Întâmplare

Adevărul

[Christian Bieber]

De ce nu o pot avea? De ce nu vrea să fie cu mine? Frica ce o macină şi presiunea de pe umerii ei,o fac să renunțe la iubirea ce mi-o poartă. Dar gata! Voi pune capăt acum şi aici!

~povestitorul~

Christian intră ca o furtună în casă şi urcă scara spre camera celei pentru care va risca totul. Anastasia stătea în pat,ținând o pernă în brațe, plângând. Când îl văzu,fața fetei se albi.

[Christian Bieber]

Plângea. Singura fata care era totul pentru mine,plângea. M-am apropiat de ea şi m-am aşezat în dreapta ei. Nu mă privea. I-am apucat bărbia cu două degete şi am obligat-o să se uite la mine. Chipul ei de înger distrus de lacrimi era prea dureros până şi pentru mine.

- Christian,mai bine ai coborî...sigur se îngrijorează Mag,murmură muşcându-şi involuntar buza.

- Totul se va rezolva în seara asta!

Am spus pe un ton apăsat şi am luat-o de mână. La început a făcut câțiva paşi,dar apoi s-a oprit uitându-se nedumerită la mine.

- Ce facem?

Vocea ei suna atât de înceată pe holul lung şi întunecat. Exact ca a unui înger încolțit de diavoli.

- Nu mai suport să trăiesc nicio zi fără să te ştiu aproape. Nu mai pot să stau departe de tine,faptul că iubirea ta pentru mine e ascunsă de toți devenind astfel aproape ireală. Nu realizezi că noi nu suntem împreună din cauza exteriorului ce ne înconjoară?! Anastasia,asta nu e ceea ce ne dorim. Noi amândoi ştim asta iar restul este doar o minciună pe care ne forțăm să o credem. Vom coborî la bucătărie şi voi spune tuturor ce este între noi.

Cu acestea spuse,am păşit pe marmura rece în timp ce coboram. Anastasia se chinuia prin vorbe şi prin gesturi să mă oprească,dar nu avea niciun folos. Eram hotărât să dau totul pe față. Ce va fii,va fii.

- Veniți aici cu toții! am strigat aflându-mă la baza scării.

Peste câteva secunde eram înconjurați de restul familiei şi de Maggie. Ana îmi strângea puternic mâna,privirea ei emanând teamă.

- Ce ați pățit,copii? ne întreabă mama având o expresie îngrijorată.

- Eu..noi avem ceva să vă spunem.

- Ce? Este ceva grav? Dragilor,mă speriați!

Curajul pe care îl aveam înainte dispăruse,în locul lui apărând un uşor trac şi o oarecare energie negativă. Simt cum panica mi se instalează în corp şi inima mi-o ia la fugă. Am inspirat adânc,am clipit lung şi m-am uitat la chipul Anastasiei ce îmi dădu puterea de care aveam nevoie.

- De ceva timp,am început să simt ceva special pentru o fată. O fată care m-a făcut să simt iubirea aşa cum nu a mai făcut-o nimeni. Ceea ce o întrista pe ea,mă demoraliza şi pe mine iar ceea ce o bucura pe ea,mă făcea şi pe mine să zâmbesc. Aş face orice pentru ea,aş muri pentru ea,aş omorî pentru ea.

- Fiule,ştim că o iubești mult pe Mag şi e foarte frumos să ne împărtășești şi nouă sentimentele tale pentru ea,dar e destul de târziu şi îmi e o foame ca de lup! mă întrerupse tata.

- Asta este problema! Este o altă fată...

Toți ochii se ațintiră asupra mea cu uimire. Maggie făcu un pas în spate.

- Cum adică a-altă fată? se bâlbâi Maggie,cu ochii grei de lacrimi.

- Nu,nu plânge! îi mângâi obrazul. Eşti o persoană minunată şi o iubită incredibilă,dar iubire cu de-a sila nu se poate. Ceea ce numeam noi dragoste era ca o mască pentru mine pe care o purtam de față cu toți. Te iubesc,dar o fac ca prieten. Mai mult nu pot,chiar nu pot deşi aş vrea. Meriți ceva mai bun,mult mai bun decât mine. Poate astăzi îți vei dori să nu mă fii întâlnit,însă îți vei dă seama că a fost mai bine să îți spun adevărul.

