De dragul tău... (I) (finalizată)

2.Ochii cenuşii

S-a încălzit bine aerul, dar pământul încă este rece. Printre crengi, vântul înfoaie molatic frunzarul abia răsărit. Abia a venit primăvara și-mi pare anotimpul cel mai frumos din tot anul.

Port pe umăr desaga cu mâncare pentru semănători. Am trecut întâi prin fața porților mari de la fostul conac boieresc şi acum am luat-o pe scurtătură, prin păduricea de alun ca să ies din sat spre câmp.

Dintre arbuștii înalți ieşi deodată un cal sur, cu pete cărămizii pe gât. M-am ferit cât de repede am putut în lături şi-am strigat la cal să se oprească.

-Ești nebună? Pleacă din fața calului! am auzit o voce poruncitoare.

-Cu calul prin aluni? întreb curajoasă. Multă minte îți trebuie! Dă-te jos şi mergi cu grijă! Dai peste oameni şi tot cu gura sari! Nu ești pe drumul mare... sau pe la voi drumurile-s ascunse prin bălării...?

Doi ochi cenuşii, ca cerul înainte de furtună, mă priveau cu atâta intensitate de după grumazul calului că mi i se oprise aerul în plămâni şi vorbele mi s-au evaporat de pe buze. "Doamne, iartă-mă! Fă să nu se supere şi să mai stea! Dar fă să plece ca să nu mă prindă în tufele de alun şi să-mi iasă vorbe..."

- Ce gură faci! se auzi din nou străinul cum se miră . Ești nemăritată se pare, că nu ştii să pleci capul când îți vorbește un bărbat. Şi te aprinzi ca focul de paie. Îți stă bine înfocată... A cui ești tu, fată?

"Dă-i zor şi mergi înainte, Mară! Tata așteaptă pe câmp mâncarea şi tu te iei la harță cu străinii... Doamne, să nu vadă că-mi place..."

Am ocolit calul şi l-am lăsat pe bărbat în urmă. Mi-am prins poalele cu o mână şi-am grăbit pasul pe cărarea strâmtă. Crengile mi se agățau de cozi şi-mi scoteau din împletitură fire rebele. Auzeam în urma mea foșnet de frunze şi crengi îndoite şi îmi doream ca toate zgomotele să fie doar în mintea mea. Numai că în mintea mea zăboveau ochii cenuşii, cu gene negre şi sprâncene arcuite .. şi auzeam ca-ntr-un ecou glasul bărbătesc poruncindu-mi "Stai!".

Câțiva pași mai aveam şi câmpul urma să se întindă mândru, cu brazdele grase şi primitoare de sămânță.

-Data viitoare nu-mi mai scapi, fătucă! Aflu eu a cui ești şi-am să vin după tine! se auzi vocea bărbatului din aluniş.

"Nu mă mai prinzi tu pe-aici că am să vin pe ulița mare, la vedere..." bombăn eu și grăbesc pasul s-ajung mai repede în câmp.

Ajunsă la oamenii care se odihneau la umbra unor pruni, am scos un ştergar curat şi l-am întins pe iarbă, alături de ei. Din desagă am scos pâine şi brânză, ceapă şi carne afumată, le-am întins pe ştergar şi m-am dus la tata, să-l chem la masă.

Tatăl meu era voinic şi încă în putere, dar bărbatul de lângă el îl întrecea cu jumătate de cap. Era mai zvelt, dar bine legat, avea cămaşa curată, semn că nu era unul dintre oamenii tocmiți la câmp. Din spate nu-i puteam vedea decât pletele scurte şi felul cum mânecile cămășii se întindeau, neruşinate, peste mușchii puternici ai brațelor.

-Bună ziua, tată! E gata masa! strig din spatele lor.

-Vin, fată! spuse fără să se întoarcă tata. O vorbă mai am şi vin.

Privirea mea a mai întârziat asupra celor doi bărbați până când, de parcă m-au lovit cu ceva în piept şi nu m-au mai lăsat să respire, ochii cenuşii s-au întors spre mine.

"El este! Ce-i spune tatii? Mă pârăşte c-am fost obraznică... Dar aveam dreptate să mă răstesc la el! Cum umblă așa, călare prin luminiș? Of, gura mea slobodă..."

N-aveam cum să fug. Cui lăsam toate în urma mea? Trebuia să strâng masa şi să aflu de la tata dacă vorbise să treacă pe la moară pentru sacii cu mălai. Ion pusese calul la căruță şi-acum aștepta acasă, până nu-l trimitea mama în altă parte cu treburi.

M-am întors lângă oameni şi i-am îndemnat să înceapă să mănânce.

-Hai la masă că vine şi tata! Mai aveți puțin de semănat, văd...Nea Vasile, vino mai aproape! chem eu muncitorii.

-Cuminte, Mară, ar fi să-l așteptăm și pe tatăl tău. A tras cot la cot cu noi şi nu-i grabă să i-o luăm înainte.

M-am foit în loc, pe iarba grasă şi încălzită de soare. Tăcerea blândă care s-a lăsat era brăzdată de zborul albinelor flămânde după nectar. Doar că în mintea mea nu era nici pic de liniște. Gândurile îmi roiau ca nebunele.. ,,Ce-o fi vorbind cu tata?"

Oricât mă forțam să nu mă uit, ochii mi se duceau tot spre străinul care vorbea cu tata. Ochii aceia ciudați, cu gene întunecate și privirea directă... Ochii aceia îmi tulburaseră liniștea de fată și, dacă mai aveam întrebări despre cum începe dragostea și ce fiori trec prin tot trupul, acum toate mi-erau destul de clare.

-Fetițo, mâine-poimâine jucăm și la nunta ta, zâmbi nea Vasile.

Ce-i veni și lui nea Vasile? Chiar toată lumea știa c-am să mă mărit cu Victor? Obrajii mi-au luat foc și n-am mai știut să spun ceva, să trec de momentul care mă măcina și pe mine.

-Nea Vasile, toate-s rânduite după voia Domnului și a tatei, cum știi, reușesc eu să îngaim ceva.

-Mândru flăcău ți-au ales, Mară! Și priceput și deștept, da, da! mai continuă nea Vasile, tot despre nunta mea vorbind, de parcă numai eu mai rămăsesem în tot satul nemăritată și lui Victor îi plecaseră lăudătorii.

-Mata îl știi, nea Vasile? întreb eu cu grijă.

-Dar cum nu? Păi nu el m-a ajutat ieri să dau butoiul jos din căruță?

-Și-i frumos, nea Vasile? mai îndrăznesc, roșie ca steagul.

-Fată, bărbatul trebuie să fie un pic mai frumos ca dracul! și nea Vasile râse cu poftă, jucându-i burta în tremurul hohotelor.

Ha! Acum am ajuns și de râsul lui! Bravo, Mara! Toți îl știu pe bărbatul cu care ai să-ți petreci toată viața, numai tu nu-l știi încă! Mare grijă, Mară, să nu cumva să-l cunoști chiar în noaptea nunții!