Îl văzusem aşteptând la marginea drumului dar nu m-am oprit să-l iau. Am trecut în goană cu şareta, să nu reușească nici să se agațe ca să se urce-n ea. Răsuflasem uşurată când l-am pierdut din vedere, dar imediat mi-au dat lacrimile de ciudă.
De ce făcea parte din şatră? Dacă ar fi fost din sat sau din alt sat vecin, nimeni n-ar fi spus ceva, dar aşa...
Mânam calul ca să ajung mai curând în centrul comunei, aflată la cinci kilometri de sat. N-am auzit când s-a apropiat călare Rotci.
-De ce nu m-ai luat şi pe mine? Eşti nebună? Vrei să omori calul?
-Pleacă! Nu vezi că n-am nevoie de tine? strig disperată să mă lase-n pace.
Rotci goni mai tare până ajunse în dreptul calului meu. Prinse calul de căpăstru şi îl forță să se oprească treptat. Turbam! Oprise şaretă şi mă blocase-n drum.
-De ce m-ai oprit? Lasă calul! Nu vreau să merg cu tine în comună!
Sări de pe cal şi urcă lângă mine, în şatetă. Îl împingeam cu mâinile să coboare, parcă eram nebună în efortul meu agitat. Mă prinse de după umeri ca să-mi potolească zbuciumul, şi când am început să plâng neputincioasă, mă luă în brațe ca pe-un copil, să mă liniştesc.
-Gata, gata, iubito, a trecut! mi-a spus blând în timp ce mă legăna uşor în brațele lui.
Îmi mângâia spatele şi-mi săruta părul. Mă simțeam aşa de bine la el în brațe. Sărutările lui mă relaxau, mă topeam într-o moleşeală soră cu somnul, până când i-am simțit buzele atingându-mi obrazul.
Atunci m-am trezit. Mi-am întors capul spre el şi l-am privit drept în ochii lui cenuşii. Nu puteam să-l îndepărtez. Tânjeam după căldura îmbrățişării lui şi nu mă mai săturam privindu-l. Am refăcut firul a ceea ce s-a petrecut când mi-a oprit şareta şi mi-a sunat în minte vocea lui " gata, gata, iubito, a trecut!" .
-Mi-ai zis "iubito"? îl întreb ca proasta, de parcă nu auzisem foarte clar ce-a spus.
-Iubito! îmi zice scurt, copilăreşte şi mă sărută uşor pe buze.
Nu puteam să cred! Bărbatul ăsta îndrăznise să treacă linia, să se apropie de mine fără jenă, cu familiaritate. Şi continua să mă fixeze cu ochii aceia ciudați până când i-am simțit din nou atingerea buzelor pe ale mele. Mă mângâia uşor, cu gura întredeschisă. Îi auzeam răsuflarea profundă şi-i simțeam brațele cum mă strâng într-o lipire a trupurilor noastre.
Mi-era aşa de dor să fiu sărutată. Când mi-a atins cu limba buzele m-am deschis lui. Şi ştiam că invazia gurii mele era pentru el necesară ca aerul.
-Chiar ai gust bun, îmi zise cu buzele pe buzele mele, continuând apoi să mă sărute mai apăsat, mai răscolitor, mai...
Când am rămas fără aer ne-am depărtat puțin, suficient ca lumea să-şi recapete culoarea, sunetul...
-Rotci, ce facem noi e greşit..., spun eu cu părere de rău.
-Ce-i greşit? se încruntă Rotci.
-Asta! zic, atingându-i cu degetul buza de jos.
-Gura mea n-a greşit!
-Eşti țigan! răbufnesc eu, apoi oftez.
-S-a putea să nu fiu! Oricum n-o să locuim în şatră. Nu m-ar suporta cu o româncă după mine.
-Te cam grăbeşti, Rotci. N-am zis că vin după tine...
-Acum câteva clipe n-aş fi zis asta... mustăci Rotci privindu-mă zâmbind, cum mă înroșesc rememorând sărutul de mai devreme.