- Cred că ar fii mai bine să plec,mă scuzați! îşi şterşe o lacrimă ce stătea să îi cadă şi ieşi din casă alergând.

Mi-am dus palma la frunte şi am oftat. Situația devenise destul de tensionată,iar transpirația îmi brăzdă corpul.

- Christian,nu crezi că ai cam  exagerat cu săracă fată? Cine e cealalata despre care vorbeai? mă întrebă mama,bătând din picior.

Un nod mi se instalase în gât şi un fior îmi străbătu şira spinării. Palmele îmi transpirau iar gura mi se uscă. Mi-am trecut limba peste buze şi am clipit lent de două ori.

- Acea fată este Anastasia,mamă! am spus fiecare cuvânt accentuat şi am luat-o de mână pe Ana.

Toți căscară gura şi scoaseră un sunet de uimire. Mama se sprijini de brațul tatei şi îşi făcea vânt.

- La fel ca mine,şi Ana simte la fel. Mă iubește mult şi noi am ascuns asta de voi,dar.

- Taci din gură,Christian! Nu stii ce spui,sunteți nebuni? Ce este în capul vostru?! mama ne luă pe amândoi de mânecă.

- Mamă,dar ne iubim! spuse şi Anastasia încet.

- Destul! țipă tata. Am spus destul! Restul copiilor în camerele lor,voi doi în bucătărie iar tu,Ela,nu mai țipa.

După ce fiecare s-a separat,în casă era o liniște de mormânt.
O țineam pe Ana în brațe,așteptând ca părinții să vină lângă noi.

- Ce a fost greu a trecut scumpa mea,de acum totul va fii bine! am liniştit-o,sărutându-i fruntea.

- Îmi e frică,Christian. Dacă se va termina rău?

- Nu se poate. Voi face până şi imposibilul pentru noi!

Mama şi tata se aşeazară lângă noi. Ambii se uiatu la noi.

- Nu credem că se va ajunge vreodată aici,începu tata. Vreau o explicație care să mă scoată din confuzia în care mă aflu şi de asemeni,vreau să fie explicația reală!

- Nici noi nu ştim cum s-a ajuns până aici. Totul a început intr-o seară. Anastasia era pe punctul de a se culca cu Lucas,dar am ajuns la momentul prielnic şi i-am oprit. Apoi ne-am certat şi s-a sfârsit prin a o sărută. De atunci avem sentimente unul pentru altul,sentimente puternice. Am încercat să conştientizăm faptul că suntem frați de atâția ani,dar nu am putut. Ne leagă o iubire ca între tine şi mama. Vă rog din suflet să nu ne despărțiți,nu putem trăi separați. Ne iubim prea mult. Mamă,tată vă implor! E cel mai de preț lucru al meu şi nu rezist fără ea.

Părinții şi Anastasia se uitau uimiți la mine. Respirația fiecăruia se auzea ca un ecou intr-o cameră goală.

- Bine,aveți acordul nostru să vă iubiți şi să fiți fericiți,zâmbi mama şi ne oferi o îmbrățișare duioasă,dar plină de tristețe.

Tristețe pe care o înțelegeam. Era aceea părere de rău pentru pierderea purtării frățești dintre mine şi sora mea. Asta îmi umplea şi mie ochii de lacrimi,dar acum mai mult ca oricând trebuia să fii tare. Tata se uita la noi,fără a comenta. Se ridică în picioare şi veni spre mine cu o privire amenințătoare. Stătu câteva clipe serios,momente în care am crezut că mă va omorî cu ochii aceia căprui după care mă îmbrățișă şi mă bătu pe umăr.

- Fiule,dacă nu ai grijă de fata mea o să ai de a face cu tatăl tău,glumi şi mă amenință cu degetul arătător.

Toți am început să râdem. Micuța mea îsi muşca buza în timp ce zâmbea. Uh,ce i-as fii făcut acum dacă nu erau ai nostrii de față. Dacă m-am abținut până acum,în sfârsit suntem împreună şi toți stiu asta din familie,de acum nimic nu mă va mai putea opri din a o face a mea complet.