Prințesa Pierdută

Cina

Știam drumul deja așa ca mi-am dat imediat seama când trebuie sa apuc din nou de haturi. Am coborât din nou și am apucat haturile și am tras atât de tare încât calul nu numai ca s-a oprit însă s-a ridicat în doua picoare oferind un final grandios.
Cum calul s-a liniștit slujitori au venit sa îl ia, regele a venit lângă mine vroia sa mă ajute sa cobor, însă i-am refuzat ajutorul printr-o gest și am sărit singura de pe spatele noului meu prieten.
Imediat cum ajuns pe pământ m-am îndreptat către cal pentru al vedea mai bine. I-am zâmbit recunoscătoare.
-Mulțumesc!
I-am soptit încet în timp ce mi-am lăsat fruntea pe a lui păstrând tot timpul contactul vizual.
-El rămâne, pe el îl vreau!
Imediat cum am rostit cuvintele astea mi-am aruncat privirea către rege care încă îmi urmarea fiecare mișcare.
-Majestate sa s-a convins ca relația pe care dumnealui o numește imposibila exista?
Pe chipul lui era acum numai îngrijorare cred ca s-a cam speriat când m-a vazut.
-Ducesa Elizabeth, nu am văzut în viața mea pe cineva care sa îmi demonstreze mie ceva și-a pus viața în pericol, se vede ca nu v-a ți maturizat sunteți încă o copila!
I-am zâmbit, însă era un zâmbet ce spunea clar 'nu mă interesează opinia ta'.
-Sunt o copila, e adevărat însă știu foarte bine ce fac, astăzi nu am fost în niciun pericol calul nu m-ar fi lăsat sa pățesc ceva. În orice caz nu găsesc un rost al acestei discuți, fiecare dintre noi are opinia diferite și niciunul nu o sa renunțe la propria părere, cred ca ar fi mai bine sa ne spunem "O zi buna" înainte sa aruncam vorbe pe care le vom regreta mai târziu!
Regele era acum indiferent, mă privea când pe mine când cal, nu va înțelege niciodată ce tocmai s-a întâmplat, iar eu trebuie sa mă împac cu acest gând. Așa ca nu am mai așteptat ca regele sa îmi spună ceva, pur și simplu i-am urat o zi bună și m-am îndepărtat de el. Mergeam apăsat și grăbită căci trebuia sa mă schimb, în curând se lasă seara și va trebui sa servim cina și nu am prea mult timp la dispoziție pentru a mă aranja. După câteva minute de mers mi-am spus ca ar fi mai bine sa alerg așa ca am început sa gonesc prin conac. Era sa dau peste bucătăreasă care sunt mai mult ca sigura ca mă înjurat însă pe Bună dreptate, femeia era sa cada pe jos din cauza mea. Mi-am cerut eu scuze dar cred ca puțin o interesa pe biata femeie de scuzele mele. Am ajuns în camera mea pana la urma întreaga.
-Cum a mers?
Vocea Laurei îmi atrage atenția de la gândurile mele.
-Foarte prost! Omul ăla nu înțelege nimic, pur și simplu el se ghidează după reguli, nu îmi înțelege felul meu de a fi!
Laura se pregătea pentru cina din seara ăsta. Din câte știu eu cina va avea loc acasă cu familia.
-Ce e cu aranjatul ăsta excesiv e doar o cina cu familia?
Laura îmi zâmbește și își da ochii peste cap într-un mod foarte copilăresc. Eu ca sa economisesc nițel timp îmi dau hainele jos.
-Eliza în seara ăsta toată familia ta a fost invitata de către rege la castel!
Parcă îmi căzuse cerul în cap, ce as putea face sa nu merg, bolnava nu as putea spune ca sunt pentru ca tocmai mi-am trecut o zi alături de cel mai nesuferit om din regat, regele, ce alternativa as mai putea avea?
-Laura ce mă fac?
Am răsuflat greu încă gândindu-mă la ce as putea face.
-Te vei face extrem de frumoasa și vei merge alături de mine și părinți tăi la cina și cel mai important Eliza te vei preface ca nu s-a întâmplat nimic!
Laura avea dreptate ce va fi va fi. Imediat ce am scăpat de toate articolele vestimentare mi-am făcut o baie bine meritata. Am căutat printre rochii și am ales câte o rochie.

Rochia mea.

