece sunt convinsa ca Laura se simțea oarecum pe dinafară.
-Duce Maier a fost o plăcere în adevăratul sens al cuvantului!
Bun răspuns Laura, ești și tu la fel de pună ca mine.
-Deci fetelor ce veți face astăzi?
Mama interveni din nou în discuție. I-am zâmbit calma și degajat.
-Mama cred ca am sa o învăț pe Laura sa tragă cu arcul, nu am mai tras demult!

După așa zisul mic dejun care fusese cu adevărat plictisitor am luat-o pe Laura și am mers în curtea conacului. După multe explicați în ceea ce privește arcul Laura a reușit oarecum sa deplaseze săgeată la doar 2 metri, de țintă nici nu mai spun.
-Deci eu nu mă pricep de nici o culoare.
Mi-am dat ochii peste cap și i-am afișat un zâmbet încurajator. Mi-am mutat din nou privirea spre țintă. Eu eram cu arcul în mână și Laura mă examina în cel mai mic detaliu, nu de alta dar poate o sa prindă și ea ceva, din așa zisa mea tactica.
-Ba nu ești foarte buna, tine cont draga mea Laura ca e prima oară când tragi cu arcul!
Imediat cum am terminat fraza am dat drumul săgeți care a străpuns mislocul țintei.
-Bravo Eliza, văd ca nu ți-a pierdut îndemânarea!
Vocea asta o pieam recunoaște oriunde. M-am întors zâmbitoare către posesorul acestei voci cristaline și i-am zâmbit.
-Majestate, cărui fapt datorez vizita dumneavoastră neașteptată?
Laura deja făcea o plecăciune ca la carte. Eu nu sunt genul de persoana care sa facă așa ceva mai ales ca niciodată nu m-am priceput la a face reverențe.
-Am venit pentru ducele de Maier, avem câteva treburi regale de discutat!
Regele răspundea promt și clar ca de fiecare data. Nu a uitat sa o salute respectos pe Laura imediat ce întrebarea mea și-a primit răspuns.
-Majestate aceasta e prietena, domnița Laura!
Regele a analizat-o în detaliu, după care i-a zâmbit protector și sincer. Sa fiu sinceră nu mă așteptam la un asemenea zâmbet.
-Eliza...
Nu a continuat fraza căci a fost întrerupt de glasul plin de emoți al Laurei.
-Majestate, Eliza eu trebuie sa mă retrag, Doica are nevoie de mine!
I-am zâmbit Laurei și mă salutat-o în modul meu, i-am făcut imediat cu mâna în timp ce se depărta.
-Sunt mai mult decât sigur ca Doica nu are nevoie de nici un ajutor, nu?
Regele zâmbea, privindu-ma oarecum amuzat de situatia de fata.
-Poate da, poate nu... Ăsta o sa rămână un mister nerezolvat Majestate!
Mi-a oferit brațul pentru o moca plimbare, cei drept nu prea arătăm superb în pantaloni, dar pana la urma nu am știut ca am sa am vizitatori.
-Majestate acum cred ca ar trebui sa fim sinceri. Ce va întins pentru a îmi face aceasta vizita?
Regele s-a uitat înainte mergând printre trandafiri din gradina. Sunt de toate culorile, albi, albaștri, roz însă preferați mei vor rămâne cei roși.
-Eliza referitor la discuția noastră...
L-am întrerupt căci nu am de gând sa mă mai cert încă o data pe aceiași tema.
-Discuția aceia s-a încheiat, eu cel puțin am înțeles concluzia și îmi doresc din inima sa cred ca și Majestate sa a înțeles.
Mi-am mutat privirea spre trandafiri roși. Zâmbetul îmi disparuse de pe chip, cu toate astea trandafiri au o aura aparte, una liniștitoare.
-Ce frumoși sunt!
Atât am spus și i-am dat drumul regelui și am năvălit către tufa de trandafiri roși. Știu prea bine ca regele mă privea un pic supărat căci s-a prins de încercarea mea de a schimba subiectul.
-Roșu, o culoare care semnifica atât de multe. Dacă ai sta sa pui în balanța simbolurile acestei culori vei găsi majoritatea dintre ele ilustrând răul, cu toate astea Dumnezeu a lăsat rosul sa stăpânească cel mai suav și gingaș lucru de pe planeta.
Nu l-am privit însă îi puteam simți privirile tăioase, le arunca în mine ca niște săgeți.
-Eliza, eu nu văd în trandafiri un lucru așa de gingaș, dacă îți aduci aminte orice trandafir are spini, cum poate un lucru așa gingaș sa rănească ?
Mi-a apărut din nou un mic zâmbet pe chip, m-am întors spre el nu înainte de a rupe un trandafir.
-Majestate, trandafirul are țepi, însă nu înțeapă decât pe cel care vrea sa îi facă rău, cu alte cuvinte trandafirul nu ataca el își apără gingășia. E un lucru așa de rău să te aperi?
Regele s-a apropiat de mine și mi-a luat micul trandafir din mana și l-a așezat suav la urechea mea. Eu am rămas stana de pietrar pentru câteva secunde însă mi-am revenit.