Regatul Întunericului 1 *Blestemul*

CAPITOLUL 11

Dedicat lui Dya2016♥

****

Injosire

Dimineata ma trezesc mai odihnita de cand ma stiu chiar daca ceasul de pe masuta indica ora 05:47.

Patul acesta moale, plapuma calduta, rochita de noapte alba si pufoasa pe care o port m-au ajutat sa am u somn linistit. Chiar mi-a lipsit asta. Stai..daca stau bine sa ma gandesc nu m-am schimbat in nici o rochita si nici in pat nu m-am pus. Cred ca am adormit pe unul din scaunele de la masuta de laga geam cu o carte in mana. Deci, cum naiba am ajuns in pat si schimbata pe deasupra?

Sar din patul in care am dormit asa bine si ma uit peste tot prin camera, dar constat ca sunt singura.  Ok...inebunesc? Ma plimb prin camera agitata, una din bretelele rochitei picandu-mi pe umarul gol. O pun la loc, atingand usor materialul din care este confectionata. Este atat de fin la atingere, atat de usoara pe mine de parca nu as avea-o. 

Strang din ochi pentru cateva secunde, apoi realizez ca ceva este asezat pe masa unde stiu ca am adormit. Ma apropii incruntata dezvaluind un platou cu dinferite preparate pentru micul dejun. Ha? Inghit in sec atunci cand aburul dulceag ma loveste in fata cand dau un capac de argint la o parte, descoperind spre marea mea mirare o farfurie plina de clatite acoperite cu o crema consistenta de ciocolata si miere, o alta farfurie cu ceea ce pare a fii omleta dupa miros, doar ca una mai sofisticat aranjata. Alte cateva preparate de care habar n-am cum se numesc ma fac sa-mi trec limba peste buzele crapate. 

Zaresc o foaie alba rezemata de cana cu ceai, luand-o intre degete si descoperind doua cuvinte scrise de mana. 

Mananca!           Christian

Ma incrunt vizibil uimita. Ce naiba vrea sa insemne si asta? Crede ca daca imi aduce de mancare il voi ierta pentru ca m-a lovit si pentru cuvintele urate? Pufnesc nervoasa, aruncand biletul cand realizez ca si pana acel singur cuvand suna ca o porunca. La naiba cu el! 

Ma opresc imediat in loc, ochii durandu-ma din cauza presiunii de a-i deschide pe care ii supun. Doar nu.... La naiba, la naiba , la naiba!

Doar nu m-a schimbat el, nu? Apuc rochia in pumn ingrozita. Gandul ca m-ar fii vazaut dezbracata imi formeaza un gol imens in stomac. Cum de nu am simit nimic? De ce nu m-am trezit? La naiba!

Doar nu ar face asta, nu? La naiba, nu-l cunosc atat de bine incat sa stiu ce are de gand sa faca si ce nu. Enervata, apuc cu ambele maini platoul, oprindu-ma in ultima secunda din a-l tranti pe podea. Nu pot face asta, fir-ar! Il pun inapoi pe masa, rasufland infranta. Nu este pregatit de el ca sa-l pot arunca. O sa-l las fara mostenitori daca aflu ca el este cel care m-a atins.

Ma mai uit o data la mancarea care imi face cu ochiul, ighitind in sec. Nu as supara pe nimeni daca as gusta, nu? Adica e pentru mine, asa cum a zis si el pe acel bilet. Mananc putin, papilele  mele gustative dansand fericite, apoi beau ceaiul cald, lingandu-mi cu varful limbii buzele la sfarsit.  Ma simt plina si chiar este un sentiment ciudat si nou pentru mine.

Am mai privit o data rochia de pe mine pentru a fii sigura ca este  destul de lunga, desfacandu-mi parul din cocul de aseara acu incalcit, apoi il impletesc intr-o coada. Iau tava in maini cu ceea ce a mai ramas, iesind usor din camera pentru a nu trezi pe nimeni asa devreme.

Cu toate ca imi este greu si cu ajutorul unui vampir foarte de treaba care are grija sa fie totul pus la punct ajung intr-un final in bucataria superba a castelului, unde peste tot erau persoane necunoscute mie care munceau de zor. Se opresc dendata de ma vad, inghitind puternic in sec din cauza fricii. Ma mai calmez putin cand o figura cunoscuta mi se iveste in fata, zambindu-mi dragastos. Lizza.