Parasită

1. O noapte fara mancare.

Căutam liniştită, de mână cu Emily, sora mea mai mică, nişte afine, prin păduricea luminată slab de soarele care nu încăpea printre crengile lungi ale copacilor.

-Mi-e fomică, mi-a spus Emily cu glasul ei de copilaş mic.
-O să găsim ceva! am spus sperând măcar la câteva afine.
-Dar, mi-e foame acum, a spus pitica continund sa mearga repede după mine.

Am privit-o pe acea prichindica. Hainele ei erau murdare, iar ghetuțele mici, cumpărate acum mult timp erau uzate. Norocul meu a fost că ea nu a prea crescut în picior.

Am strâns din ochi ştiind că, în seara asta vom rămâne fără mâncare, căci, am ajuns deja la mijlocul pădurii şi nici urmă de o tufă de afine.

-Surioaro, ma dor picioalele, a ingăimat fetița încet.
-Şi pe mine. Dar, parcă, îți era foame. Ca să mâncăm, trebuie să căutăm ceva, am încercat să-i explic.
-În curând o să se facă noapte, şi noi căutam afine, mi-a spus privindu-mă în ochi.
 
Am privit-o, și eu la rândul meu în ochişorii aceia albaştri. Marea din ei începea să dea pe afară. Curând, un val de lacrimi a început să alunece leneş pe obrăjorii ei catifelați şi murdari.

-Trebuie să ne întoarcem acasă, am spus când am realizat, că, chiar se va face noapte.
  
Ne-am intors pe călcâie şi am pornit-o înapoi. Am mers repejor, pentru că, întunericul parcă ne urmărea. Într-un sfârşit am ajuns la căsuța noastră. Ea, defapt era formată din multe pături, lemne, bețigaşe, cârpe și pământ.

-Dar ,mi-e foame, eu ce mănânc? m-a întrebat Emily, în timp ce eu căutam pantalonul și bluza ei de noapte.

Casa noastră era formată din o singură cameră, care avea un pat, un dulăpior cu cateva hăinuțe de ale mele şi a surorii mele și o uşiță micuță cu o încuietoare solidă. Am intrat în căsuța noastră şi am închis uşița şi, de siguranță am pus şi câteva lemne. Singura sursă de lumină era luna, care intra printr-un gemuleț ascuns de câteva pături pe afară. Casa noastră era între nişte copaci, şi era acoperită de tufe. Crescuseră plante pe ea, din cauza vechimii. De afară, nu prea se vedea casa, de la depărtare, nu.
 
Pe lângă casa noastră trecea un râu. Acolo ne spălam pe noi si hainele noastre.

  Sursa noastră de mâncare, era pâdurea si câmpul din apropiere. Uneori, mai luam de la recoltele oamenilor, câte un ştiulete, doi, pentru că, nu o puteam creşte pe Emily doar cu afine şi urzici. Îmi amintesc, că, o dată, vara, căci, acum e toamnă, am pescuit 2 peşti, cu ajutorul unei plase făcută din ciorapi de-ai noştri.

-Surioaro, azi nu mâncăm, nu? m-a întrebat fetița cu ochii albaștri în timp ce își trăgea materialul textil pe picioru-i subțire.
-Nu, mâine dimineață luăm niște ştiuleți de pe câmp. Acum culcă-te! i-am spus ferm.
 -Noapte bună! mi-a spus fetița cu un glas stins.
-Noapte buna, iubire! am spus pupând-o pe frunte.

Mâine ar fi trebuit sa o spăl, dar, nu prea am cum. Acum, e frig şi va răci. M-am gândit, să pun nişte apă într-un lighian, dimineața si să îl las peste zi în casă, unde, era destul de cald, fiindcă, casa e facută, mult în pământ şi gaura e acoperită de 2 saltele, o pătură groasă şi alte câteva pături mai subțirele.

   Tot gândindu-mă la ziua de mâine, am adormit buştean.
  

**********

De dimineață m-am trezit devreme, cand nici nu rasărise bine soarele. Am inceput sa trag paturile de pe pat, incercând totuși, să nu o trezesc pe Emily. Am reușit să le trag fara a o trezi. M-am îndreptat încet, spre dulăpior. Am scos de acolo o pereche lungă de pantaloni, o bluza, care am purtat-o și ieri și un hanorac.

