Perspectiva Rebeccăi.
* De cateva ore stau singură, închisă în camera mea şi plâng. Nici nu aveţi idee ce relaxant e plânsul. Cred că e cea mai uşoară metodă de a te descotorosi de energiile negative. Dar în exces, nu face deloc bine. Cum sunt eu acum, de exemplu. De 2 zile nu am mai fost la şcoală. Nu am mai vorbit cu nimeni, doar cu Lidia, prietena mea cea mai bună. Însă conversaţia noastră nu a depăşit mai mult de 30 de secunde şi am fost prezentă în jur de 20 % în timp ce vorbeam. Lidia e o persoană extraordinară, genul de om care şi atunci când te comporţi ca un tâmpit stă lângă tine şi te calmează fredonând piese nemuritoare de la Radiohead. Mulţumesc Domnului că m-a binecuvântat cu sufleţelul tău, Lidia! În orice caz, moralul meu e la pământ. Am o criză adolescentină. Toţi adolescenţii au, mai devreme sau mai târziu. Partea proastă e că mă simt oribil şi că sunt destul de sigură că vinovatul pentru suferinţa mea din acest moment, sunt eu. Era vineri, la clubul de carte. Nu mi-am propus să stau prea mult dar m-am cufundat într-un roman al lui Sthendal, care părea destul de drăguţ. Pe la 8 şi jumătate am decis să plec, chiar dacă nu finalizasem întregul volum. În drum spre casă, m-am întâlnit cu câţiva prieteni, printre care se zăreau şi *drăguţele* şcolii : Mira, Ann şi Alice ( doar o mică parte din întreg ). Bineînţeles că nu s-au putut abţine să se bage în seamă. S-au apropiat de mine, moarte de bete:
- Tu ! Hai să îţi arătăm ceva !
- O să mori frate ! E bestial jur !
- Nu ai mai văzut aşa ceva . E miştooo tare Vlăduţ ăsta al tău. Şi buuuun, tatăă! De asta îl vor toate să-mi bag **** , urla Alice.
Iniţial, mi-am propus să le ignor. Dar mi-au arătat o poză de pe telefon. Părea a fi Vlad sărutându-se cu Ioana, o altă *drăguţă*. Nu-mi venea să cred. Până în momentul acela, auzisem toate porcăriile posibile despre Vlad şi diferite *drăguţe* din liceu. Era imposibil de crezut. Şi totuşi ... poza a pus capac. Vlad se săruta cu Ioana pe ascuns, la majoratul nu ştiu cui, nu-mi pasă. Le-am privit din nou pe cele trei, care se amuzau copios pe seama tăcerii mele, să nu mai spun euforia din ochii lor şi ceilalţi Feţi Frumoşi din jurul lor, care le mângâiau prin orice zonă le venea la îndemână asupra trupurilor celor trei zâne. Am răbufnit, şi am fugit. Am trecut prin faţa clubului şi l-am zărit pe Vlad, fumând. Am început să alerg şi mai tare până când m-am împiedicat, însă ceva m-a oprit de a-mi izbi faţa de asfaltul umed... *
