- Bine fac. Te căutam.
- Ah, aiurea.
- Cum adică?
- Adică aiurea.
- ... aiurea ce? Vrei te rog să fii mai explicită?
- Sunt explicită. E aiurea că mă cauţi. Îţi pierzi timpul.
- Dar..
- Nici un dar. Dacă tot ne-am întâlnit vroiam să-ţi spun că ştii tu, nu e nimic între noi, dacă asta credeai.
- ...
- Haide, fii serios! Nu pot să-i fac asta Lidiei. E evident că te place, am zis zâmbind ironic.
Cu faţa plină de o inexpresivitate profundă, a ieşit şi a trântit uşa cu putere în urma lui.
- Eşti o proastă.
- De ce?
- Pentru că ai făcut asta.
- Care asta?
- Nu, pe bune. Eşti proastă sau te faci? Mă tipul ăsta te caută de zile şi e disperat ! Te place ! CUM POŢI SĂ FII AŞA RECE? Te credeam altfel, Rebecca.
- Ce? Pe bune? Lidia, credeam că mă cunoşti mai bine de atât. Şi nu sunt rece, sunt realistă. Eu şi Vlad suntem împreună din generală. Ce vrei să fac, s-o închei aşa brusc pentru unu pe care îl ştiu de nici o săptămână?
- Da ! a zis extrem de serioasă.
- Tu vorbeşti serios?
- Ţi se pare cumva că glumesc ?!
- Ai fumat ceva stricat.
- Hm, de data asta chiar nu am fumat nimic. Din fericire sunt trează şi nu am de gând să te las să dormi !
În acel moment Lidia s-a oprit. Speriată, mi-a luat mâna dreaptă într-ale ei.
- Ce e asta ? arătând spre o vânătaie în dreptul încheieturii.
- Umm, nimic, am zis şi mi-am sustras braţul.
- Mă, zi, te-a bătut să te împaci cu el? ACU' DOUĂ ZILE ZICEAI CĂ AI UITAT ! Acuma ce mă-sa faci?
- Bine, tu?
- Nu mă ironiza ! Sunt cât se poate de serioasă. Dar ştii ce? Fă ce vrei că nu-mi mai pasă. Stai cu ăla până te iau durerile reumatice şi ne vedem la judecata de apoi. E treaba ta ce faci.
- Calmează-teee măă ! Glumesc şi eu !
- Glumeşte în altă parte.
- ...
- Eşti o vacă..
- Sunt.
- Mori !
- MOR !
Am dormit la ea în noaptea aceea. Am stat şi am pălăvrăgit despre toate prostiile, şi am depănat amintiri ca nişte nebune. Era frumos. Lidia era cea mai bună prietenă a mea şi nu aveam de gând să o pierd. Trebuia să îmi răscolesc inima şi să înţeleg ce trebuia să fac. Trebuia, dar..