Totally Dominated ->Yaoi

Capitolul 3

În ziua următoare, am fost trezit de nişte bătăi în uşă. Le-am ignorat la început, crezând că vor înceta, însă persoana devenea şi mai insistentă. Numai Takashi făcea asta…

-Takashi! am strigat eu, sărind din pat de îndată ce mi-am amintit de noaptea trecută… însă o durere insuportabilă a pus stăpânire pe întregul meu corp atunci când m-am pus pe picioare.

Am ţipat scurt şi eram pe cale să cad din picioare dacă nu mă sprijineam de noptiera de lângă pat.

-Al dracului să fii tu, nenorocitule!

-Ce-ai spus? m-a întrebat Takashi auzindu-mi strigătul încă de după uşă.

Sprijinindu-mă de orice găseam, m-am îndreptat spre uşa de la intrare, lent dar sigur. Am învârtit cheia în broască, lăsându-l pe amicul meu să între.

-Scuze, nu vorbeam cu tine… Speram să mă audă Dante Jones, poate prin telepatie, am rostit eu, încercând să mă port normal, însă nu prea aveam noroc. Nu l-am păcălit.

-Ce ţi-a făcut? m-a întrebat scurt şi cu o voce serioasă.

Am dat din cap în semn că nu s-a întâmplat nimic…”Nimic”, şi eu trebuia să mă sprijin de orice. Brusc mi-a venit o idee, şi m-am aruncat pe el, prinzându-mă de braţul sau drept, să pară a fi o joacă.

-Hei! Mi-a fost dor de tine, ţie ce ţi s-a întâmplat? am întrebat eu, cu o voce de copil.

“Clar îşi da seama… Nu fac eu astfel de copilării!”

-Mda… şi eu sunt din Nigeria! A replicat el, enervat, “dezlipindu-mă” de pe el, iar cum picioarele nu mă sutineau, am căzut pe podeaua rece.

-Au… Ai putea fi din Nigeria. De unde să ştim noi…?

-Gata joaca! Spune-mi ce naiba ţi s-a întâmplat! Priveşte-te, nici măcar nu te poţi ridica singur!

-Cum să nu pot? Doar că am văzut o pată…

Nici nu mai avea rost să continui. Era evident că mi s-a întâmplat ceva. Am încercat din nou să mă ridic, însă am avut nevoie de ajutor pentru a reuşi. Takashi m-a prins de brat, ridicându-mă, şi m-a dus înapoi în cameră, unde m-am întins din nou pe pat, apoi i-am spus scurt şi la obiect ceea ce mi s-a întâmplat, încercând să fiu cât mai detaşat.

-Eu? Cu pistol la tâmplă? Yuri… tipii ăia nu purtau cu ei nici măcar un cuţit, sau o nenorocită de lingură ca să pot spune”Uite… Au cu ce să mă rănească”! Mi-au dat drumul imediat după ce m-au prins, pentru că tipul ăla brunet… patronul, le-a spus “N-avem treabă cu el, lăsaţi-l să plece” Aş fi venit după tine, dar problema era că înainte să se îndepărteze a adăugat “Celălalt care a scăpat cu documentul trebuia prins”. E şmecher tipu’… Mi-a dat de înţeles că ai fugit, dar numai de dimineaţă am realizat că eu, ca fiind complicele tău trebuia să fiu cel puţin luat la întrebări…

-Po… Poftim?! Adică eu am luat-o groaznic, crezând că tu vei fi omorât dacă fac ceva ca să îl enervez, şi tu dormeai liniştit în pat?! N-o lua ca pe un gest de bunătate, doar că ştii că nu vreau să am oameni morţi pe conştiinţă. Doamne, trazneste-mă acum! Măcar dacă era pe un pat confortabil, dar nu! Era un birou nenorocit! Putea fi un pat! Adică ce naiba vorbesc?! Asta nu trebuia să se întâmple, în primul rând! Am strigat eu nervos din cale-afară, aprape rupând perna de lângă mine.

-Ce păcat… eu care speram să fiu primul bărbat din viaţa ta… Eh, se pare că mi-a luat-o înainte, a spus Takashi, încercând să pară supărat.

-Ia vezi-ţi de treaba ta, amice! Stii perfect că dacă era după mine, îi dădeam un şut în gură, i-l mai îndesam şi până în stomac, dar e mult mai puternic şi mai deştept decât mă aşteptam… În plus ţi-am repetat de nenumărate ori să încetezi cu porcăriile astea! Mi se face scârbă!