De dragul tău... (I) (finalizată)

21. Bani

     -Și de unde să-ți dau bani, Ioane? Doar știi cât am necăjit-o pe Mara, de-a cusut ca apucata batiste cu dantelă și ștergare cu franjuri... Nu i-a fost ușor și tu știi asta, că și tu ai cioplit în lemn ca un lingurar, bietul de tine..., am auzit-o pe mama certându-se cu Ion în casa mare.

     Doamne, să ceară bani de la mama? Neghiobul! Dar nu-i frec eu un moț în frunte să mă țină minte? Intru ca o furtună în sală și îi văd cum așează țoale unul peste altul în laviță. 

     -Ce vrei de la mama, frate? întreb cu voce ridicată.

     -Ho! Ați tăbărât pe mine ca gâștele, cu gura mare, dar nu știți pentru ce-mi trebuie bani! se ridică din genunchi cu greu Ion, sprijinindu-se în cârjă. De mine nu-i aici în sat! Nu pot munci, n-are cum să-mi mai crească un alt picior bun în locul ăstuia beteag. Dacă m-ați trimite la școală, la oraș, să-nvăț și eu o meserie sau să fiu funcționar la un birou sau supraveghetor sau...

     -Ce spui?! zic eu în batjocură. Poate vrei să ajungi un șef de fabrică sau să intri în politică... Cum nu! Noi, țăranii sadea, ajutăm cu drag clasa muncitoare, mai ales după ce ne umplu de sânge  părinții și-i lasă lați în pat și-apoi ne ia pământul, de parc-am fi chiaburi! 

     -Mară, nu-l certa! Poate are dreptate băiatul și cu ceva școală ajunge departe..., spuse mama oftând și închizând lavița . Nu vezi că nu-i bun de muncă?

     -Și cine-l ține la școală, mamă? Cine-i trimite bani și îngrijește de el acolo, la oraș? Mamă, câte femei în sat ai auzit că se văitau că le-au apucat-o flăcăii pe căi greșite de când au pus piciorul departe de casă? 

     -Eu nu-s la fel! strigă la mine Ion. Eu vreau să-nvăț și să ajung maistru..., da, maistru! Domnul Călinoiu mi-a zis că am stofă de muncitor la strung sau la șlefuit piese de metal... A zis că-l cunoaște la Brașov pe un maistrul  de la Uzina Tractorul și că mă poate angaja acolo la strung . Doar că-mi trebuie categorii, ca să urc în partid, că-s tânăr...

     -Ce vrei tu, mă? Partid? Doamne, ți-au zburat mințile pe fereastră, Ioane? Partidul crezi că n-are altă treabă decât să te aștepte să vii? îl cert necăjită, mai ales că nu prea mă lăsa inima să-l știu plecat din casa mamei. 

     Ion e fratele meu dar am avut grijă de el mereu, încă de mic. Mama pleca după tata la câmp și eu rămâneam stăpână peste Ion, găini, pisici și purceii din cotețul mare, din spatele casei. Nu-mi venea să cred că, plecat la oraș, aveam să-l mai văd doar o dată la câteva săptămâni, așa cum veneau și alții, angajați la Roman. 

     -Și-ți trebuie bani pentru școală? mai întreb eu, nițel înmuiată de privirea lui descurajată.

     -Școala nu cere bani, dar la internat n-am cum să stau așa, fără să plătesc masa și cazarea.

     -Of, dacă mi-ar fi zis cineva că tocmai tu vrei să pleci dincolo de munți să-ți faci un rost la oraș, i-aș fi zis în față să-și verifice capul la vreun doctor, ceva..., spun cu un zâmbet amar, scrijelit pe buze. 

     -Mară, te rog să m-ajuți! mai ceru Ion, luându-mi mâinile într-ale lui. Trebuie să vorbești cu tata să mă lase...

     -Aha! Deci nici tata nu e de acord cu plecarea ta! sar eu iar aprinsă, făcându-l pe Ion să-și închidă ochii și să murmure o înjurătură.

     -La oraș n-ar avea atâta treabă, fată, se băgă mama. Îl vezi tu alergând printre brazde și cărând coșarca plină cu știuleți, cum trebuie să muncească aici? Of, dragii mamei, nu vreau decât să vă fie bine și să aveți o muncă ușoară ca să vă faceți un rost... Nu mai avem pământ, dar ne-au rămas două grădini mai la deal, printre casele oamenilor. De-acolo să mai putem strânge deoparte ce putem, ca să ne-ajungă să  vindem...