Întâmplare

Te implor

[Christian Bieber]

Înainte să plec Ana mă trase într-o îmbrătisare. Nu vreau să par moale.

- Ce dra...

Dar mă opresc din vorbit şi intru în transă. Dorul de ea mă omora. Am ținut-o strâns la pieptul meu câteva secunde,am pupat-o pe frunte şi am plecat în clasă stergându-mi lacrima ce stătea să cadă.

M-am aşezat la locul meu şi mi-am lăsat capul în palme. Mă tot gândeam la ceea ce spusese Anastasia despre Nicole. Îmi ridic privirea spre roșcată,iar ea îmi zâmbește firav şi dulce. Nu,ea nu e genul de persoană pe care o descrie Ana. Pentru a nu ştiu câta oară,m-a mințit din nou. Va trebui să îmi protejez iubita,cine ştie ce îi mai trece prin cap soră-mi.

Dar şi dacă avea dreptate? Ah,la naiba cu lumea asta! Trebuie să găsesc o soluție prin care să rezolv chestia asta.

[Anastasia Bieber]

A plecat şi m-a lăsat plângând. Îmi trag nasul şi îmi şterg lacrimile,încă fierbinți şi mă ridic în picioare. Nu mai am chef de şcoală azi,o să plec acasă. Ies din liceu şi o sun pe mama,dar nu răspunde aşa că îl sun pe tata,dar e prea ocupat pentru mine. Nu mă simțeam bine şi aveam senzația că picioarele mă vor lăsa din secundă în secundă. Mă hotărăsc să îi scriu lui Christian un mesaj.

Către Christian:

Am plecat acasă. Să le spui profesorilor că mi s-a făcut rău. Mulțumesc anticipat,pa.

Apăs pe "trimite" şi după încep,din nou,să plâng când văd mesajul de dinaintea celuia pe care i l-am trimis. Ăsta era de la el:

"Vezi,ai grijă de tine. Dacă se întâmplă ceva să mă suni sau să îmi trimiți un mesaj,mereu voi fi acolo pentru tine. Hai,te aştept acasă. Te iubesc,pitico!"

După ce termin de citit,îmi ridic ochii din telefon şi singurul lucru pe care îl mai aud înainte să mă prăbuşesc a fost claxonul unei măşini.

[Christian Bieber]

Mai aveam o singură oră după care puteam pleca acasă. Simt cum îmi vibrează telefonul în buzunar,îl scot şi observ că e un număr necunoscut:

- Alo?

- Bună-ziua! Dumneavoastră sunteți Christian Bieber? mă întreabă o voce groasă.

- Da! Ce s-a întâmplat?

- Am găsit numărul acesta în telefonul victimei. Am încercat să îi sunăm părinții,dar nu răspundeau aşă că v-am sunat pe dumneavoastră având în vedere că erați primul la lista de persoane contactate.

- Cum adică? Ce victimă?

- Persoana aflată în cauză se numește Anastasia Bieber şi presupunem că este sora dumneavoastră,nu?

- Da,e sora mea. Ce a pățit? E bine?

- Calmați-vă. Nu ştim în ce stare e. Noi doar am dus-o la spital. A suferit un accident de maşină.

Stop! Inima mea a murit. Închid telefonul şi fug în parcarea şcolii. Urc în maşină şi pornesc spre spital. Acceleram rapid. Oh,doamne! Sora mea e rănită şi eu nu pot face nimic. Sper să nu fi pățit nimic grav.

Am ajuns în fața spitalului,intru înăuntru şi mă duc la recepție.

- Azi a venit o fată,Anastasia Bieber. Unde o pot găsi?

- Ah,da. Etajul 3,camera 23.

Îi mulțumesc dând din cap şi alerg spre salonul unde se afla sora mea mică. Găsesc salonul 23 şi apăs încet pe clanță. Pe pat,Anastasia era conectată la aparate. Avea un picior în ghips şi brațele zgâriate. La tâmplă avea un bandaj. Cum de se întâmplase una ca asta? Mă las în genunchi şi îi iau o palmă în mâinile mele:

- Anastasia,te rog,uită-te la mine! Te rog,deschide ochii! Priveşte-mă...

Simt cum lacrimile mă năpustesc şi respirația mi se accelerează.

- Hai,frumoaso! Te implor,lasă-mă să îți văd din nou acei ochişori frumoşi albaştri. Vreau să te văd din nou zâmbind. Hai,surioară...uite,sunt aici. Am venit pentru tine. Jur că nu îmi mai pasă de ceea ce s-a întâmplat în trecut,vreau doar să te faci bine.

Şi îi duc mâna la gură şi încep să o pup. Pielea ei era rece şi palidă. Ca şi a unui...
Nu,nu mă voi gândi niciodată la asta. Anastasia nu va muri şi punct.

- Te iubesc mult,înțelegi? Extrem de mult. Doar fă-te bine.

Deodată se auzi un zgomot strident şi lung. În cameră intrară un doctor şi două asistente.

- Domnule,vă rugăm să ieșiți afară,îmi spune una din ele.

- Ce se întâmplă?

- Domnule,vă rog.

- Nu până nu îmi spui ce se întâmplă!

- Pacientei i-a scăzut pulsul foarte mult. Acum,părăsiți salonul.

Ce? Nu e posibil. Nu Anei. Nu mie. Trec pe lângă asistente şi mă duc la sora mea,strângând-o de umeri:

- Să nu cumva să o faci Ana! Să nu cumva! Ai înțeles? Ştiu că mă auzi. Trebuie să rezişti pentru mine,Vanessa, pentru mama,tata şi pentru toți care te iubesc. Jur că nu te voi ierta niciodată dacă mă părăseşti! Jur pe ce am mai sfânt,Ana,că nu te voi ierta! urlu,în timp ce plâng din ce în ce mai tare.

Asistenta mă ia de braț şi mă scoate pe hol după care intră iar în salon.
Ce am făcut? E posibil să nu o mai văd în viață şi eu aşa am vorbit cu ea? În loc să o sprijin şi să îi spun vorbe dulci,eu am zis ce e mai rău.

Ies din spital pentru că avem nevoie de aer proaspăt. Cad în genunchi,îmi pun mâinile în păr şi îmi ridic capul spre cer:

- Doamne,te implor,ajută-mi sora. Nu o lăsa să moară. Ia-mă pe mine,dar las-o pe ea.Ea merită să trăiască. E cel mai nobil,bun şi milos suflet pe care îl cunosc pe când eu sunt un nimic. Mai degrabă să pier decât să nu o mai ştiu lângă mine. Te implor,Doamne,nu o lua de lângă mine!

Okkkk,capitol tristuț,ştiu. Ce părere aveți? Lăsați un comentariu.
Următorul capitol la 17☆ şi 8 comentarii.