Prințesa Pierdută

Necazuri

-Eu prima!
Băiatul practic m-a privit cu uimire. Când l-am văzut ca a rămas blocat m-am apropiat de balustrada și m-am așezat în așa fel fără sa îmi distrug rochia. Mi-am dat drumul pe iarba căzând desigur în picioare. Nu era prea mare distanta pana la pământ de fapt cred ca nu sunt mai mult de doi metri.
-Vii odată sau te-ai dat bătut?
Băiatul încă mă privea uimit, iar asta m-am făcut sa rad. Ei bine nu a stat mult pe gânduri și a sărit și el. Ne-am îndreptat spre grajduri mergând încet și bucurandu-ne de noaptea aceasta superba.
-Nu îți e frica de mine? Dacă vreau sa îți fac vr-un rău?
El mă privea blând și totuși mă întreba așa ceva. I-am zâmbit la fel de blând.
-Vezi tu eu cred în destin și pe lângă asta îmi place sa trăiesc viața la maxim!
Băiatul m-a privit oarecum derutat de răspunsul meu însă eu eram cât se poate de mulțumită.
-Nu e un argument foarte bun, vezi tu dacă afla cineva ca noi doi am fugit de la petrecere, reputația ta va avea de suferit!
I-am zâmbit la fel de sceptica și de amuzata în același timp de răspunsul lui.
-Vezi tu dacă întrebi 3 persoane din toată încăperea aia unul singur știe cine sunt, așa ca din moment ce nimeni nu știe cine sunt nu pot spune a cui reputație o stric.
El mi-a zâmbit, însă era un zâmbet forțat.
-Nu ai sa îmi spui cine ești nu?
Mi-am dat ochii peste cap și mă tot gândeam.
-Dacă ti-as spune cine sunt nu mai crede, și pe lângă asta trebuie sa te mulțumești doar cu Eliza, așa îmi place sa mi se spună!
A strâmbat într-un mod foarte sexy din nas. Ce sa spun efectiv mă holbam la el. El însă nu mă analiza mă privea fix în ochii.
-Ei bine Eliza, am sa aflu cine ești!
Am privit în alta parte nu mă interesa dacă afla sau nu dar acum nu mai era așa de important numele.
-Ție cum pot sa iți spun?
Și-a întors fata către mine privindu-ma la fel de intens.
-Edi, spune-mi Edi!
I-am arătat din nou acel zâmbet seducător pe care nu am idee de unde îl învățasem.
-Ei bine Edi ești gata sa călărești ?
L-am întrebat mai mult ironica căci ajunseserăm la grajduri.
-După tine!
Am intrat înăuntru unde era pur și simplu întuneric Edi a aprins ceva atfel încât sa putem vedea unde sunt cai. Erau o mulțime de cai, toți era frumoși. M-am depărtat de Edi căutând un partener perfect pentru mine. Am mers pana la ultimul cal unde am găsit unul așa de frumos negru cu o stea în frunte. De cum am trecut pe lângă el a început sa facă gălăgie așa ca m-am oprit. L-am mângâiat încet pe cap calul find așa de bucuros ca mă vede.
-Frumosule, ești așa de frumos!
Edi mă urmarea cu o oarecare mirare. A adus o șea mare și s-a îndreptat către cal. Cum l-am văzut eu i-am făcut semn sa se oprească.
-Nu am sa călăresc cu o șea, de ce sa chinui animalul degeaba?
Edi se uita la mine cu niște ochii mari, eu însă mi-am întors privirea către calul meu negru, mângâindu-l și alintandu-l în continuare.
-Sa știi ca am văzut cât de nărăvaș este calul acela nu cred ca ar fi bine sa îl ei tocmai pe acela...
Nu l-am privit mă uitam în ochii calului, se vedea foarte bine cât de trist este, nu îmi pasa ce spune Edi eu tot pe el am sa îl călăresc, sigur are nevoie de puțin aer curat.
-Edi, alegeți odată calul sa mergem!
Nu a durat mult și Edi și-a ales un cal alb destul de frumos însă în niciun caz nu era la fel de frumos ca al meu. Am ieșit afară trăgându-l după mine pe frumosul ăsta. Când am ajuns afară i-am dat drumul la căpăstru și l-am mângâiat încet pe frunte.
-Te rog sa fi cuminte!
Edi s-a apropiat de mine sa mă ajute sa încălec însă nu i-am dat voie am luat calul si m-am îndreptat către o cărămidă mai înaltă pe care m-am urcat ajungând astfel pe spatele frumuseți negre.
Edi a zâmbit oarecum dezamăgit de gestul meu însă s-a urcat și el rapid pe calul lui. Ca sa nu fie mai prejos ca mine și el a renunțat la șea. Înainte de a pleca m-am aplecat încet spre urechea calului meu.
-Hai sa îi întrecem!
I-am soptit liniștită și vesela căci frumusețea neagra părea sa mă placa foarte mult.
-Edi, ce spui de o întrecere?
Nu mi-a răspuns verbal însă mi-a dat de înțeles prin gesturile lui...
-De aici pana la lac!
A dat afirmativ din cap iar eu m-am așezat lângă el pentru a nu avea vrunul din noi avantaj.
-Pe locuri. Fiți gata. Start!