Incălțările mele mă așteptau afară, sub niște tufe. Le țineam ascunse pentru ca eu si Emily, să nu fim descoperite de cineva. Am scos și o rochiță si niște colanți, rupți în genunchi de-ai surorii mele. Le-am lăsat pe pat pe ale ei. Eu am început sa mă schimb.

Când am terminat, mi-am luat un pieptăn, care mai avea doar câțiva dinți. Am început sa-mi pieptăn părul castaniu ce nu trecea mult peste fund.

Am terminat repede toate astea si am plecat spre uşița maronie. Am dat lemnele la o parte si am ieșit din casă. Am început să scutur paturile pe care le-am luat cu mine din casa. După care m-am îndreptat spre râul care se vedea destul de bine de aici.
  
Când am ajuns, am început să spăl cu multă grijă și îndemânare păturile. Le-am frecat bine si le-am dat cu puțină levănțică, gasită pe acolo. Am luat obiectele groase, ce ne serveau ca un încălzitor în perioada rece a anului, în brate si am plecat către mica încăpere. Am pus pe o cracă de la un pom din spatele casei păturile, apoi am intrat in cămăruța mea si a lui Emily.

   Ea se trezise, deschise ochii și mă privi zambind.

-Unde ai fost? m-a întrebat cu o fățucă curioasă.
-Să spăl nişte paturi, i-am spus ajutând-o să se ridice de pe pat.
-Mi-e fomică, a spus privindu-mă neîncrezătoare.
-Căutam afine sau mure, i-am răspuns chicotind de părul ei care era in toate partile.
-Bine.

Am început sa o gâdil până nu mai putea. Ea mi-a zis sa încetez că va face pipi pe ea.

Am îmbracat-o si i-am dat-o pe Susi, o păpuşa făcută din cârpe şi fața făcută cu un marker, găsit prin oraş, chiar pe jos.

  -Haide, vino cu mine! Trebuie să spăl nişte hăinuțe, am spus arătând cu degetul pe hainele ei si ale mele, care stăteau la capătul patului, grămada.

Ea a schițat un simplu zâmbet şi m-a luat de mână. La rândul meu, am zâmbit modest si am plecat capul în jos. Am luat hainuțele în cârcă. Înainte să plec am verificat păturile, să vad dacă au început să se usuce. Dar, din pacate, încă erau ude, ca atunci când le-am atârnat.

Am auzit un lătrat în depărtare. Am privit şi am observat că veneau câțiva oameni, probabil după afine si mure. Am încremenit. Am aruncat repede păturile în casă şi am bagat-o şi pe Emily cu tot cu papuşa ei. Am mai acoperit casa cu nişte crengi. Nu mai putea fi văzută. Am intrat şi eu și am închis uşa. Aceasta nu putea fi văzută din cauza că ea dădea în copac. Am închis-o si am pus multe, dar multe scânduri, pentru siguranta.

M-am uitat pe gemuleț şi am văzut că oameni erau din ce în ce mai aproape. Am început să acopăr şi geamul. Din casă, nu se auzea nimic. Eram bucuroasă de acest lucru fiindcă Emily cânta şi se juca cu Susi. Am luat-o în brațe pe surioara mea mai mică şi am pus-o în pat.

Eu, aveam nişte provizii, ascunse sub pat. Erau nişte afine, mai vechi, dar încă erau bune. Erau de de rezervă pentru cazuri urgente. De aia nu i le-am dat aseară. Însă, nu mai mâncasem de ieri dimineață şi burta noastră gemea dupa o fărâmă de mâncare.

I-am întins prima dată un pumn de afine lui Emily, iar restul le-am mancat eu.

****************************

Ah, o nouă carte. M-am hotărât şi nu v-a exista "Fără trecut" Volumul 2. Am început aceasta carte...Sper să vă placă!😉

P.S o sa pun la media poze cu statusuri, care sa aibă macar 1℅ legătură cu capitolul 👑💪

Lectură plăcută!💛💛