Lonely Soul

Capitolul 10-Dezvaluiri

Toata ora m-am gandit la ce se intamplase. Nu m-am putut concentra deloc asupra explicatiilor profesorului...acum serios, macar a fost cineva atent? Oricum, ce mai conteaza? Totusi, Michael ma ingrijoreaza foarte tare...mi-e frica sa na faca ceva nesabuit.

Ora, intr-un final, a trecut. Habar n-aveam ce se preadase: scrisesem totul automat, ca un robt fara suflet... Acum trebuia sa-l gasesc pe Michael si sa-l determin sa-mi dea explicatiile promise.

Am iesit in graba in curtea scolii, si ma uitam pretutindeni, gandindu-ma pe unde ar fi putut-o lua. Dintr-o data, l-am vazut! Era chiar in curte. Ma privea cu acelasi chip vinovat, doar ca acum parea mai serios. Se indrepta spre iesirea din curtea scolii, facandu-mi semn sa-l urmez. Am inceput sa alerg catre el, dar el continua sa mearga. I-am strigat:

-Michael, asteapta!

Dar el continua sa mearga... La un moment dat, disparuse din raza mea vizuala. Ajunsesem pe un pod. M-am uitat in jurul meu. Nimeni. Eram prea obosita ca sa mai merg, asa ca m-am sprijinit de balustrada podului. Apa era atat de limpede...

Cum stateam si-mi priveam propria reflexie in apa, simt o prezenta in spatele meu:

-Ce parte din "asteapta" nu intelegi? Spune-mi si-ti explic! i-am zis, obosita.

-Scuze, dar chiar vroiam sa te aduc in locul acesta. Este unul din cele mai linistite locuri din acest orasel... Nimeni nu ne va deranja aici...

-Aha... Apropo, m-am gandit cum te-ai putea revansa! i-am spus eu, glumeata.

-Sunt curios sa vad ce-ti poarta mintea... spuse acesta, incercand sa para speriat, dar de fapt era chiar amuzat de situatie.

-Imi vei povesti tot ce stii despre fata din poza si vei fi sacul meu de box pentru o luna, ce spui? l-am intrebat, afisand un zambet diabolic.

-Si cand spui tot te referi la...

-La TOT! De cand ai cunoscut-o si pana nu v-ati mai vazut...

-Aha... Deci, de unde sa incep?

-Eu propun sa incepi cu inceputul...!

-Bine... Totul a inceput acum 100 de ani. Ma reintorsesem in oraselul nostru pentru aproximativ a 15-a oara. Pe atunci imi oprisem cresterea la 13 ani...pe scurt, aratam de 13 ani de cateva sute de ani...

-Mi se parea mie ca nu arati de 13... ti-as da mai degraba 15...

-Pai atunci mi-am oprit din nou cresterea...oricum, vrei sa-ti spun despre fata sau despre mine?

-Scuze, continua...

-Ok... in prima zi de scoala o cunoscusem. La inceput, nu mi s-a parut atat de speciala...adica, era genul acela de fata perfecta, pe care toata lumea o placea neconditionat. La inceput, am crezut ca oamenii o plac datorita faptului ca era foarte populara si vorbeau cu ea pentru a fi si ei remarcati. Dar aceasta a fost prima mea parere. Desi era foarte populara, statea singura in banca, asa ca m-a pus in banca cu ea. Numele ei era Caithlyn Vischer si era vanator de vampiri. Cred ca e stra-bunica ta...

-Cum ai spus? Caithlyn Vischer? am spus eu, socata sa reaud acel nume.

-Da...Caithlyn... De ce intrebi? E ceva in neregula?

-Mda...faza este ca am visat-o acum 2-3 seri... Acum inteleg ce legatura avea cu tine...! am zis, ganditoare, sprijinindu-mi barbia de mana.

-Caithlyn...a luta legatura cu tine? Intr-un vis?

-Da, stiu...si mie mi se pare ciudat... Oricum, tu continua, te rog!

