*... stăruind cu momente de regret profund. Când deodată, a sunat telefonul..
După cum spuneam, nu aveam chef de nimeni. Nici măcar să vorbesc la telefon ( şi obişnuisc să-mi petrec o mare parte a timpului cu această activitate dăunătoare creierului ). Dar, la insistenţele celui care apela - ajunse deja la al nouălea apel - am zis totuşi să răspund. Nici nu apăs bine butonul verde şi difuzorul telefonului aproape explodase:
- EŞTI RETARDATĂĂĂĂ? AI MURIT??? DE UNDE ÎMI RĂSPUNZI , DIN MORMÂNT?? Fir-ar să fie fiinţă !! ÎNCERC SĂ DAU DE TINE DE ZILE ÎNTREGI ! Te sun de pe numărul meu, nu răspunzi. Te sun de pe numărul lui Vlad, nici o şansă. Vin la tine acasă, zice soră-ta că dormi. DORMI NON-STOP ? ZI FEMEIE ! Dormi non stooop? BĂI JUR DACĂ NU VORBEŞTI TE TAI CÂND TE PRIND CA SĂ AI DE CE SĂ NU ÎMI MAI RĂSPUNZI LA TELEFON !!
- Da, salut şi ţie Lidia.
- Serios? Saaaaluuut?! În zece minute sunt la tine. Ce mă chinui eu la telefon ?? Ajung într-o clipă. Vezi să nu adormi iar, zise respirând apăsat.
Imediat ce i-am închis, am fugit până la baie, să-mi verific faţa. Deşi arătam ca un zombie, nu mi-a păsat. Mi-am periat puţin părul pentru că arăta ca o mătură călcată de bovine într-o câmpie întinsă.
- Ding ding : zgomotul soneriei -
Când însă a intrat Lidia în încăpere, reacţia ei a fost mai ceva ca o furtună apocaliptică.
- Eşti tâmpită, idiotă, retardată.. ( şiii a urmat o înşiruire de adjective extrem de specifice Lidiei ). De câtă prostie e nevoie să faci aşa ceva? Pe bune!! Uită-te la tine! Zici că te-au fugărit armatele naziştilor ! - şi un râs scurt a reuşit să mi se strecoare printre buze. Lidia avea darul de a mă face să râd cu lacrimi - Nu fii atentă ! Zi tot . SPUNE CE AI !! CE E CU VLAD? Arată ca un poet căruia i-a decedat muza. V-aţi despărţit? Iar te-au apucat toanele tale de Miss America? Mă fată dragă, iar te-a prostit lumea. Hai zi tot ca să fiu lămurită. Mi se ridică tot sângele fix în vârful capului..
Şi desigur, a urmat un lung şir de povestiri amoroase cu mine printre lacrimi. Lidia care iniţial intrase în casă şi arăta mai ceva ca un tanc rusesc, s-a domolit la auzul sentimentelor mele aranjate în aşa fel încât să compună un întreg roman de dragoste chinuit.
- Tu ai nevoie de un psiholog, urgent ! a zis deschizând ochii mari.
- Nu, am nevoie de un pumn drept în freză !
- Păi asta sa face pe loc ! Chiar acum dacă doreşti, a răspuns ironică. Măi Eca. Eu te cunosc prea bine ca să mă minţi. Tu ştii ce faci acum? Îţi chinui existenţa. Pentru că tu şi cu Vlad sunteţi ca.. Luna şi Pământul. Nu pot EXISTA unul fără celălalt. Şi am zis : E X I S T A . Dar după ce mi-ai povestit tu, eu cred sincer că cea mai bună soluţie e să o laşi mai moale o vreme. Nu spune nimeni că trebuie să vă despărţiţi pe veci. Nimic nu e veşnic. Dar nu trebuie niciodată să laşi un băiat să te vadă că suferi. Mai ales cum faci tu acum, stând închisă în casă, ca un detectiv în acţiune. Serios, m-am speriat de moarte! Şi fix pe mine m-ai pus să stau fără informaţii atât de preţioase ! Ştii bine că mor după astfel de lucruri, a adăugat cu un zâmbet foarte sugestiv, dând şiret din sprâncene.