Rochia Laurei

Am fost gata într-o ora ceea ce era deja un record. Parul l-am împletit simplu și elegant, iar Laura și-a dorit din nou un coc ca cel de la bal.
-Eliza, Laura sunteți gata?
Nu îmi venea sa cred ca mama a venit pana aici pentru a ne întreba pe noi dacă suntem gata.
-Da ieșim imediat!
Nu am mai stat în camera am ieșit în cel mai scurt timp. Am coborât pana în vata conacului unde se afla o căleasca. Tata și am erau încântați de invitație însă sunt sigura ca pe față mea se citea dezamăgirea și îngrijorarea. Laura m-a ținut de mana pe tot parcursul drumului, îi mulțumeam din priviri căci aveam mare nevoie de multa susținere în seara asta. Am ajuns în fata castelului unde regele și Edi ne așteptau. Tata a ieșit primul din căleasca așteptând-o pe mama, regele a ajutat-o pe Laura iar mie mi-a rămas Edi care era tot un zambet.
-Eliza!
-Edi!
L-am luat de braț și i-am zâmbit sincer însă nu la asta îmi stătea acum gândul. Mergeam către sala unde se ca servi cina. Cum eu și Edi am rămas ultimi m-am mai relaxat un pic.
-Ce faci domnișoara necaz?
Edi îmi zâmbea cuceritor și zâmbetul lui mă făcea sa mă topesc însă m-am trezit imediat la realitate.
-Ce spui de încă o mica excapada?
Întrebarea mea l-a surprins, dar mi-a zâmbit imediat. Nu știu de ce dar cred ca are impresia ca glumesc așa ca l-am întins imediat în perdele de pe coridor. Am ajuns într-o camera ciudată as putea spune era toată plina cu tablouri, iar sub fiecare tablou se aflau niște cărți.
-Tu ești imprevizibila, nu ai de când sa te potolești nu?
M-am învârtit prin camera însă am găsit câteva clipe pentru al privi pe Edi. Era cu adevărat panicat, iar pe mine sa fiu sincera expresia lui mă amuza așa ca am strâns tot amuzamentul într-un zâmbet.
-Ai început deja sa mă cunoști!
M-am întors la a cerceta camera aceasta ciudată. Era o camera tipica de castel însă tablourile și cărțile acelea îi dau un aer misterios. M-am aceastapropiat de un tablou, persoana din ea era cu adevărat urâtă, spre norocul meu numele îi era scris în josul tabloului, Ludovic.
-Ludovic?
Am spus-o cu voce tare căci sunt sigura ca un viitor rege cunoaște toată familia regala și la cum era îmbrăcat tipul din portret ai fi prost sa nu îți dai seama ca face parte din familia regelui.
-Fratele regelui.
Vocea lui Edi a sunat ca o completare, exact cum îmi imaginam. Privirea mi s-a mutat spre cel mai curat tablou din încăpere, toate erau curate însă acela părea cumva mai nou. În el era o femeie foarte frumoasa, semăna oarecum cu mine. Aveam ochii de aceiași culoare sau poate era din cauza timpului însă ăsta am putut remarca prima oară.
-Elizabeth!
M-am întors speriată căci știu ca vocea ăsta nu e a lui Edi era a regelui. Eram așa de aproape de tablou. Pe chipul regelui se vedea o uimire de nedescris. Se uita când la mine când în spatele meu.
-Majestate s-a întâmplat ceva?
Nu îmi spunea nimic pur și simplu mă privea în detaliu. Mă cam sperie așa ca m-am apropiat de el.
-Edi?!
Acum clar mă declar speriată. Parcă a inpietrit, nu se mișcă din locul lui și mă privea așa de ciudat încât pentru câteva secunde am zis ca am ceva pe față. Edi era la fel de bulversat ca mine.
-Eliza!
După secundele astea de intensitate maxima mă privește din nou și mai mult acum mă striga pe nume.
-Majestate?
Imediat cum și-a revenit din șoc și-a mutat privirea către Edi, însă spre surprinderea noastră îi zâmbea.
-Edi, ce căutați voi doi aici?
Da își revenise la normal căci zâmbetul acela tocmai s-a transformat într-o privire ucigașă.
-Majestate, din cauza mea suntem aici, am văzut tablourile și am devenit foarte curioasa.
Privirea lui mă fixa din nou încă furios.
-V-am invitat la cina nu la un tur al castelului!