- Ce s-a întâmplat acum câteva clipe n-o să se mai repete, îi şoptesc.
-Chiar? şi buzele lui îmi prinseră gura cu poftă.
-Stai! reușesc cu greu să-l îndepărtez de fața mea pentru că râde şi parcă-şi varsă tot farmecul peste mine.
-Ştii că nu mai poți schimba trecutul, iubito! De ce te temi?
-Mă tem de gura lumii şi de părinții mei.
-Lumea n-are decât să spună ce vrea! Nu trăiesc eu cu lumea.
-Dar eu da, iar tata la fel!
-Ți-e ruşine cu mine?
-N-am cum să răspund la întrebarea asta fără să te supăr...
-Atunci am să-ți răspund eu! zise tare Rotci. Sunt mai tot timpul în preajma ta că mi-am făcut un obicei să te surprind în situații neplăcute şi să-ți sar în ajutor. Îmi eşti recunoscătoare, dar atât. Chiar dacă mi-e dor de tine în fiecare clipă şi caut să fiu lângă tine cu orice motiv, tu eşti prea legată de locul ăsta ca să te uiți şi la mine. La mine! Nu țiganul, nu ciudatul, nu bărbatul care face ceaune ci la mine, omul care te-a strâns în brațe şi te-a sărutat.
-Nu te supăra pe mine! îi spun mângâindu-i mâna, dar şi-o retrase cu grijă, să nu mă sperii.
-Merg acum cu tine să-l aduci pe doctor, dar după asta te-aş ruga să nu te mai aştepți să-ți sar în ajutor.
Coborî din şaretă, urcă pe cal şi-l struni s-o ia spre comună. Eu am tras de hățuri să merg cu şareta în urma lui.
Cuvintele lui mă dureau şi-mi era necaz că nu puteam să-i fiu alături aşa cum ar fi vrut el, aşa cum ar fi dorit inima mea...
În comuna Valea, cum am dat de drumul pietruit, dispensarul se vedea ca o flacără, văruit cu alb şi portocaliu. La uşa lui stăteau să intre oameni bătuți, cu vânătăi peste tot, mai ales la cap. Femeile se tânguiau pentru bărbații lor, dar găseau rost de ceartă dacă vreuna se băga în fața celeilalte.
Rotci descălecă şi legă calul de o creangă aplecată peste gard şi-mi făcu semn să-l aştept. Întră în dispensar, fără ca vreo femeie să zică ceva. După scurt timp ieşi frecându-şi fruntea descumpănit.
-Am vorbit cu doctorul, dar vezi şi tu câți oameni stau să fie văzuți de el. Mi-a zis că vine după ce termină de verificat pe toți. Doar trebuie să aşteptăm...
-Aşteptăm, pentru că-i vorba de tata, zic hotărâtă.
-N-are rost să aşteptăm aici... Hai să ne ducem la brutărie să luăm niște pâine sau colaci...
-Haide, dar acum eu fac cinste, că ultima dată...
-Un bărbat n-aşteaptă să-i cumpere ceva o femeie! îmi reteză vorba Rotci.
-Dar îți sunt datoare. ..e plăcerea mea...
-Eu de la tine vreau altă plăcere! zise Rotci şi făcu stânga-mprejur spre brutărie.
Mi se rupea sufletul că nu era nici o modalitate ca să fim împreună. Nu-mi rămânea decât timpul să-mi fie prieten şi să aşeze lucrurile pentru noi.
L-am urmat pe Rotci cu gândul la "noi" , cu o speranță deșartă în inimă: să fie el omul care mă va face fericită.
CITEȘTI
De dragul tău... (I) (finalizată)
RomanceAre părul ud şi adunat în şuvițe rebele. E frumos. Mi se usucă deodată gura şi-mi trec repede limba peste buza de jos să... -Ai văzut ceva să-ți placă? îl aud parcă mai aproape. Copertă realizată de Lea Armstrong