Totally Dominated ->Yaoi

Capitolul 15

Stăteam sprijinit pe pervazul geamului, fumând o ţigară şi sorbind din vinul roşu din paharul de cristal. Luna era nemaipomenită. Era frumoasă, maiestoasă, înconjurată de micile făclii arzătoare. Am expirat degajat fumul ce se înălţa spre cerul întunecat, apoi am lovit ţigara de marginea scrumierei ce o ţineam lângă mine pe pervaz.

Documentele lui Dante erau încă pe masă dinaintea canapelei din living… nu le-am dus nicăieri. Au trecut trei săptămâni, iar eu abia dacă le-am atins să le mut dintr-un loc în altul al casei. Domnul Kitami mă sunase de câteva ori în acele săptămâni, vrând să ştie când aş fi putut să pun mâna pe actele acelea. Dacă ar fi ştiut că le aveam şi nu voiam să i le duc, m-ar fi spânzurat cu siguranţă.

Jur că am încercat să le iau şi să i le arunc lui Kitami in faţă, dar nu am putut.

-Ce porcărie! am mârâit eu, strâmbându-mă, stingând apoi ţigarea.

-Ce porcărie? întrebase o voce din spatele meu care m-a făcut să tresar speriat şi să mă întorc.

Era Takashi, care probabil intrase în casă în mod normal, însă eu am fost prea adâncit în propriile gânduri inutile. După ce plecase atunci, şi m-a lăsat cu Dante, îşi ceruse scuze următoarea dată când ne-am întâlnit, iar eu mi-am cerut scuze pentru prima oară sincer, că mă purtasem cu el de parcă era un servitor.

-A, nimic… Mă gândeam că rămân fără ţigări şi mi-e lene să mă duc până la magazin, am minţit eu, arătându-i pachetul care mai avea doar două ţigări.

-Înseamnă că trebuie să îmi mulţumeşti. Mă gândeam eu că rămâi fără, aşa că ţi-am cumpărat unu. Dunhill, nu? întrebase el, întinzându-mi pachetul roşu, părând nesigur. El nu fuma, aşadar nu ştia exact dacă era bine sau nu ceea ce cumpărase.

-Da. Exact din astea fumez. Mulţumesc, spusesem eu zâmbindu-i în colţul gurii. Vrei un pahar de vin?

-Chiar vreau. Ce e cu tine? Pari abătut…

-Nu am nimic, doar puţin agitat. Nu ştiu cauza. Se mai întâmplă câteodată, am spus eu, îndreptându-mă spre măsuţa de sticlă de unde am luat un pahar la fel ca al meu, apoi turnasem din sticla de pe aceeaşi masă, vinul roşu.

-A crescut mult Shiro al tău, a spus el, coborându-şi privirea la pisoiul ce i se învârtea printre picioare.

-Da. Are aproximativ două luni. Când l-am adus avea doar o luna… E frumos, nu? întrebasem eu, inmanadu-i paharul, după care m-am aplecat, luând animăluţul cu o singură mână.

Takashi a aprobat, apoi s-a întors pentru a se plimba prin living. S-a aruncat pe canapeaua mea, sorbind apoi din lichidul roşu. Ochii lui au căzut pe învelitoarea din piele a documentelor pe pe masă. Curios, le ridicase, cercetând foile ce erau înăuntru.

-Documentele astea… Yuri, ai făcut rost de ele!

Am înghiţit în sec, căscând ochii. Shiro îmi sărise din braţe, aterizând pe podea, apoi am făcut un pas înainte spre Takashi.

-Bravo! In sfârşit îţi poţi încheia misiunea, adăugase apoi după ce le mai cercetase încă puţin. Hai să le duce acum la Kitami.

S-a ridicat în picioare, lăsându-şi paharul pe măsuţa dinaintea canapelei, îndreptându-se spre uşă.

-Nu, nu! Nu trebuie… adică nu acum. Nu am chef să plec…

-Atunci mă duc eu şi am să-i spun lui Kitami că ai reuşit singur să le iei. Va fi foarte mândru, rostise el, încălţându-se.

-Am spus că nu! M-am răstit eu, bând ultima picătură de vin.

-De ce nu…? întrebase el uimit.