Am coborât eu să o iau. Când i-am dat banii tipului cu pizza, am zărit în colţul străzii, pe banca de lângă gardul casei, o fată. Lidia. Am alergat cu pizza în mână la ea.
- Lidia?
- Dispari.
- O_O umm, nu.
- Am zis să pleci ! a zis ţipând atât de tare, încăt tipul cu pizza, în timp ce întorcea maşina şi-a întors privirea către noi.
- Sunteţi ok? a zis.
- Dada, sunem foarte bine ! am zis ruşinată de reacţia Lidiei.
Tipul a plecat. Nu-mi venea să cred ce naiba se întâmpla. Lidia, cea mai bună prietenă a mea, pe care o cunoşteam de o viaţă, se comporta ca o necunoscută acum.
- Ai tras ceva..? Nu, serios. Dacă aşa e, să nu-ţi fie ruşine să-mi spui.
- Javră! Mereu m-ai crezut inferioară ! Tu te-ai ales mereu cu ce ai vrut, mereu tu cu prinţul tău, toţi vor să te salveze pe tine, tu eşti fata bogată cu părinţii în străinătate, care îşi face de cap şi are ce vrea oricând vrea ! Mă laşi frate? Sunt sătulă de fiţele tale !
- ... O_O nu ştiam ce naiba să-i răspund.
- Vreau să-l văd pe Ionuţ.
- Hăh, scuză-mă?! Ok, vii aici şi te dai mare psiholog în faţa mea, îmi faci morală, că doar tu eşti mama ups am uitat ! Crezi că mă cunoşti dar ştii ce?! Nu ştii nimic, asta e problema ta. Du-te şi caută-l pe Ionuţ şi lasă-mă în pace !
- Ştiu că e la tine. V-am urmărit. * Ne-ai ce?!!? *
- Lidia, sun la poliţie dacă nu pleci în clipa asta de aici.
- E şi banca proprietatea ta? Ţi-ai cumpărat şi trotuarele fato??
I-am întors spatele şi am plecat. Dacă mai rămâneam o singură secundă aş fi dat cu ea de pământ, şi nu vroiam asta. Ionuţ între timp, se trezise şi căuta buimăcit de somn baia. I-am arătat gesticulând unde era apoi am alergat pe la toate geamurile şi uşile, baricadându-ne în interior. Nu-mi venea a crede ce făceam. Am inspirat de câteva ori, apoi mi-am propus să dau o petrecere. În fond, mai era doar o lună până avea să înceapă din nou şcoala. M-am resemnat şi m-am pus pe dat mesaje şi telefoane la toţi cunoscuţii şi prietenii. Ionuţ a decorat puţin casa şi a dat comandă la zeci de sticle de suc, pizza, bere, vodca, cafea, chipsuri, prăjituri şi multe alte nimicuri. I-am trimis şi Lidiei un mesaj, deşi nu mă aşteptam să vină. Pe la miezul nopţii, casa era deja plină. Să nu mai zic de cei de afară. Mi-am revăzut foarte mulţi prieteni, şi m-au făcut să mă simt mult mai bine.
- Rebeeeeccaaaaa, bună fată eşti ! Să trăieşti iubirea meaaa, dă să te pup ! a zis Răzvan, aşa zisul meu *iubit* din clasa a şasea, şi primul de altfel.
- Uşurel, hombre ! Nu te grăbi că-i a mea, a zis prietenos Ionuţ.
- Eh, nu-i nimic. Mi-a trecut rândul. Hombre zici. Răzvan, îmi pare bine să te cunosc, a zis pe un ton actoricesc, strângându-i mâna. Mă amuzam copios. Era unul din cei mai amuzanţi oameni pe care îi cunoşteam. Actor în devenire, nici nu se punea problema.
Am mai stat de vorbă cu încă câţiva tipi de la liceul sportiv. Erau drăguţi, dar mintea lor era egală fix cu un mare 0 barat ! Pe la 2 jumătate, mi s-a făcut foame aşa că am mers în bucătărie să-mi iau o gustare. Însă, nu vă spun ce am fost nevoită să văd acolo..
