Doare adevărul?

4.7K 182 9
                                    

dedicată lui alexandra0817

[Justin Bieber]

Am mâncat amândoi,iar apoi am lasat-o pe ea să strângă pentru că sincer să fiu îmi era lene. A curățat pe acolo,a spălat vasele,a dat cu mătura iar apoi s-a așezat pe canapea lângă mine şi aprinde televizorul (în bucătărie este o canapea şi o plasmă). Nu prea aveam la ce să ne uităm.

"Nu-i nimic interesant aici,nici aici, nici aici!!,spune ea plictisită. Nu avem ce să facem".

"Hai să facem noi filme",îi şoptesc eu pervers la ureche.

"Ieşi,du-te dracu!",mă împinge,eu căzând pe spate trăgând-o şi pe ea peste mine. Eram aşa de apropiați. O apuc de cap şi îmi lipesc buzele de ale ei. Ea închide ochii imediat lăsându-se pradă gurii mele. Fata asta îmi trezea tot felul de emoții pe care nici atunci când eram cu Selena nu le simțeam. Ea îsi bagă mâinile în părul meu,trăgându-l ușor. A vrut să se ridice dar eu am strâns-o şi mai tare,nelăsându-i loc decât să îsi poată mişca mâinile. Însă a reușit să deschidă gura şi a zis:

"Justin mă sufoci!".

Am lăsat-o să respire,fiind amuzat de situație. Când vroiam să o trag din nou spre mine,ea se ridică şi se urcă pe mine ceva de genu' în poziția călare,sau aşa ceva (vă imaginați voi). Mi-a luat mâinile şi apoi a spus:

"Stii jocul ăla?".

"Ce joc?".

"Eu mă ridic în picioare iar tu îți pui picioarele pe burta mea şi apoi mă ridici. Îl stii?",mă întreabă ea cu o fericire care i se citea în ochi.

"Da,vrei să te ridic?".

"Daaaaa!!",se bucură ea.

Îmi aşez picioarele pe abdomenul ei,o apuc mai strâns de mâini şi o ridic. Murea efectiv de râs,râdea atât de tare încât s-a dezechilibrat şi a căzut pe parchet,umărul ei învinețindu-se imediat.

"Vezi dacă eşti copil!",îi spun eu râzând de ea.

"Vezi dacă eşti bovină!",îmi răspunde ofticată.

"Hai la nani prostuțo!".

"Dar nu mă pot mişca,această rană este prea gravă şi îmi provoacă dureri cumplite. Mă poți căra până sus,te roggggggg!!!",şi afișează fața aia de cățeluș căreia nu îi puteam rezista.

"Of doamne. Hai,hopa sus!"

Ea se urcă în spatele meu şi mă ține de gât.

Am ajuns în cameră, o las să cadă pe spate în pat iar apoi mă pun lângă ea.

"Noapte bună iubito! Mâine o să mergem la înghețată că îmi e poftă",şi o pup pe frunte.

"Eşti gravid de ai pofte?",se amuză ea pe seama a ce am spus.

"Dacă nu te culci mai repede o să rămâi tu gravidă instantaneu domnișoară Martins!",şi o pişc de fund.

"Atunci noapte bună domnule Bieber!",şi se întoarce cu fața spre mine,cuibărindu-se la pieptul meu.

"Noapte bună".

-----------------------------

Era 10:30. M-am trezit cu Ela în brațele mele. O pup pe obraz şi ea se trezește.

"Hai la înghețată!",se scoală repede din pat.

"Acum?".

"Nu tu vroiai?".

Întâmplare Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum