De dragul tău... (I) (finalizată)

1.Învoirea

       În aer primăvara revarsă iz de iarbă fragedă şi parfum verde de muguri. Pe câmp ies oamenii să pregătească pământul pentru semănat. În vale satul se odihnește, pare nemișcat în ploaia de sulițe aprinse venire din înaltul albastru, semn că micuții încă nu s-au trezit să umple ulițele cu larma lor.

Câțiva nori rătăcesc pe cerul somnoros, brăzdat de fuioarele sângerii ale răsăritului. Păsări, trezite de forfota harnică, adulmeca văzduhul cu rotiri de aripi largi, să-şi poată astâmpăra foamea cu semințele aruncate în brazdă.

Dintre voinicii ieșiți la câmp, câteva muieri cântăresc şi aleg ginere pentru nu ştiu ce față cuminte şi harnică, ținută ferit de ochii curioși şi pofticioși ai vreunui bărbat. De la horă nu o știa nimeni. Acolo joacă doar cele mai sărace sau care sunt deja promise la familii cu stare, iar cele de neam sunt ținute pe margine, să stea frumos împodobite, să vadă satul mândrețele la care nu poate ajunge decât un flăcău pe măsură.

-Scoală, Mară, că soarele iute urcă pe cer și nu mai este vreme să pregătim traistele cu mâncare pentru lucrători!

-Să te-ajute Maria, că-i mai mare! spun somnoroasă și dau să mă întorc pe partea cealaltă.

-Hai, fată, că nu mai am timp s-o trezesc și pe ea să-mi vină în ajutor! se tângui mama și vocea ei necăjită mă făcu să sar din așternut și s-o urmez la bucătărie.

Am pregătit merindea pentru lucru chiar când în curte au intrat muncitorii tocmiți de tata. Toți sunt harnici și tata mereu îi laudă ca pe copiii lui.

Tata. Ce poate o fată să spună despre tatăl ei? Este un om care iubește deopotrivă oamenii și pământul. A reușit să agonisească ceva teren și l-a gospodărit cum a știut mai bine. Oamenii îl apreciază și țin la el pentru că n-a fost sătean să plece de la el fără un sfat sau să primească o mână de-ajutor.

Eu sunt mândria lui. Și de asta cred că-s nițel mai îndrăzneață. Am părul bălai și privirea albastră. Mulți flăcăi din sat mi-au ținut calea, dar i-am dat la o parte cu curaj. Îi știu pe toți, că doar am copilărit împreună. Unde era rost de joacă și scăldat eu eram prima fată care se prindea. Chiar dacă băietanii au crescut și-s înalți ca brazii, eu tot mici îi văd și-mi vine să-i împing și să le strig să mă prindă dacă or putea.

Din bucătărie se aude cum mama tot bombăne, frământând și trântind aluatul în covată.

- Dăm o masă pentru semănători? întrebă Mara.

- Ține covata dreaptă şi nu mai întreba! Nu-mi văd capul de treburi şi tu ... Nu vreau decât să mă ajuți! Și-ți mai spun o vorbă: să fii răbdătoare și cuminte pentru duminică!

-Ce-i duminică?

-Taică-tu s-a înțeles cu familia Pascaru pentru tine şi băiatul lor.

-Băiatul lor? Cum îl cheamă?

-Victor.

-A! Am auzit că abia a venit din armată. Nu l-a văzut nici o fată la horă în piață. Cum arată?

-Termină, Mară! Ştiu eu cum arată? Taică-tu a dat mâna cu nea Grigore Pascaru lunea trecută la târg, când s-au împăcat să unească pământurile de pe deal. Tu şi Victor o să stați la ei până-i gata casa de lângă vie.

Măritată! Ha! S-au chinuit atâția să intre în voia tatei și să apuce să mă ceară. Și-acum unul, care nici nu știu cum arată, unul care parcă a apărut din cer, mă ia doar pentru că s-au înțeles între ei părinții noștri pentru pământ? Și dacă o să fie rău cu mine și o să mă bată? Dacă-i urât cu spume și miroase a tutun, așa cum sunt câțiva băieți care vin la horă din Valea? Ei, doar om bun să fie...

