De dragul tău... (I) (finalizată)

31. Drum prin pădure

     Sava n-a venit atunci când a spus. Întârziase şi-mi făceam griji pentru el.

     Mitru se ridicase de pe saltea şi se ajuta să meargă cu o cârjă făcură dintr-un par de lângă cabană.

     -Mă doare puțin, dar pot să mă mişc. Asta înseamnă că în jumătate de zi pot ajunge la drum sau în sat. Mara, mă simt încrezător!

     Se auziră paşi în apropiere. Când uşa se deschise şi Sava intră pe uşă mă găsi la masă, curățând legume pentru o tocană, iar pe Mitru cu cârja în mână, gata să atace.

     -Ho, flăcău! Nu te-am cărat în spate jumătate de pădure ca să ajung să mă păruieşti acum. Văd c-ai fost îngrijit bine... Mara, tu cum eşti? mă întrebă Sava, fără să-şi ia ochii de pe cârja lui Mitru.

     -Sunt bine.

     -Are nevoie de moaşă în curând, mă completă Mitru.

     -Mara? îmi ceru Sava să spun eu ce cred.

     -Sava, cred că m-ar putea ajuta baba să nasc. Doar să nu rămân aşa de mult singură...

     -Aşa o iubești tu pe femeia ta? O lași în inima pădurii singură cu un străin rănit, pleci şi te întorci după două zile şi ceva ca şi când toate sunt bune?

     -Femeia mea? încercă Sava să rumege dojana lui Mitru.

     -A stat lângă mine să mă ajute aşa, cu burta la gură. I-a fost greu, a avut dureri de câteva ori... Iar tu?

     -Ai grijă, flăcău, că ești în casa mea şi vorba ta răstită nu mi-i pe plac deloc! Nu mă fă să-mi pară rău că te-am adus aici...

     -Tu nu-i zici nimic? se miră Mitru cu ochii la mine. Spune-i cum te-a durut, spune-i c-o vrei pe babă şi că ți-ar fi mai bine în şatră! insistă Mitru.

     -Şatra şi-a mutat locul, spuse calm Sava. Soldații le-au răscolit lucrurile, le-au distrus corturile şi i-au speriat pe țigani de ajuns cât să se hotărască să plece.

     -Nu! țip eu deznădăjduită. Și uite-așa se dusese și speranța că va fi lângă mine o femeie care să se priceapă să mă ajute să nasc!

     -Mara, trebuie să fii cât mai liniştită. Ştiu ce este de  făcut, am văzut atâtea fătări că n-am cum să nu mă pricep..., zise Sava.

     -Fătări?! Mara nu-i un animal! La oameni e cu totul diferit! Ce te faci dacă pruncul vine cu picioarele în față? Îi rupi mâinile? Omori pruncul şi zici că aşa a fost să fie? Că la anul va fi mai bine?

     -Te pricepi tu? se enervă Sava.

     -Da, mă pricep! Doar că Mara mai are până să nască, iar eu nu mai pot rămâne lângă ea mult timp.

     -Destul! le strig să înceteze. Nu vă înțeleg. Vă certați degeaba pentru mine... Încă nu mi-au apărut durerile şi sper să vină pruncul atunci când e timpul. Dar până atunci ar fi bine să nu vă mai contraziceți.

     -Îmi trebuie uniforma şi puşca, spuse Mitru, încă supărat.

     -Ți le dau când pleci. Până atunci n-ai nevoie de ele, zise Sava, trecând indiferent pe lângă el.

     -Dacă asta înseamnă la voi să încetați cu cearta..., spun prefăcându-mă supărată. Sava, am tocană şi carne friptă. Vrei să mănânci? Ai vânat ceva?

     -Când nu adun din pădure soldați prinşi în capcane de urs, mai şi vânez, spuse Sava, punând la piciorul mesei un sac cu vânat. Am acolo un iepure și doi sitari.