A avut loc o cursa nebuna, dar în cea mai mare parte eu am dominat. În final am ieșit câștigătoare. Am ajuns la lac unde totul era superb luna se reflecta în apa lacului ca într-o oglinda gigantica. Nu am vrut sa cobor de pe cal știam ca trebuie sa ajung din nou la balul ăla idiot și mai mult ca sigur as fi tentată sa sar direct în apa.
-Cred ca ești singura fata din regat care ar putea sa facă asta!
Mă îndreptăm cu calul către apa pentru al lasă să își refacă puterile.
-E na cred ca Îți pare așa de rău că ai fost bătut de o fată!
Edi m-a privit cu o oarecare dezaprobare, fapt ce mă făcea sa mă gândesc mai mult la situația în care ne aflam.
-Nu mă refer la cursa, mă refer la toate nebuniile din seara asta!
Mi-am dat ochii peste cap în timp ce calul meu mergea încet prin apa uneori lăsând capul în jos pentru as mai răcori botul.
-Nu știu însă am aflat o lecție importanta referitor la viață, ca într-un final se termina și atunci când se va termina prin minte Îți va trece filmul evenimentelor la care ai participat, tot ce ai făcut cât erai bine, nu vreau sa regret ca nu am făcut destule, vreau sa spun Mi-am trăit fiecare clipa din viața mea și am trait-o la maxim!
El îmi zâmbea însă nu puteam sa văd clar ce fel de zâmbet este din cauza intunericului.
-Mie mi-a plăcut sa cred ca în viața trebuie sa mă las chiar de învățăturile primite, și mi se pare ca pana acum m-au ajutat de minune.
Nu îmi puteam imagina așa ceva, am învățat foarte mult mi-a plăcut sa învăț însă niciodată nu m-am gândit ca as putea sa îmi trăiesc viața după modul de gândire al alcuiva.
-Nu mi se pare o varianta foarte buna, spunei doar ce poți sa înveți din greșelile altora dacă tu nu poți sa înveți din proprie greșeli? Îți dai seama ca și în cărți se scriu răspunsuri la întrebări, de exemplu, din perspectiva celui care o scrie, dacă tu ai putea găsi pentru aceiași întrebare un răspuns mai bun? Îl vei urma pe cel scris în carte sau te vei lasă chiar de propriile instincte?
Băiatul a stat un timp sa se gândească. Nu puteam sa văd însă sunt sigura ca l-am impresionat. Vedeți voi fetele din lumea mea nu învață carte ele se concentrează mai mult pe evenimente de caritate sau sa facă treburi de femeie așa cum le zic eu, brodesc sau stau toată ziua la bârfă.
-Eliza referitor la o varianta mai buna decât cea scrisa, de unde as putea știi dacă este mai buna?
E clar ca băiatul ăsta e un robot al societăți în care trăiesc, dar cred cu tărie ca poate fi salvat, are potențial.
-Unde ar mai fi farmecul dacă ai stii? Nu poți sa știi cu exactitate dacă nu îi dai o șansă!
Calul meu s-a apropiat de al lui mânat de mine mai mult, căci eram foarte curioasa de expresia lui faciala. Cu cât m-am apropiat nu am putut sa o desting era mult prea întuneric.
-Cred ca ar trebui sa ne întoarcem!
Are potențial, poate fi salvat însă din câte văd eu nu prea își dorește sa fie salvat. Într-un fel îmi pare rău pentru Edi pe dealtă parte fiecare își alege propriul drum în viața. Ne-am întors la palat tacuti, eu nu puteam sa port o conversație cu cineva care nu mă înțelege. Am ajuns la grajduri unde lumina era mult mai aprinsa decât am lasat-o. Din grajd își face apariția o silueta familiara.
-Eliza?!
Vocea lui era așa de cunoscuta. Mi-am mutat privirea pe Edi care mă privea și el uimit. Amândoi se pare ca am recunoscut acea voce. Era nimeni altul decât.....