- Păi şi acum ce să fac? Nu pot să apar la şcoală aşa! Mai ales după o săptămână în care am lipsit..
- Şi ce propui? Să stai pe veci închisă în *odaia ta strâmtă* aşteptându-ţi prinţul salvator? Aloo, nu eşti nici Rapunzel, nici Frumoasa Adormită ! Ai şcoală de făcut, plus că nu cred eu că are cineva de comentat că ai lipsit sau aşa ceva. Ah, şi dacă vor ceva, să vină la mine. Îi aranjez eu! a spus plină de sine.
- Haha.. sunt o epavă. Dar voi încerca..însă de ce să mă grăbesc, esteee timp. N-am nici un chef de nici o şcoală, nimic! Şi dacă îl văd iar pe Vlad, voi reacţiona aiurea. Ori voi sări în braţele lui de dor, ori voi răbufni într-un plâns isteric. Ţie care variantă ţi se pare mai potrivită?
- Hai nu fă pe inofensiva! Eşti mai bună de atât băi ! Imediat, îmbracă-te. Mergem să-ţi schimbi culoarea părului pentru că arată ca varul de pe casa bunicii, nişte haine noi şi o plimbare nu strică. Mâine e stabilit ! Vii la şcoală !
Zis şi făcut. Ne-am plimbat ca nebunele prin cele trei malluri din oraş. La al doilea, eram deja extenuată. Dar entuziasmul Lidiei mi-a dat destulă energie cât să-mi cheltuiesc toate economiile pe haine, cosmetice noi, o vopsea de păr ( am căzut de acord să mă vopsesc singură ) roşcat ceva mai deschis decât nuanţa actuală, şi alte cele necesare în casă. Pe la miezul nopţii am ajuns într-un final acasă, teafără şi nevătămată. Am avut mare noroc că Maria dormea pierdută în visele ei cu vampiri şi fete obişnuite din filmele atât de vizionate astăzi. Până pe la 2 şi câteva minute am reuşit să-mi aranjez hainele, în acelaşi timp îmi vopsisem şi părul. Totul era pregătit pentru reapariţia mea formidabilă de divă a liceului !
Dimineaţă, extrem de binedispusă, am dus-o pe Maria cu maşina la şcoală, apoi am condus către liceu. Nu mă încânta însă priveliştea. Era extrem de aglomerată curtea, din pricina soarelui zâmbitor ce se strecura vesel printre nori; adică, în limbaj normal, era o zi însorită şi perfectă pentru defilarea prin curtea drăguţului meu liceu.
M-am grăbit către clasă pentru că aveam de gând să-mi fac apariţia la timp. Dar ghiciţi ce. M-am împiedicat de rucsacul unui tip. Un tip nou, cel puţin eu nu-l ştiam. Şi dat fiind faptul că sunt o ameţită şi jumătate, i-am târâit băiatului ghiozdanul cât colo, cu tot cu trupul meu de girafă cu breton emo ( you know what I mean, nu vede pe unde merge ).
-Heei, scuze scuze. Nu am văzut rucsacul. E vina mea. Îmi cer scuz..
Dar nu am apucat să zic prea multe. Tipul ăla arăta bestial. Ştiţi sentimentul când vedeţi un tip superb care vă zâmbeşte sau măcar vă priveşte drăguţ? Ei bine dacă nu-l ştiţi, îl veţi simţi cât de curând.
- Stai liniştită. E vina mea pe deplin. Mi-am neglijat rucsacul. Nu m-aş fi gândit că sunt fete atât de drăguţe în liceul ăsta şi e periculos un aşa monstru de rucsac ca al meu pe coridor.
- .. adică daa ( pierdută în spaţiu. Eram atât de aiurită încât nici nu auzisem ce a spus ) . Scuze! ăăm. eu cam ştii tu.. merg la ore. Ne mai vedem pe-aici, şi am rânjit ca o idioată.
Uau Rebecca! Rânjet?Haha.Tare.Ce cool eşti. MERG LA ORE? Statul acasă în exces afectează grav personalitatea unei persoane ! Am mai zăbovit puţin să-mi salut colegele, după m-am îndreptat spre clasă. Şi n-o să ghiciţi de cine m-am ciocnit când vroiam să intru..* - Aştept păreri.
