De dragul tău... (I) (finalizată)

27. Înapoi în şatră

     -Ce vrei? se auzi o voce de după copaci.

     Pârâul prinsese viață, mai ales că zăpada se topise încet şi lăsase ochiuri de apă de-a lungul albiei lui. 

     -Cine-i? întreb, strângând mai tare la piept geanta cu lucruri pentru mine. 

     -Eşti femeia lui Rotci?continuă vocea, fără să iasă din ascunzătoare.

     Nu mai voiam să stau de vorbă cu cineva pe care nu-l vedeam. Cu siguranță era vreun paznic al țiganilor. Dacă şatra nu mă va primi atunci aveam să plec la soră-mea în Valea, dar nu-mi doream asta. 

     -Dacă vrei să mergi mai departe atunci nu te opri, femeie! Dar dacă ai treabă cu vreunul dintre țigani mai bine ai face cale întoarsă! spuse din nou vocea.

     -Ştiu că trebuie să vorbesc cu Bulibaşa, nu cu tine sau cu altcineva. Doar el va spune ce-i de făcut! zic tare şi măresc pasul cu hotărâre spre locul şatrei. 

     Tot drumul i-am auzit paşii în urmă. Era un bărbat, după cum sălta și cum se furişa.  

    Corturile erau tot acolo, la dos, în marginea pădurii. Dintre foile groase de cort ieşeau fuioare de abur şi fum. În fața lor, afară, pe jarul lăsat de lemnele uscate și arse, cu greu găsite de copiii şatrei, fierbea baba o zeamă cu afumătură. Mă zărise din depărtare. Se întorsese să-i strige ceva unui copil şi continua să învârtă în oală.  

     -Ce vrei, femeie? Te-ai pierdut de sat? mă luă la întrebări baba.  

     -Vreau să vorbesc cu Bulibaşa şi-apoi cum o hotărî el ... aşa să fie! spun babei.

     Baba mă măsură lung, cu lingura în aer, în vreme ce două pisici se şi pregătiseră  să lingă urmele delicioase scurse pe pământ. Nu mi-a mai spus nimic, doar mi-a făcut semn cu capul să intru în cortul mare.

     Bulibaşa stătea tolănit pe o saltea împodobită cu coverturi cu ciucuri şi pernuțe colorate. Nu se aștepta să dea cu ochii de mine. Mă privea cu blândețe și curiozitate, ca un părinte care se aşteaptă să urmeze o rugăminte a copilului său.

     -Sunt nevasta lui Victor.... Rotci, cum i-ați zis voi. Am fost trimisă aici de familia mea şi-a lui Victor că să scap de ... Ca să fiu în siguranță. Of, îmi spun cu necaz, cum să înțeleagă bietul bătrân dacă eu îi vorbesc în frânturi?

     -Ce te frământă, fetițo? mă întrebă cu calm Bulibaşa. 

     Am lăsat geanta să cadă pe pământul acoperit de țoale. Picioarele mi s-au înmuiat şi-am ajuns, nu ştiu cum, lângă geantă. 

     -Vreau să-i fac lui Victor un copil sănătos şi acasă, oriunde m-aş duce, soldații ruşi sunt peste tot. Un tovarăș mi-a zis cât de sângeroşi pot fi, cum despică femeile fără milă, mai ales cele rămase grele...

     -Te-a amenințat cineva? întrebă el, ridicându-se de pe perne.

     -Soldații....Au vrut să mă ia cu ei, dar şeful lor i-a împiedicat. Bulibaşa, pot să rămân aici? 

     -Victor ştie?

     -Bărbatul meu este plecat de mai bine de o săptămână să aducă porumb pentru sat. A plecat cu el și tata...

     -Aşa..., spuse  Bulibaşa mângâindu-şi barba. Şi vrei să rămâi aici până se-ntoarce Victor?

     -Da. 

     -Tu nu ştii cum este să trăiești într-o şatră.  Aici fiecare își știe locul şi îl respectă pe celălalt. Ar trebui să stai într-unul din corturi, alături de alte familii... să ai grijă de copii şi să aduci pentru şatră lemne sau să faci mâncare, să speli... Eşti cu burta mare, astea vor fi greu de făcut pentru tine...