Regatul Întunericului 1 *Blestemul*

CAPITOLUL 25

****

Suflete unite

Se pare ca in aceste trei zile de cand am ajuns acasa am aflat ca am rămas cu știrile in urma. Le-am lipsit mult familiei, dar si ei nu stiu prin cate am treut si cat de dor mi-a fost mie de ei. Dylan si Marie vor avea un baietel si se pare ca au un trai foarte bun, Luciano asigurandu-se ca vor avea tot ceea ce isi doresc. Si-a tinut promisiunea odata ce m-a vazut plecata si pe el si poporul nostru in siguranta. A pregatit chiar si o petrecere pentru mine cand a auzit ca am ajuns in sat, ceea ce m-a facut sa stramb din nas la aceasta idee deoarece nu vreau sa fiu in centrul atentiei.

Mady a ajuns cu bine acasa, unde parintii ei au crezut ca vad o fantoma, matusa mea aproape facand atac de panica din cauza socului. A venit sa ma vada imediat ce a aflat că m-am intors, vrând să se convingă cu proprii ochi ca sunt bine si ca nu am pățit nimic. După o îmbrățișare si lacrimi vărsate, aproape ca mi-am luat bătaie ca am coborat din acea trasura si ca m-am avantat in padure cu printul nervos pe urmele mele. 

Se pare ca Mady le-a povestit ca a fost inchisa doi ani , din ea hranindu-se vampirii, oamneii urandu-i mai mult acum pe vampiri, cerandu-mi mie sa am grija de ei si poate ca voi putea schimba ceva pe viitor. Din cauza povestii verișoarei mele cum ca am fugit de print in padurea intunecata si ca mi-am luat ramas bun de la ea, mami a avut un atac de panica, aproape murind. Si asta numai din vina mea. Nu mi-as fi iertat-o niciodata daca ea patea ceva.

Si pe langa toate acestea, de parcă nu ar fi fost destul de rau, acum privind pe geam la stropii care se loveau de pamant, mi-am dat seama de ceva de care sunt inca confuza. Nu stiu de fapt ce se intampla cu mine. Doar ca asta simt, ceea ce ieri ma facea sa rad de propriul gand, acum ma face sa privesc in zare cu mana pe piept in dreptul inimii, intrebandu-ma confuza daca nu cumva am innebunit. Imi este rusine, rusine de ceea ce cred ca simt. 

Imi cobor privirea la mana mea, mai exact la degetul inelar unde o piatra cu textura fina de culoare alba imi fura privirea. Zambesc, totul la acest inel de logodna pe care l-am primit tot ieri, unde am plans ore in sir este perfect. Singurul defect pe care il are e ca sta pe degetul meu. Nu am avut o cerere in casatorie asa cum ar trebui, nici macar parintii mei nu-si cunosc ginerele si iata ca peste noapte sunt logodita, iar peste patru zile maritata. 

Imi ridic privirea iar catre fereastra, privind la padurea frumoasa si vie unde ascunde un rau sclipitor. Dupa ce am primit inelul, acolo am fugit si am plans. Acolo mi-am varsat amarul lunilor petrecute la castel in compania printului. Acolo mi-am varsat durerea. Dar...acolo mi-am dat seama ca de fapt printul imi lipseste. Imi lipseste zambetul aproape nedescifrabil, privirea care parca imi intra in suflet, imi lipsesc chiar si certurile. M-am oprit din plans aproape speriata, repetand intr-una nu nu nu, dar stiam ca deja era prea tarziu pentru negare. M-am apropiat de apa rece, stropindu-ma pe fata deja uda de lacrimile mele, privindu-ma in apa clara. Sunt o proasta. Am gandit.

O lacrima mi se scurge usor pe obraz, strangandu-mi mainile la piept. Dumnezeule...sper ca ai planuri bune cu mine daca ai permis sa ma indragostesc de un monstru al noptii care face rau persoanelor ca mine. Pentru ca da, il iubesc.

"Il iubesc pe Chriss." soptesc curajoasa, dar cu inima sfasiata, inchizandu-mi puternic ochii si rezemandu-mi fruntea de fereastra rece.

***dupa alte 3 zile, la petrecere***

"Esti sigura ca o pot purta?" ma intreaba Marie facand referire la rochia rosie pe care i-am dat-o pentru aceasta petrecere.