-Mamă, e om bun? Ce ştii?

-Lui taică-tu i-a plăcut de el. E tânăr şi puternic şi poate ține pământul în bună rânduială.

-Şi dacă vreau să-l văd... pot, mamă?

-El nu te ştie şi nici tu, să înțeleg, că nu l-ai văzut. La cum te-a ținut în frâu taică-tu mă mir că-l crede lumea că are fată de măritat.

-De ce n-o dă pe Maria? E cu un an mai mare ca mine. Şi ea e de măritat.

-E promisă lui Nelu Pop din toamnă.

-Şi ea ştie?

-Cum să nu...dă-mi tava pentru copt!

-Da' mie nu mi-a zis nimic, spun aducând mamei două tăvi lungi și arse. Şi nici frate-meu , Ion, nu ştie? Că el află toate-n sat înaintea babelor.

-Ion să plece în armată şi pe-urmă să-şi bage nasul în treburile oamenilor! zise mama cu vocea ridicată.

Nu cred să existe mamă ca a mea! Are mâini de aur frământând coca de pâine și sucind-o în rânduri, împletind-o asemenea cozilor de fete. Nu mă satur s-o privesc cum pregătește pâinea și, cu toată limbuția mea, atunci când o privesc cum robotește fără odihnă, mă las purtată de tăcere.

-Să te arăți cuminte, Mară! spuse mama, rupându-mă din firul gândurilor. Nu-i chip să te împotrivești voinței lui taică-tău! Îl ştiidoar! Nu stă la vorbă lungă. Faci ca el sau faci cum spune el! zise mama îndreptându-se de spate, cu mâinile în șolduri.

-Și dacă mă dă, faceți nunta... când?

-Asta vor vorbi duminică, după slujbă.

-Și dacă nu-mi place, mamă? Dacă-i urât și miroase ca tutunul pe care-l rod oamenii la birt?

-Taci, fato! Nu-l mânia pe Dumnezeu! Nu te-ar da taică-tău la oricine!

-Nici chiar pentru pământ? încerc eu să-i deschid ochii mamei, că doar ea știe cât de mult și-a dorit tata să unească parcelele ca să le lucreze mai ușor.

-Fata mamei, tu știi cât de mult ține taică-tău la tine și n-ar fi fericit dacă tu ai plânge de necaz, nici chiar pentru tot pământul din sat.

-Dar dacă...?

-Mară, am vorbit cu taică-tău chiar ieri despre Victor. Numai cuvinte de laudă a zis despre el. Eu îi cunosc pe Pascari și știu că sunt oameni blânzi și omenoși. N-are cum să fi crescut un băiat rău, leneș și cu patima tutunului, așa cum ți-e atât de frică.

-Mamă, vreau doar să fie plăcut și să mă iubească, mai zic încet, frământând între degete ștergarul cu care a învelit mama tăvile.

-Of, fata mamii, ce știi tu ce-nseamnă dragostea...

-Știu! Am văzut de-atâtea ori cum se sărută pe furiș fetele cu flăcăii la horă ...

-Mară! Să nu-ți fugă mintea la prostii! Tu ești fata lui taică-tău și dacă află o vorbă deocheată despre tine ai să mănânci biciul pe spinare !

M-am făcut roșie toată. Proastă să fiu să mai spun de azi înainte mamei ce-am văzut și ce-am auzit la horă! Am ieșit iute din bucătărie ca să nu mai văd privirea iscoditoare a mamei. Știa cum să mă ia, cu binișorul, cu vorba blândă, și-i spuneam până la urmă tot ce-mi puneam în minte să ascund de ea. Și când mi-era lumea mai dragă se punea să-mi întoarcă vorba tot cu cele ce i le-am spus în secret.

Și-acum asta: măritișul! Credeam c-or să mai aștepte cu mine, că o să se mărite Maria prima... și-apoi să-mi caute mie un băiat sau chiar să mă lase pe mine să-l aleg... Dar uite! Ce mai alegere...!