-Ok, dar dupa, vreau sa-mi povestesti visul! Si...cum spuneam: Caithlyn era foarte prietenoasa. Ea a spart gheata dintre noi doi. In acel moment am inteles de ce era atat de indragita: se facea placuta oriunde, oricui, oricand. Sincer, aceea a fost dragoste la prima vedere... apoi, privind in gol, continua: Intr-o zi, n-am mai putut tine totul in mine si i-am spus ce simteam pentru ea. In acel moment, Caithlyn a inceput sa planga si mi-a sarit in brate. Din acel moment, am fost nedespartiti, caci tineam enorm unul la celalalt si nu-i baga in seama pe pe ceilalti care-i faceu avansuri...nici macar pe nobili. Relatia noastra a continuat astfel timp de doi ani, dar dupa aceea, intr-o zi, cand eram in poiana-locul nostru-, eu am vrut mai mult decat saruturile ei... Cand si-a dat seama, m-a indepartat, si-a luat geanta si a plecat in graba. Nici macar nu s-a uitat in urma...

In acel moment, am simtit cum mi se urca sangele la cap, lovindu-l puternic in umar.

-Si te mai miri de ce nu a privit in spate, perversule...

-Scuze! Dar eram un vampir de 465 de ani care inca nu avusese o relatie! Aveam si eu nevoile mele! a zis el in apararea lui, putin afectat.

-Asta nu-i scuza! acum continua, pana nu incep sa iti testez rezistenta la lovituri!

-Bine... Si, cum spuneam, priveam in spatele. Ma simteam atat de vinovat si de prost, incat imi venea sa ma arunc de undeva, incercand sa mor (Si de ce n-ai facut-o???-ma gandeam cu dezgust, in timp ce vorbea). In saptamana aia, n-a mai venit la scoala. Eram ingrijorat, dar n-as fi putut merge la ea pana n-as fi stiut ca sunt iertat. Apoi, intr-o seara, a venit la mine acasa, foarte speriata, spunandu-mi ca trebuie sa plec, deoarece in oras crescusera numarul de atacuri ale vampirilor asupra oamenilor, iar regele trimitea vanatori de vampiri pentru a fi exterminati toti vampirii, cu si fara "cazier". La inceput, am refuzat s-o parasesc, dar cand am vazut-o ca incepe sa planga, am fost de acord. M-a rugat sa-i scriu si mi-a spus ca ma va anunta cand orasul va fi din nou sigur pentru mine si familia mea... Aceea a fost cea mai mare greseala a mea!

-De ce? am intrebat, fiind curioasa sa aflu ce se intamplase.

-Eu ii scriam saptamanal, dar ea nu raspundea niciodata. Peste trei luni de la plecare, i-am trimis o scrisoare in care ii spuneam ca ma voi intoarce pentru a o revedea, dar nu mi-a raspuns ea, ci fratele ei, Edward, care m-a anuntat de moartea lui Caithlyn. Murise intr-o lupta cu un vampir. Nu mai mancase de mult timp, si era foarte slabita, si de aceea...

-Inteleg...cred ca ai tinut mult la ea...!

-Stii, voi doua, desi aratati la fel, aveti o personalitate foarte diferita...! spuse acesta, luandu-si gandul de la ce-mi povestise. Acum, e randul tau! Povesteste-mi visul!

-Bine... Pai... (am inceput sa-i povestesc visul acela ciudat)... Si asa am ajuns la concluzia ca nici in vise nu poti fi agreabil... SFARSIT!

Dupa ce am terminat, m-a intrebat, putin batjocoritor:

-Deci...m-ai visat? apoi, afisa un zambet batjocoritor.

-Mda...ma rog! Noapte buna, Michael!

-Dar...

-Am spus NOAPTE BUNA!!! dupa care am plecat, nemaibagandu-l in seama, caci imi daduse un nume ce trebuia cautat in arhiva familiei.