De dragul tău... (I) (finalizată)

4.Victor

    Când am auzit-o chemându-şi tatăl m-am întors. Mă privea cu ochii ei frumoși şi curioși. M-a recunoscut şi a prins culoare în obraji. Era şi mai frumoasă decât o  zărisem printre arbuștii de alun.
      Atunci mi-era c-o sperii  şi îndemnam roibul să meargă cu grijă în urma ei. Observasem cum îşi strânsese poalele într-o parte şi am uitat să respir pentru câteva secunde bune. Trupul ei era aşa de subțire şi mlădios că-mi venea să sar de pe roib şi s-o am acolo, printre aluni.
     Acum mă pironise cu privirea ei cercetătoare şi nu-mi venea să cred că este ea. Ce zi?! Mi-a plăcut o fată îndrăzneață şi frumoasă şi-apoi descopăr de la tatăl ei că voi face cu ea nuntă la sfârșitul verii.
     Ce-a mai spus tatăl ei..nu mai ştiu . Nu-mi doream decât s-o pot strânge în brațe şi s-o sărut cât mai curând. Ştiam că n-o să se mai întoarcă tot prin aluniş, aşa că mi-am întors roibul spre sat, aşteptând-o după o casă veche să intre pe ulița mare. O chema Mara.
    N-am avut vreo iubită cu numele ăsta. Mi-era deja drag. Îmi suna ca o mângâiere.
   De mic tata mă lăsase în grija unchiului Dumitru din Iași. Era preot şi avea un băiat şi-o fată: pe Mihai şi pe mica Elena. După ce mi-am terminat şcoala m-au luat în armată. Doi ani şi jumătate au trecut ca o viață. Părea că frații mei sunt toți camarazii şi, dacă n-aş mai fi primit din când în când câte-o scrisoare de la mama, aş fi zis că familia mea este toată garnizoana.
     Aveam şi avantaje. Purtam uniforma când ieşeam cu bilet de voie din cazarmă şi toate fetele de pe drum mă priveau cu "vino-ncoace". Blonde, brune, cu păr de foc sau închis ca pământul, toate îmi păreau bucățele din care prost aş fi fost să nu fi gustat. Şi ele doreau să pună mâna pe un băiat şi să-l ducă acasă ca ginere. Înțelesesem repede calea prin care să nu mă leg de vreuna mai mult decât mi-aş fi dorit. Cum le-aveam şi ele aduceau vorba despre viață şi casă împreună- cum îmi  aținteam toate "armele" spre altă cucerire. Niciuna nu m-a privit drept în ochi. Niciuna n-a luat foc doar c-o privire de-a mea. Niciuna nu a fost ca îngerul ăsta ciufulit şi mândru, nuciuna n-a avut gura atât de dulce ca Mara.
     Când am zărit-o în capătul uliței am simțit că a luat foc soarele. Mergea cu fruntea sus, privind în depărtare ca un om preocupat de gânduri. Treceau căruțele pe lângă ea şi-mi doream să se elibereze odată drumul, s-o pot lua cu mine pe cal.
      Nu cred că mi-am mai auzit atât de tare inima bătând când am reușit să mă apropii de ea călare. Ca pe-un fulg am cuprins-o de mijloc şi-am suit-o pe cal în fața mea. În nări mi-a venit mirosul ei, de flori calde de bujor. O lipesc de mine de parcă îmi îmbrățişez dorul, cârlionții săriți din împletitură îmi gâdilă obrazul şi eu sunt beat de dorință... de ea!
     Cotesc pe ulița ce duce la livadă şi acolo opresc roibul, îi zic ceva..? oricum mintea mea e slobodă, şi-i întorc capul spre mine şi-o sărut. Doamne, apără-mă de păcat, că dulce şi moale este gura ei, că nu mă mai satur şi vreau mai mult. Cu vârful limbii o gust şi mă lasă mai adânc, e o adevărată nebunie senzația de dorință care mă cuprinde şi mă opresc brusc cu gura aproape de a ei. Abia aştept s-o am, să fie a mea... Dar acum trebuie să fie doar atât!
    O cobor de pe cal şi mă grăbesc spre casă. Ştiu c-am s-o revăd curând, trebuie s-o mai sărut, trebuie s-o fac să mă vrea...să-i văd zâmbetul. Mi-a rămas pe buze dulceața ei şi zâmbesc prostit. Mara...